Limbaj, telepatie şi conştiinţă

În rândurile care urmează o să încerc să-i răspund lui Melicovici Adrian care mi-a dat o idee extraordinară pentru un articol de publicat aici pe blog, sper să reuşesc să mă fac înţeles, deşi tema de abordat e destul de dificilă.

O să încep cu o decepţie, pe plan personal cel puţin,  şi am să vă spun din start că telepatia cel puţin în cazul oamenilor e imposibilă. Telepatia e imposibilă pentru că GÂNDUL se naşte în interiorul omului cu ajutorul CUVÂNTULUI. Ceea ce confundă mulţi cu telepatia este de fapt o formă de SENZAŢIE pe care o resimt uneori şi care popular, empiric vorbind, poartă denumirea de “al şaselea simţ”. Dar gândul nu există în noi, nu se materializeză înafara CUVINTELOR, un om nu e capabil să gândească NEcuvântând. De aceea am fost înzestraţi cu o conştiinţă superioară pentru că suntem cuvântători. Ne exprimăm dragostea, ura, dezaprobarea, dezgustul cu ajutorul vorbirii.  Nu spun că e greşit să te încrezi ori nu în intuiţie sau mai bine zis în senzaţii para-empatice, dar  SENZAŢIILE pe care le încearcă majoritatea oamenilor ajutate, potenţate de INTUIŢIE devin PERCEPŢII ( unele mai puternice, altele mai slabe), percepţii legate  despre ce vor cei de lângă tine sau despre situaţiile în care te găseşti.

De notat faptul că în opinia mea  SENZAŢIE+PERCPEŢIE = SENTIMENT, spus grosso modo sentiment pentru că în ceea ce numim sentiment se regăsesc şi senzaţii din trecut, deci amintiri şi experienţe anterioare, căci deseori în naşterea unui sentiment se evocă memoria unui episod similar a priori cunoscut pe fond olfactiv, vizual, afectiv etc. Memoria, o altă enigmă a psihologiei…

 Ca o SENZAŢIE intuitiv perceptivă să se concretizeze în sinele nostru are nevoie de un limbaj de transcodare pentru a putea fi transformată din SENTIMENT (gândul pur pe care-l încearcă individul) în ACT ca decizie, comportament, caracter, atitudine (gândul trecut prin filtrul conştiintei de sine) . SENTIMENTUL se transformă în ACT prin limbaj care este descris de CUÂVNT în formele lui mai complexe rezultate în propoziţie, frază, lexic. Aşadar putem spune că CONŞTIINTA spune INDIVIDULUI ce să facă prin intermediul DIALOGULUI INTERIOR. Dialogul interior, mai ales cel contradictoriu în care mintea spune una şi individul face alta, este trădat adesea de gesturile noastre.

Conştiinţa de sine ia naştere prin dialog interior, pentru că ne naştem ca EU (EU=imagine de sine)  odată cu prima propoziţie pe care suntem capabili să o reproducem. Ne naştem ca persoane de sine stătătoare odată cu vorbirea, copilul până la vârsta de doi ani jumătate-trei ani se reprezintă pe sine ca la persoana a treia. Ionel spune despre sine că “Ionel a făcut…”,” Ionel e băiat rău…”, nu spune “Eu am făcut…”, “Eu sunt băiat rău…”. Binele şi Răul sunt reprezentate în interiorul individului cu ajutorul dialogului intempestiv, virulent, violent desoeri între factorii de decizie care duc la o finalitate mai mult sau mai puţin benefică pentru individul în cauză. Ionel va spune în mintea sa: “Mama a spus să nu trec niciodată strada decât pe verde”, dar “Unii oameni trec pe roşu pentru că nu vine nici o maşină”, aşadar “Dacă mă asigur şi nu vine nici o maşină pot să trec pe roşu”, ce vreau să demonstrez aici e faptul că ne raportăm la persoana noastră doar prin dialog interior, aşadar dacă nu suntem capabili să ne vedem decât din exterior doar prin cuvânt, darămite să ne raportăm la ceilalţi înafara cuvântului zic eu că ne-ar fi imposibil.  

Sunt de părere că  pentru a trece de pragul spre o formă nu neapărat superioară de comunicare cum ar fi telepatia ar trebui să folosim un alt fel de semnal, unul digital, un fel de transmisie energetică sau bio-chimică, un schimb de energie empatică sau de fluide chemo-transmiţătoare, pe care unii sunt deja capabili să le simtă aşa cum sunt bio-energo-terapeuţii. În prezent unii abia se pretează la folosirea limbajului actual, “analogic”, ce să le mai cerem şi telepatie.

Dialogul interior cel mai puternic e cel care ia naştere în subconştient, undeva în străfundurile individului, asta a intuit Sigmund Freud care prin interpretarea viselor, a hipnozei şi a terapiei intensive denumită psihianaliză a încercat să explice natura umană, şi în speţă deciziile care au dus la acţiunile omului pe plan conştient. Ochii ne trădează adevăratele intenţii, pentru că ochii, mimica feţei reacţionează spontan, rapid la schimburile chemo-energetice care au loc în interiorul fiecăruia dintre noi pentru că deseori are loc o bătălie acerbă, o luptă neîncetată, între INSTINCT şi INTELECT. Telepatia ar putea fi posibilă când ura, intoleranţa, frustrarea, pizma, invidia, egoismul, infatuarea ar fi trăsături abolite din componenţa caracterului uman. Doar atunci ne-am putea numi o civilizaţie cu adevărat superioară…

8 responses to “Limbaj, telepatie şi conştiinţă

  1. … Iar ar fi multe de spus… Cu cuvinte, nu-i asa?:)
    O prima chestie… “Superioara”. Constiinta, civilizatie… Superioara cui? Offf… inoata cu delfinii. Ai sa vezi…
    Senzatie+perceptie = sentiment?
    Invatam in liceu, la psihologie: nu prea exista senzatii pure, exista “buchet” de senzatii care dau perceptia.
    Perceptiile date de a a tine mana in flacara…ar da sentimentul de ars?

    Iarta-ma, imi doresc mult sa-ti spun despre ceva ce ai scris mai demult: cunoasterea. Imi doresc sa atingi cunoasterea fara cuvinte. Aia da, aia e “superioara”. Nu altei specii, ci tot referior la noi, e superioara cunoasterii cu cuvinte.
    Acolo da, e simtire, care e si nu sentiment. Tine mult de senzorial, da, dar undeva nu mai stii. Nu stii bine nici ce simti. Nu numai ca nu ai cuvinte, nu mai stii ce stii. Dar stii ca e ceva. Imagineaza-ti cum simti, intr-un moment de inspiratie care te loveste zdravan, cum ti de face un download si nu poti sa prinzi ceea ce e acolo, atat e de rapid… Mintea vine pe urma si traduce putin din ceea ce a fost turnat in tine, in acea stare de constiinta extinsa.
    Cuvantul are un rol uluitor, mai ales cand devine forta creatoare. Cu toate astea, zona non-cuvantului, care e acolo, in starea de viu, in starea de a fi prezent, e foaaarte “crepusculara”… Perceptii multiple si simultane, pe care nu le putem defini… Si pe care stim ca nu are rost sa le definim si stim ca sunt doar pentru a fi gustate, ca mod de a ne da seama de ce e aia viu… fiintare… prezenta… Aici nu mai sunt cuvinte.
    Starea de nemarginire face sa taca tot, pana si vantul. E ca o scena de “freeze” din Matrix. Tine o clipa, care se poate “lungi” si ea, caci totul e altfel decat in zona obisnuita de perceptie. Timpul se poate dilataaaa…
    Cum e sa cunosti atingerea spiritului? ce faci? ii zici “salut”? Ori ramai agatat in clipa aia? Coplesit? fara cuvinte…

    Telepatia… Net superioara jocului astuia ii este transmisia fara cuvinte. Se “intampla” in practici legate de artele martiale, dar nu numai…
    Aici ar fi acel altfel de semnal de care ziceai

    Cand dialogul dispare si nu mai “misca” nici un cuvant, nici un gand, abia atunci apare cunoasterea. Nu e nici superioara nici inferioara. E singura.
    Cuvintele vin doar apoi, sa “traduca” ceea ce este de fapt transmit direct, ca “download” pe o anume stare.
    Restul, bagajul de cunostinte acumulat prin memorare, este supus uitarii. Poate tocmai pentru ca sta in cuvinte…
    (Memoria trupului insa, acolo unde se imprima toate trairile noastre, ramane vie pana la moarte. Poate fi curatata doar voit, printr-un proces anume… )
    Iertare daca am fost cam carcotasa… dar vezi, subiectul ma preocupa de ceva anisori… :))

    • Mika , mersi pentru comment, si ca sa-ti raspund la intrebarea daca perceptiile date de a a tine mana in flacara…ar da sentimentul de ars? Iti raspund ca nu, ci dau sentimentul de frica, pentru ca dintr-o experienta anterioara (memoria) + senzatia caldurii produsa de flacara asupra receptorilor din piele + perceptia vizuala a focului si a mainii noastre deasupra flacarii duc la un sentiment, si anume cel de teama, de frica, de autoconservare. Asadar sunt indreptatit sa afirm ca M+s+p=S. :)
      Si da, sunt de acord ca exista o cunoastere inafara cuvantului, descrisa in prezent de unii ca o vaga perceptie extra-senzoriala, dar cum am spus pana acolo mai e muuuuuuuuuuuult….. :)

  2. Cum ai zis, putem sa ne raspundem 1000 de ani la postari si tot nu vom putea epuiza, nici macar deslusi subiectul. Numai despre “dialogul interior” am putea sa evadam in afara cotidianului si sa ni-l ascultam cumva, fara sa gasim cele mai potrivite raspunsuri. Multumesc pentru raspuns dar si persoanei care a comentat inaintea mea. Se pare ca subiectul ramane deschis si asta e ceva super.

  3. :) :) :)
    Oarecum asa ar fi cu frica. “Oarecum”, pentru ca eu cred ca senzatiile fizice de ars pot da durere mai mare ca frica. Mai intai e durerea… care da reactii. Reflexe. Dar asta e alta poveste…
    Altceva are carcotasu’ de mine de intrebat:
    De ce mai e muuuuuuuuuuuuult?
    Si nu e intotdeauna “o vaga perceptie senzoriala”. Nu e vorba doar starea de constiinta extinsa in care nu-ti mai simti corpul. Exista si “varianta” in care esti chiar foarte coplesit de ce simti. De pilda, starea de VIU.
    Care, apropo, nu iese nicodata la descrierea in cuvinte… orice ai face, nu poti descrie. Poti cel mult incerca…
    Fix la tema cu forta gandului : Nu mai e muuuuuuuuuuult decat daca asa crezi. Odata schimbata credinta asta, e… cu totul altfel…
    Ti-am zis ca imi doresc sa vezi cum e asta, de aia tot zic… si (ma) carcotesc… :)

  4. Iti multumesc, stii tu de ce :)

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s