Beţivul sau blestemul din fiecare familie!

(continuare de la Violul, cel mai persvers dintre iadurile umane, capitole ce fac parte din romanul ce sper sa îl public vara aceasta, „Condamnat destinului”)

 

Ana intră în casă.Relu, unchiul mult iubit şi respectat, era în camera din faţă, sufrageria, aşezat pe un scaun la masă, se uita la televizor şi mânca, şi, deşi era dimineaţă, era deja beat.Figura unchiului ei avea o expresie lacomă, hulapavă, o atitudine de câine bolnav de rabie şi javră îi caracteriza gesturile.Ţinea furculiţa strânsă în pumn fără pic de fineţe ori simţire, orice urmă a conştiinţei de sine dispăruse din caracterul sterp al acestuia, de parcă o parte a creierului i-ar fi fost extirpată… sistemul neural era pesemne îmbibat în alcool.Plescăia, mâncând asemenea unui porc.Ceva malefic inspira mimica feţei.O răutate, o ură nedeterminată se rasfrângea prin prisma ochilor tulburi, de un alburiu murdar, gri…  iar gura plescăind animalic provoca scârbă… era neras şi resturi de mâncare îi rămăseseră în barba ţepoasă şi deasă… furculiţa în căderea ei cu greutatea unui ciocan lovind porţelanul ciobit al farfuriei scotea sunete ţipătoare ce umpleau camera… furculiţa trecea de la o extremitate la alta a farfuriei, încărcându-se cu o cantitate mult prea mare de mâncare, o îmbucătură care nici înjumătăţită n-ar fi intrat în gura unui om, şi în timp ce se îndrepta spre gură, în cursa cvasirectilinie de la blid la gură descrisă de mâna imprecisă a nemernicului, din ea cădeau stropind pe alături bucaţi de mâncare…ba un cartof, ba o galuşcă… pleosc,pleosc… în timp ce ochii erau  aţintiţi în televizor, încercând ba să vorbească, ba să râdă de unul singur… mesteca cu mişcări largi ale maxilarelor, mişcări circulare, imitând o vacă cu o mână de fân în gură… înghiţea greu, lăsând barba în piept, apoi ridicând capul dumicatul aluneca pe gât parcă prea uscat… în faţa farfuriei era ceva din care işi mânjea ceva pe pâine cu o scârbă insondabilă… reveni la o stare de conştienţă existenţială şi râgâind işi înfipse furculiţa în mâncare cu aceeasi ură şi violenţă necioplită şi bădărană…

          -Unde ai fost, curvo ? Unde-ai umblat toată noaptea, tu , curvo?Simţea o plăcere nestăvilita să o umilească.

          -La o prietenă, am dormit la ea, nu v-a spus buni,îi vorbea la persoana a doua plural, respect impus de Relu, ca responsabilitate a unui adult care îşi asumă calitatea de tutore.

          Da… eşti o curvă oricum… du-te-n mă-ta la culcare… Şi ce mă interesează pe mine, prrţţţţ.De obicei Relu în limbajul argotic pe care îl adoptase cu sfinţenie, făcea sincope mari care erau însoţite de strâmbături ale feţei ce aduceau a sechelele unui retardat.Totodată văzând că vorbele se încăpătânau să iasă din orificiul bucal avea o gestică largă ca a unui surdo-mut însoţită de un sunet ce aducea a gaze intestinale eşapate prin sfincter, însă acţiunea se petrecea pe gură, PPPRRRRŢŢŢŢŢ…voia sa-şi exprime dezgustul şi dezaprobarea.Aici interveni tanti Mărioara, care tocmai intra pe uşă:

          -Ce-ai, mă …ce-ai …lasă copila în pace…du-te mamă şi te culcă, îi spuse bunica Anei, privind-o cu complicitate.Se înţeleseseră să-i spună lui Relu că a fost la o colegă deşi bunica ştia unde a fost.

          Nici o urmă de umanitate, nemaizicând de o lumină de spiritualitate, nu se mai întrezărea prin valul dens al urii ce-i acaparase întreaga fiinţă.Relu, trebuia să buşească, să trântească, să înjure, să se răstească, să urle, să strige, să lovească, să ameninţe, să scuipe, să bată din palme sau să lovească cu piciorul în podea ori cu pumnul în masă… nu se mai putea stăpâni, de fapt altfel nici nu ştia să exprime existenţa lui bolnavă în casă… pentru Ana era infricoşător şi o înspăimânta fiecare zgomot brusc ce se percepea din camera alăturată… se înfricoşa până la groază la fiecare buşitură, pocnitură sau înjurătură a unchiului ei. 

          Ana derula în mintea ei scenarii macabre despre ce se întampla în camera alăturată, despărţită de a ei prin uşa care devenise translucidă, imaginându-şi cele mai îngrozitoare lucruri, cuprinsă deseori din cauza spaimei de neputinţa de a ieşi pentru a vedea ce era cu tot acel scandal care nu înceta decât atunci când Relu nu era acasă ori dormea.Seara aşteptau atât ea, cât şi bunica ei deopotrivă reîntoarcerea lui Relu acasă într-o linişte de mormânt terorizate numai de gândul că acesta odată ajuns acasă reîncepea coşmarul ce-l trăiau zilnic şi nu  părea a se sfârşi vreodată.Spaima că ar putea intra oricând pe uşă le amuţea şi le aducea împreună în momente de reculegere ale spiritului, precum cele de dinaintea marilor confruntări pe frontul de război.Ana la adăpostul camerei sale în care tanti Mărioara îi interzisese să intre lui Relu, deşi acesta viola acest  tărâm neutru al casei deseori intrând cu forţa, însă se retrăgea în scurt timp suferind ocările aduse de către mama lui, işi ştia bunica în nesiguranţă lăsând-o singură să-l înfrunte pe maniacul şi nemernicul ce distrugea destinele a două femei nevinovate.Doamne! şi numai ea ştia cât putea să fie Relu de imprevizibil şi violent.Îi era frică pentru bunica ei, ca nu cumva să paţească ceva, Relu putea oricând să o împingă şi să cadă ori să o lovească cu vreun obiect azvârlit la întâmplare.Tanti Mărioara  era singurul ei sprijin.

          Ana nu mai suporta.Vorbele adresate de unchiul ei se învârteau în cap, precum vântul unui ciclon turbionar.Se declanşase nebunia.Se îndreptă cu paşi uşori spre baie.Se spălă pe ochi.Se privi în oglindă, confruntarea cu sine fu cataclismică, îi zgudui fiinţa din rărunchi.Era tare obosită.Parcă ghidată de o inconştienţă somnabulică deschise dulăpiorul din dreapta ei.Văzu flaconul din care bunica ei obişnuia să ia câte o pastilă înainte de culcare, ca să-i treacă supărarea zicea ea.Se duse în pat în aceeaşi stare.Se băgă sub patură.Scena violului se repetă în mintea ei fragilă.Nu găsea nici o explicaţie pentru care cineva ar putea face un asemenea gest.De parcă un coşmar ieşit din tipare îi chinuia somnul, monştrii care ne apar în vise îi explicăm ca fiind rodul imaginaţiei noastre, dar oare cum putem explica o cădere liberă într-o prăpastie, şi nu putem să ne agaţăm de nimic pentru a ne opri din căderea liberă… si deodată se produce inevitabilul… bum, ne izbim cu putere de pământ…Deschise flaconul, era aproape plin, îl inghiţi pe tot, se eliberase de chinul destinului ei implacabil…

          Se duseseră cu toţii.Erau toţi acolo să aducă un ultim omagiu Anei.Murise.Erau la înmormântarea ei.De ce făcuse un gest atât de nebunesc, necugetat,nesăbuit?Semne de violenţă nu existau… nimeni nu o auzise strigând… nu existau martori… multă lume îi văzuse  de mai multe ori impreună… toţi ar fi spus că a făcut-o de bunăvoie… să se fi contrazis, să se fi luptat pentru nevinovăţia ei şi pentru dreptate, la ce bun, răul a fost făcut şi nu are nimeni să facă toate aceste amintiri de coşmar să dispară.Dumnezeu e bun, e iertător,îşi spunea ea ca o ultimă speranţă inainte de a-si fi luat viaţa.

Anunțuri

3 responses to “Beţivul sau blestemul din fiecare familie!

  1. Interesant, domnule…

  2. The best information i have found exactly here. Keep going Thank you

  3. The best information i have found exactly here. Keep going Thank you

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s