Avem o ţară, ce naiba facem cu ea!

   Situaţia e atât de tragică încât am ajuns să îl regretăm pe Împuşcatu’, care la vremea respectivă era privit ca Dracula care suge sângele poporului, şi el chiar o făcea, recolta măduvă osoasă de la pacienţii din spitale, o parte şi-o injecta sieşi, o parte o vindea la export, eu ştiu, am fost unul dintre cobai!

   Se pare că totuşi pentru guvernanţii din ziua de azi , treaba e foarte simplă.

   Ce îşi spun dragii de ei, păi, visteria e goală, deci nu mai avem unde să ne băgăm mâinile până la cot, aşadar, ne împrumutăm de la cineva care are o groază de lovele pe praful ăsta, adică Fondul Mondial de Ieuroi,  după care îi împărţim între noi.

    Păi şi ăia mici,  nu or să-şi dea seama de schemele care le facem noi?Păi nu, măi Ţâşti-Bâşti, că noi ne prefacem că schimbăm câte ceva pe aici, pe colo, în punctele esenţiale, dar le lăsăm la fel ca înainte sau cel puţin le facem mai în favoarea noastră că prea ţine legile astea cu ei, şi între timp mai iese câte unul şi îi ameninţă că nu le mai dăm bani şi să-şi bage minţile în cap că nu mai e bani, mai iese altul zice că le mărim lefurile şi pensile, şi noi, de fapt, în timpul ăsta ne facem matrapazlâcurile noastre şi le dăm aceeaşi bani şi ei o să fie mulţumiţi, poate cu puţin noroc, chiar recunoscători.

   Şi ne jucăm aşa de-a şoarecele şi pisica, până păpăm tot bănetul, şi după aia Dumnezeu cu mila asupra gloatei de proşti, că noi oricum suntem la adăpost de orice pericol ori ameninţare financiară.

    Şi dacă i se năzare vreunui nebun să facă scandal, trimitem mascaţii, mai facem şi un show politic pe seama lui, că oricum noi suntem intangibili şi manevrăm prostimea după bunul nostru plac.

     Dă-i în mă-sa de sărăntoci, vor toţi lefuri dar nu produc nimic, sunt toţi nişte Derbedei şi nişte Golani, asta sunt!

    Mai prost sunt eu că scriu lucrurile astea, deşi ştiu că nu o să schimbe  nimic, nici măcar nu o să le trezească o reacţie concretă la ieşirile din decor ale unui prost anonim, nu fac decât să amplific frustrările mele de neputincios. 

2 responses to “Avem o ţară, ce naiba facem cu ea!

  1. Da, o ţară avem. Grijă de ea nu avem. Ne moare la piept, iar noi strigăm că suntem patrioţi…

  2. Ai dreptate, o voce/un prost…nu e de bagat in seama…mai multe voci/mai multi prosti….conform zicalei din popor: prosti dar multi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s