CREZUL!

 

 

 

      Eu sunt alter ego-ul meu, Mikael Eon, acest concept despre mine pe care încerc din răsputeri să îl construiesc prin scrierile mele, începe să prindă contur şi simt că mă defineşte tot mai mult.

      Sunt un condei tânăr, scriitor prin vocaţie şi mai puţin prin formaţie, sper că la timpul cel mai apropiat să îmi formez şi experienţa necesară ce defineşte o scriere profesionistă.

       Date biografice despre mine foarte însemnate din punctul meu de vedere nu vă pot enumera prea multe,decât că am absolvit liceul  cu profil uman din Braşov, „Unirea”,  unde am deprins însufleţirea spre cuvântul scris, mulţumindu-i profesoarei de limba română, dar mai ales omului de litere, Mamina Florina, căci în primul rând ea a întrezărit în mine nu un geniu literar, dar un suflet deosebit capabil de multe lucruri frumoase.

       Scrisul pentru mine reprezintă forma cea mai sacră pe care o poate cuprinde gândul  uman, căci gândul se materializează în forma cea mai concretă  odată aşternut pe hârtie şi el se va perpetua la nesfârsit deschizând ferestre ale imaginaţiei umane , ale spiritualitaţii şi ale inteligenţei necunoscute până acum omului. 

      Scriu, e ocupaţia mea de bază, chiar dacă nu îmi câştig existenţa de pe urma scrierilor mele, anul acesta am speranţa că voi publica primul meu roman, intitulat „Trei teze asupra spiritului uman”, structurat în trei părţi, trecutul reprezentat prin  „Spiritul KA”, prezentul sau „Condamnat destinului” şi viitorul, poate puţin sumbru, văzut ca un „PostSindrom” .   

      Spre deosebire de alţi artişti, scriitorii se bucură de un privilegiu, şi anume acela că sunt mai prezenţi în casele noastre, şi deci mai aproape de sufletele noastre, căci opera a câtorva dintre aceştia se află în casa fiecaruiă dintre noi, plus că scrisul se poate petrece oriunde, în mijloace de transport în comun, la masă, în pat, oriunde o idee cât de superficială ori stralucită ar apărea, ar putea fi transpusă pe hârtie, însă câtă putere iţi trebuie să scrii un roman, cât suflu întreţinător de viaţă, cât îţi împrumută din timp şi din spirit, cuvânt cu cuvânt, bucată cu bucată, se rupe din tine secătuindu-te de forţa vitală ce-ţi poartă fiinţa tot mai slăbită înainte, căci arta implică timpul pe care îl imprumută din spiritul tău, şi de ar fi ca scrierea unui roman să implice riscul de a mă stinge, de a trece în nefiinţă, am să-mi asum această responsabilitate si povară deopotrivă, neclintit şi încapăţânat, precum îmi este felul, si dacă aş şti că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viaţa, mi-aş lua toate măsurile de siguranţă posibile la care m-aş putea gândi, dar unica masură hotărâtoare şi definitivă ce ar putea împiedica tragedia să se întâmple, aceea de a renunţa la scris, cu siguranţă, nu aş lua-o… aşa cum afirma un mare prozator aproapiat  sufletului  meu.

              Vă doresc o citire plăcută în continuare.

      

Anunțuri

One response to “CREZUL!

  1. spor la scris!
    iti promit ca voi fi primul care iti va cumpara cartea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s