Dialog cu un prieten-vecin! Copipeist de pe gugal.

   M-am întâlnit ieri cu un vecin, prieten-vecin, nu e timpul şi nici locul să abordez problema vecinilor, o să vorbesc de ei altădată, dar acesta cu care m-am întâlnit e un tip la vreo 40 şi ceva de ani, însurat de vreo 15 ani, cu doi copii, unul de 14 şi altul de 3 ani, face parte din clasa medie din România, deşi mulţi spun că aceasta nu ar exista, şofer la o firmă mare din Braşov de mai mult de 10 ani, cultură şi condiţie medie, inteligenţă vie şi intuitivă, dar mai cu seamă prieten, Fane pe numele său mic.

 El mă îtreabă, eu răspund:

-Am văzut acolo la tine pe messenger că ai întotdeauna un sait şi intră nevastă-mea pe el, mikael eon parcă se numeşte, nu prea le ştiu eu cu internetul, mai mult nevastă mea, dar am citit şi eu ce scrie acolo, şi vroiam să te întreb dacă tu scrii chestiile alea care sunt scrise acolo?

-Da, eu le scriu, mă mai inspir ca subiecte de la unul de la altul, dar ceea ce este scris acolo, e totul gândit de mine.

-Mă, ce să zic, bravo ţie, dar eu am crezut că le copiezi de pe internet şi le pui acolo….. ?  făcând o pauză mai lungă, lăsând să se întrevadă o mică îndoială asupra celor spuse.

-Adică ce vrei să spui, că le copiez cu copipeist de pe Gugal?îi spun eu puţin deranjat de îndoiala asupra mea.

-Nu vai, măi Mişule, dar mă gândeam aşa, că tu nu păreai că ai înclinaţii din-astea,   şi aşa dintr-o dată, ai început să scrii nişte chestii….  şi urmează aceeaşi pauză de îndoială.

-Păi, dacă nu mi-am exprimat întotdeauna o părere despre ceva sau nu am spus întotdeauna ce simt sau ce gândesc, asta nu înseamnă că nu gândesc nişte treburi, nişte chestii…. mi-am notat intotdeuna gandurile intr-o agenda si acum m-am hotarat ca ar fi frumos sa le impartasesc si cu altii…..  cu majoritatea oamenilor trebuie sa te exprimi in acelasi sablon verbal pentru ca ei sa inteleaga.

-Nu mă înţelege greşit, măi Mişule, dar aşa, ştii dintr-o dată parcă prea… adică, na, mă înţelegi.Ştii?… Să scrie aşa, nu poate oricine…. nu ştiam că ai atâta şcoală…. aici, mă bufneşte  râsul dar încerc să mă abţin, căci interlocutorul meu înţelegea că pentru a scrie îţi trebuie neapărat naişpe mii de clase şi un statut social puternic, nu poate scrie un umil ca mine aşa.

-Dar nu îţi place, măi Fane, sau care e problema, am încercat să îl ajut văzându-l puţin jenat de reacţia mea, căci acum eram deasupra lui pe scara socială şi nu îmi mai permiteam dintr-o dată să fiu om şi să reacţionez ca atare, acum trebuia să am o atitudine serioasă, chiar sobră din cale afară, plus că îl tratam cam de sus cu atitudinea asta zeflemitoare la inteligenţa lui.Ce naiba, m-am prefăcut tot timpul ăsta prost, şi când colo se ascundea dracul în mine, vorba românului, în tot mutul se ascunde un drac.

-Ba da, îmi place, şi încă îmi place mult, şi lu’ nevastă-mea îi place mult, eu nu prea le am cu cititul, că na, ştii şi tu, eu nu prea am multă şcoală, dar ea ştii cum e, mai studioasă, zice că e foarte frumos ce scrii şi că îi place mult…

-Da, măi Fane, se numeşte blog, şi poţi să intri să îţi scrii gândurile acolo, poţi să scrii despre orice, despre evenimente mondene, despre politică, despre ce ai văzut la televizor, dar mai ales despre tine însuţi… mă rog, asta e prea greu pentru unii… Fane mă priveşte cu aceeaşi incredulitate si îmi spune:

-Dar sunt şi fete acolo, nu-i aşa?… că te ştiu eu, toată ziua după fete pe internet…..

-Măi Fane, nu ştiu, or fi, ca peste tot dealtfel…. răspunsul meu îl intrigă şi mai tare şi îmi spune:

-Las că ştiu eu, pe internet după fete, că eşti şi tu un golan la fel de mare ca şi mine, şi râde zgomotos…

-Măi Fane, mie îmi place să scriu mai mult pentru mine însumi… şi las discuţia în puncte de suspensie pentru că Fane îşi schimbase din nou privirea şi avea din nou expresia incredulă şi năucită de cele ce aude. 

-Bine, măi Mişule, dacă zici tu, deci blog îi zice, o să îi zic şi lu’ nevastă mea poate vrea şi ea… dă mâna cu mine şi pleacă îngândurat şi nedumerit , se întreba ce s-a întâmplat cu mine, cum de m-am schimbat în halul ăsta şi aşa de repede, pe neobservate, parcă sunt imposibil de recunoscut, dintr-o dată am început să vorbesc ca un nebun, sunt de neînţeles,  de când am început să folosesc cuvinte din astea pompoase şi serioase, mult prea profunde ca să iasă din gura mea, cum adică despre tine ÎNSUŢI, ce înseamnă însuţi, Mişu pe care îl ştiam eu nu vorbea aşa, cu ÎNSUŢI….

Fane sper să interpretezi aşa cum cred eu scrierea de faţă, cu umor şi bunăvoinţă, aşa cum te cunosc eu pe tine, şi sper ca eu să rămân acelaşi pentru tine, să ne întâlnim în continuare pe băncuţa din parcul din spatele blocului, să jucăm table, să bem o bere şi să spargem seminţe, am speranţa că nu m-am schimbat atât de radical în viziunea ta încât de acum încolo să îţi măsori de două ori cuvintele şi să strici tot farmecul încercând să pari mai serios, să îţi cântăreşti de două ori cuvintele, eu nu sunt deloc superior şi nici nu mă prefac a fi un prost, dar mă bucur de compania ta, căci dialogul simplu şi mereu voios îmi fac plăcere şi îmi redau doza de optimism…

5 responses to “Dialog cu un prieten-vecin! Copipeist de pe gugal.

  1. 😀 se intampla ca multi din cei care ne cunosc, atunci cand ne etalam gandurile sa ramana interzisi….si asta doar din simplul motiv ca atunci cand suntem face to face nu pot trece de acea desteptaciune proprie, a eu-lui superior….nu e numai la vecinul tau, e la noi toti…
    Uita-te pe strada si vei observa ca fiecare din participantii la o discutie, chiar daca nu-si etaleaza verbal superioritatea, o reflecta prin atitudine…ei, si atunci cand nu te au in fata si au doar ideile emise de tine…surpriza, te descopera..
    Imi place cum expui fiecare idee, cum ar spune Florin Puscas, idei pertinente intr-o lume impertinenta.
    Spor la inspiratie.

  2. pina la urma baiat de treaba fane asta! :))
    schimbul este, nu-i asa?, reciproc avantajos.

  3. Bine te-am regăsit!

  4. @iti multumesc frumos pass, ca ai avut timp sa imi citesti blogul si mai ales ca mi/ai lasat un coment, imi place mult asta cu idei pertinente intr-o lume impertinenta.
    @rebelu, fane e un tip de nota 10 asa cum m/ar descrie si el pe mine, prietenia lui inseamna mult pentru mine, desi e doar un produs al imaginatiei mele, are o reprezentare reala in viata de zi cu zi, dar dialogul nu a avut loc cu el, ci cu altcineva.
    @chris, bine te/am regasit prietene, mi/era dor se scrierile tale.spor la scris, ca inspiratie stiu ca ai destula :D.

  5. sa stii tu ca si pe mine m-au perceput cumva in realitate,iar dupa ce mi-am facut blogul mi-au cunoscut si partea nevazuta…iti dai seama ca sora mea mi-a zis „da sa stii ca ai talent,eu nu te stiam asa”…si doar e sora mea ma cunoste de 39 ani 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s