XVII.Ochiul diavolului

 

Mikael se întrezări din nou între pereţii strâmţi ai conştiinţei sale. Bezna îl ajuta să cadă cât mai adânc spre străfundurile vinei umane. I se oferea gloria, bogăţii peste măsură de cuprins cu imaginaţia în schimbul unui singur cuvânt, pe care trebuia să îl rostească cu voce tare, puternică, neşovăielnică : AL MEU, al meu şi numai  al meu.

Lumea, mi se punea întreagă la picioare ca un covor umil lipsit de orice demnitate. Puterea era în mâinile mele, trebuia doar să îmi doresc mai mult cât mai repede cu putinţă. Cât mai mult posibil, dacă se putea pe dată. Eram stăpânul lumii din dorinţa de a poseda totul. Banul poate poseda şi minţile cele mai fragile şi mai fără de prihană cu putinţă.

Un ban, un bănuţ mic, auriu se materializă în palma mea. Simţeam cum banul ce îmi strălucea în mână îngenunchează civilizaţii întregi fondate pe principii şi fundamente religioase de nestăvilit. Îmi încleştam dinţii şi scrâşneam ameninţător din măsele, tot ceea ce mi se cuvenea trebuia să mi se aşterne cu supuşenie la picioare. Principii de loialitate   şi dreptate erau zdrobite samavolnic de puterea distrugătoare a unei singure monezi ce trona triumfător în palma mea. Strânsesem cu putere moneda cu sclipiri şi irizaţii de orânduiri structurale umane. Cu aurul ce îl ţineam în mână puteam să corup orice sistem moral din lumea aceasta pe care omul l-ar fi putut vreodată clădi întru statornicia şi construcţia societăţii. 

 Mikael simţea cum bale de lăcomie îi inundau gura. Cuvăntul părea tot mai intens în mintea sa… AL MEU, pururea, al meu. Stăpânul tuturor, deţinătorul de necontestat al lumii. Stelele pe cer mi se închinau, brazii se aplecau. Privirea le era tuturora piezişă. Deţineam puterea de a rade de pe faţa pământului orice insectă necuviincioasă ce mi se împotrivea. Frica le făcea mădularele să tremure. Frica, întimidarea şi veneraţia erau noile legi instituţionale. Mikael era Orânduitorului Suprem. Hohote grozave de râs se reluau în ecouri nesfârşite pentru a cutremura din rădăcini însăşi Planeta Mamă. Gheara flămândă de putere se ridică deasupra lumii creând un nor întunecat avid de sânge. Sânge vâscos cu vene negre de lăcomie şi egoism.

Îmi doream tot mai mulţi galbeni. Mi-i doream pe toţi. Lumea era în război şi foamete, însă eu nu mă înduram să arunc pe gloata inutilă nici măcar un şfanţ din avuţia mea. Eu deţineam controlul, eu decideam cine moare şi cine are dreptul la viaţă. Îmi alegeam din prostime căte un nefericit spre a-l face să îşi blesteme destinul ca ceilalţi să ia aminte şi nu care cumva să comită o asemenea eroare gravă de a se împotrivi noii ordini sociale. Avariţia mea aruncă asupra lumii molime de ciumă şi holeră. Animalele mureau secate de viaţă, oamenii erau prigoniţi din cale afară de pe pământurile lor. Pământuri bogate cu sol gras erau acum pârjolite şi slăbite din cale afară. Puterea rodnică a solului era secată de resursele ei. Toţi aveau scopul suprem de a-mi înmulţi mie averea. AL MEU, totul îmi aparţine, şi hohote dispreţuitoare asupra cele ce însemnau cele sfinte la vieţii răsunau din sălaşul unde acum se adăpostea bestia cea mai cumplită.        

Văpăi de foc, fulgere se abătuseră asupra Oceanului de speranţe ale omenirii. Ploaia era mai uscată, mai otrăvitoare şi mai acidă ca niciodată.  Iadul părea că se descleştase pe pământ într-o răzbunare aprigă. Păcatele lumii se materializaseră într-un gaz nociv de seră ce sătură întregul aer. Oameni se zbăteau pe pământ precum peşti scoşi din apă. O ploaie de insecte se prăvăli asupra pământului.

Realizasem într-un târziu apocaliptic că îmi vândusem sufletul diavolului, drumul pierzaniei era atât de scurt încât nici nu băgasem de seamă când îmi pierdusem sufletul în faţa lăcomiei de nestins a oamenilor după putere şi avuţii.

Mielul Domnului îşi făcu apariţia. Gata, Mikael, ajunge, ai încercat puterea fără de margini… Omul nu e făcut să rânduiască… liberul arbitru e o povară prea grea pentru el…. însă pentru nesăbuinţa ta, de a da glas şi frâu liber tuturor netrebniciilor ce se pot întâlni şi cunoaşte în lume, am să fac ca sufletul tău să descindă înapoi pe Pământ în două părţi egale, pe una o voi numa Alpha şi pe cealaltă Omega… Una va fi pocalul care va da naştere generaţiilor milenare, iar alta va fi sabia ce va duce jugul existenţei… Tu va trebui să înduri blestemul de a-ţi căuta mereu cealaltă jumătate şi atunci când vei crede cel mai mult că ai găsit-o să se dovedească a fi o altă iluzie umană… ca puterea pe care omul crede că o deţine în mâinile sale, puterea de a alege, puterea de a se împotrivi, puterea de a grăi, puterea de a gândi, puterea de a trăi, puterea de a şti şi puterea de a da naştere.

2 responses to “XVII.Ochiul diavolului

  1. Văd că merge foarte bine serialul, rezultă că nu vrei să îl opreşti şi ai planuri mari… Poate o publicare, nu?

  2. Salut, Mikaeleon ! Intr-adevar, domn`e, banul e ochiul dracului, banul corupe suflete si caractere, modul plastic in care ai descris problema banilor si a averii in postarea ta m-a impresionat….

    Ne pierdem mintile gindindu-ne, obsedant, la bani si la averi, la mosteniri si la desertaciuni pe care le consideram mari virtuti. Si toate astea se intimpla, din pacate, in realitatea imediata, nu reprezinta doar un scenariu, o fictiune….

    Din punctul meu de vedere, cred ca ai un real talent literar si mai cred ca, in viitorul nu foarte indepartat, vei incerca sa publici chiar o carte, desii acest lucru v-a solicita o importanta sustinere financiara !

    Avem, totusi, nevoie de bani, dar sa nu ne pierdem capul si omenia dupa ei….Mult succes !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s