XXVIII.Maybe next time

Lui Michael îi era foame. îi era foame pentru că voise dinadins să guste din nou foamea. Foamea reală, cea cu chiorâituri în burtă, cu dureri de stomac strâns.

Sunt conştient că foamea nu trebuie suprimată, dar trebuie întreţinută. Atunci când mi-e foame mă simt mai suplu, mai uşor. Bolovanul pe care îl port de obicei în stomac mă îngreunează. Mă face să mă simt nesigur pe forţele mele, îmi pune piedici în a-mi  susţine echilibrul în timpul mersului, umanoid biped.

Îmi întreţin foamea din două motive, adesea, ca să simt din nou gustul mâncării. Gustul real al mâncării. Atunci când suntem sătui pare-se că nu ne convine mai nimic şi nici cele mai fanteziste feluri de mâncare nu par a ne satisface saţietatea lacomă de noi experienţe gustative. Când ţi-e foame cu adevărat, masa cea mai frugală pare dejunul cel mai copios cu putinţă, pururea. Şi apoi mă înfometez doar pentru a mă simţi mai uşor, şi peste asta mai mânănc şi câte un măr sau un iaurt sau beau o cafea tare, care pentru mine funcţionează ca un purgativ natural. După ce mă deşert de toate mizeriile pe care omul le poate îngurgita hulpav şi lacom în timpul existenţei sale, simt că prind aripi la călcâie şi atunci când merg, simt că zbor. Adesea, în asemenea momente, în care mă simt uşor ca aerul, mă întreb ce stil de mers să adopt. Să merg deşănţat, ca un fotomodel căzut în disgraţie, ca o căprioară sveltă, cutreierând terenuri sălbatice văzute pentru întâia oară, sau să calc totuşi apăsat, ca un om serios şi grav cuprins de gânduri şi nelinişti. 

Mai important este momentul în care răpus de foame, după o pregătire meticuloasă, în timpul căreia îmi promit să nu gust din nimic până nu e masa gata pusă, mă trezesc cu mâncarea în faţă. Un spectacol de senzaţii se răstoarnă cu învălmăşeala unei cascade, o avalanşă furtunoasă în palatinul gurii mele se dezlănţuie sălbatic.

Scene îmi trec prin faţa ochilor, căci şi eu ca şi Proust, în căutarea timpului pierdut, mă regăsesc la fiecare nouă senzaţie pe care o simt papilele mele gustative, exact în momentul în care această senzaţie si-a făcut apariţia ca o nălucă, în trecutul meu tumultos. La fiecare nou gust, o nouă scenă, copil ori adoloscent, poate chiar ceva mai recent, toate aceste clipe se reîntâlnesc pe limba mea ca într-o horă nebună. Dănţuie, se fericesc, se prind mână în mână, pentru a zugrăvi un tablou metafizic în faţa ochilor mei increduli. Bunica îmi făcea chiftele şi cartofi cu ceapă călită, când am trecut prin momente grele am mâncat ca apucatul conserve de peşte şi pateu, iaurtul e fresh, e fresh tare, ca după ce am făcut o baie sub cascada rece de la Timişul de Jos, pepenele e ziua mea, cel mai fumos cadou de ziua mea a fost o plasă mare cu fructe, căpşuna e pasională rău, ce poate să descrie mai bine sexul slab,  muştarul sunt prietenii cu care am petrecut în jurul grătarelor cu mici şi bere, sanvişurile cu brânză de burduf, salam şi castraveţi sunt copilăria mea, îmi punea mama adesea la şcoală de mâncare, orezul fiert cu lapte sunt clipele de la grădiniţă, lista poate continua, în multe vă puteţi regăsi gusturi asemănătoare.  

Tot acest specatacol se desfăşoară până la un moment dat, când toate acele nuanţe, dulce, sărat, amar, acru, se sting treptat. Însă stomacului îi e încă foame, sau cel puţin acesta e mesajul pe care mi-l transmite. Ştiu că durează puţin până când senzorul de saţietate se aprinde în cortexul meu. E un proces bine ticluit, dar care necesită aşteptare. Încerc să mă amăgesc cu un pahar cu apă. Îmi spăl limba iarăşi în căutarea gustului. Parcă reuşesc să mă păcălesc pentru câteva clipe, dar din păcate realizez că am făcut un rău iremediabil, căci orice urmă de gust păleşte. Limba parcă îmi e arsă. Degeaba, fac aceleaşi combinaţii alimentare, încerc unele noi. Degeaba, a dispărut, tot acest proces miraculos a luat sfârşit. Atunci înţeleg, cred că va trebui să o iau de la capăt. Poate data viitoare… voi retrăi aceleaşi clipe intense.       

FOTO: http://www.motherearthnews.com/uploadedImages/Blogs/Relish!/Food-Safety.jpg

3 responses to “XXVIII.Maybe next time

  1. M-ai pus pe jar cu fotografia… Voi deschide frigiderul, deşi e cam târziu…

  2. este posibil ca romanii sa mai experimenteze foamea….

    te astept la mine pe blog unde am prezentat un omagiu sincer lui adrian nastase…

  3. asculta daca ai timp cassaloco cu melodia nimich2 cred ca o sa iti placa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s