XXXI. Only GOD can judge me, ONLY GOD

Sunt iarăşi in faţa calculatorului. Durerile premonitoare ale maşinăriei ingenioase ce îmi va transpune din nou fiinţa in faţa altor încercări purificatoare îşi făcuseră apariţia.  Imaginaţia şi intuiţia intrseră din nou în acel malaxor haotic ce învârte scene holografice în centrifuga gândurilor mele. Voi suferi din nou teleportarea empatică către noi trăiri.

Un sac de de rafie îmi acoperă ochii. Sunt legat fedeleş la mâini. Tăişul rece al unei lame ascuţite mă împunge între coaste. Cineva îmi spune să înaintez. Unde, mă întreb, căci nu văd nimic. Mişcă, mizerabile, strigă călăul care înfige şişul între coastele mele, mai apăsat, dând drumul la sânge, care ţâşneşte cu putere. Îmi dau seama  că sunt un sloi de gheaţă. O frică necontrolată îmi invadează corpul. Simt că ceva e în nergeulă. Un ghiont puternic în ceafă mă trânteşte la pământ. În tot acest timp nu reuşesc să văd nimic. Mă chiorăsc, însă nu descifrez nimic printre cusăturile grosolane ale sacului ce îmi acoperă faţa, luându-mi şi aerul, nu numai văzul. Un ştreang mi se împleticeşte pe după gât, mă sugrumă. Mă sufoc, gâfâi, tuşesc înecăcios. Un strigăt, ca o poruncă către o bestie, se aude gutural şi nervos. Dii, mă, Bălţatule, dii , mă, se aude. Mă îngrozesc, mă întreb dacă e ceea ce pare. Nu mă dumiresc şi funia a cărui nod era înfăşurat în jurul gâtului meu se strânge şi bestia de care sunt legat începe să tragă, fuge, mătură caldarâmul cu mine. Pietre colţuroase îmi zdrelesc pielea. Le simt, una câte una, mă lovesc în faţă, încerc să mă întorc pe spate. Coatele îmi sunt zdrenţuite de caldarâmul zgrumţuros acoperit de piatră de râu neşlefuită. Sacul de rafie îmi zgârie faţa ca o perie de sârmă, am faţa udă toată şi buzele umflate de sete şi de bătaie. M-or fi bătut, de ce anume mă fac vinovat? reuşesc să gândesc în timp ce calul de care sunt legat mă târeşte, şi  ca o pauză din chinul prin care trec, simt că sunt într-o baltă mare, plină de noroi. Nu mă gândeam ca am să mă bucur vreodată să mă târăsc prin noroi. Dezgustător, degradant, dar în clipa în care mă găsesc noroiul e o binecuvântare, îmi unge rănile cu blândeţe. Scap de căluşul din gură, reuşesc să trag aer în piept, materialul tare şi gros al sacului îmi intră  în gură, astupând-o. Mă zbat cu ultimele puteri, calul s-a oprit, nechează sfredelind pământul cu copita stângă, calul negru bălţat se uită cu blândeţe spre acest biet nefericit condamnat morţii.

Reuşisem ca prin miracol să-mi eliberez mâinile, îmi smulg cu repeziciune ştreangul de la gât şi-mi scot sacul de pe cap, isteric. Sunt turbat de frică, rămân aşezat în fund totuşi. Îmi trece un gând nebun prin minte să fug. Văd câteva flinte îndreptate spre mine. M-ar face arşice la cea mai mică suflare. Stau neclintit, în aşteptare. Dacă e să fie ăsta sfârşitul, să se sfârşească odată, gândesc nesăbuit, obosit, enervat de tot acest circ.    Un zdrahon de om, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni largi şi sleioşi de murdărie, încins la mijloc cu un şorţ mare, negru, de piele, plin de miros de sânge de om,  ce îi acoperă burta cât un butoi, cu o atitudine belicoasă neînţeleasă, mă apucă de gulerul hainei şi mă târeşte spre eşafod. Atunci observ că era strânsă lume multă, asista în tăcere la spectacol. Unele femei booceau, părea că o fac fără motiv, sau poate aşa erau ele, mai nevricoase, sau poate cu asta se ocupau, îmi trecu răzleţ prin minte. Femeile aveau capul acoperit cu baticuri negre, bărbaţii erau toţi falnici şi orgolioşi, cu mustăţi răsucite, stufoase. Toţi curat îmbrăcaţi, ca în zi de sărbătoare. Copii aveau obrajii rotofei, roşii, sănătoşi. Toţi se uitau la mine având în ochi un fel de amestec între milă, teamă, ură, dispreţ. Un aprod îmbrăcat cu o manta neagră citi acuzaţiile care mi se aduc. În neliniştea ce-mi năpădise fiinţa, înţelesesem ceva despre un adulter de care mă făceam vinovat. Întorcând capul spre dreapta, văzusem pe un eşafod la fel de înalt ca al meu, o biată fetişcană, cu bujori roşii, cu ochii limpezi ca lacrima, jumătate dezbrăcată, de parcă abia fusese batjocorită de o duzină de bărbaţi. Ea era acuzată de adulter şi vrăjitorie. De vrăjitorie parcă auzisem şi în ceea ce mă priveşte. Lumea scanda : clevetitorii, năpârcile…  să moară …. să moară. Eram doi proscrişi nemiloşi în ochii întregii comunităţi.

De eram acuzaţi pe nedrept ori ba, nu ştiam, dar puteam să ghicesc că episodul de dragoste care se consumase între noi doi a fost mult peste rigorile umane, mult prea pasional ca o societate să îl poată accepta, şi ca să îl conadamne au ticluit acest verdict şi o pedeapsă pe măsură ca să îi pună la punct odată şi pentru totdeuna pe aceşti mişei, cu un final dramatic, ca şi alţii să ia aminte şi să nu mai încerce pe viitor fructul oprit al pasiunii şi al iubirii carnale.

 Ghilotina din spatele meu se trânti greu făcând un zgomot ca de secure ce brăzdează puternic trunchiul unui copac. Urma ca lama aceea cu sclipiri ademenitoare să îmi curme în curând viaţa. Poate că voi simţi o mică usturime, însă cu siguranţă sângele îmi va izbucni nervos şi mă voi tăvăli pentru minute bune ca o găină nebună în ţarcul fărădelegilor.

 Ea, consoarta alături de care împărţeam nefericitul verdict care ne va pune capăt vieţilor,  urma  să fie arsă pe rug, pentru a i se purifica sufletul necurat.  Deşi neclar, prin pâcla deasă ce curgea din ceruri, căci afară bătea o ploaie măruntă, ce îmi pătrunse până la oase, părea să-mi fi zâmbit, un surâs blând al  fetei aceleia cu ochii de cleştar mi se adresă în ciuda oricăror împotriviri. Perfid moment să-ţi fi ales să râzi cu moartea în coaste, îmi spusesem nelămurit de acest gest.

Singurul lucru pe care eram în stare să îl bâjbâi mărunt pe buze fără ca cineva să audă ori să înţeleagă, era : Orice aş fi făcut, cu orice aş fi greşit faţă de aceşti oameni, Dumnezeu o să mă ierte…. Mă voi înfăţişa Domnului pentru judecata cea de apoi, dreaptă şi eternă …

FOTO: http://www.theartwolf.com/masterworks/masterworks/1537_41_michelangelo_judgement.jpg

http://www.maidofheaven.com/maid_assets/extras/joanstilkestake.jpg

http://www.carrieannbaade.com/artworks/virtues_vices/PassionofLovers.jpg

One response to “XXXI. Only GOD can judge me, ONLY GOD

  1. Excelent episod, excelente fotografiile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s