XXXIII. Uno, Dos, Tres

M-am trezit lângă o spanioloiacă focoasă rău. Păr negru vâlvoi, buze roşii cărnoase. Pielea creolă şi carnea tare pe coapse. Un pat imens, acoperit cu lenjerie de satin alb, cu baldachin. O perdea fină precum mătasea împresura patul de jur împrejur. În cameră plutea un parfum de cafea proaspătă şi fructe exotice. O pasăre cu ciocul mare, galben-portocaliu,  scotea sunete ascuţite repetate, undeva pe terasa ce se desfăşura în continuarea camerei mele de după perdeaua  ce flutura uşor în adierile blânde ale vântului tomnatic.

Mă ridicasem din pat. Pe spătarul unui scaun mă aştepta un halat alb, spumos, moale, de pluş gros. Îl îmbrăcasem cu modestie. Pe măsuţa cu schelet alb, de sticlă cristalină, de lângă fereastră, mă aştepta, aburind, cafeaua şi lângă ea o havană însoţită de un bileţel, Buenas tardes, segnor Miguel , un scris îngrijit, ca de tiparniţă, auriu. Desfac trabucul cu desfătare, îi simt mireasma proaspătă de tutun. Sorb cu grijă din cafea, un amalgam plăcut şi cald se răstogoleşte în gura mea, un elixir format din gustul dulce al ciocolatei, o picătură de rom şi boabe de cafea proaspăt măcinate şi prăjite cu mare îngrijire.

Ieşisem pe terasă. După ce trecusem de o mică curte interioară, ospitalieră, familiară şi intimă, surpriza mi-e la fel de mare să descopăr că, deşi mă aflam undeva la etaj, în interiorul haciendei care mă găzduia, o piscină cu apă curată precum lacrima se întindea în stânga mea. Bazinul părea să fie făcut din piatră. Trepte la fel de naturale precum bazinul, făcute din piatră de râu, aranjate cu aceeaşi fineţe, mă conduceau spre apă. Era apă caldă spre bucuria porilor din piele. După ce făcusem câteva lungimi de braţ, descoperisem că o cascadă firavă alimenta întreg acest bazin cu apă proaspătă, neînterupt. Eram de ceva momente bune pe aceste meleaguri, însă nu îmi cunoşteam identitatea. Ieşisem din bazin mirosind a mir proaspăt de lavandă şi aloe vera. Trabucul fumega liniştit în scrumiera mare sculptată în corn de cerb. Mă aşezasem confortabil pe unul din şezlongurile de tek de la marginea terasei,acoperite cu huse moi cu puf din pene de struţ. Abia atunci îmi puteam da seama că priveliştea ce o puteam contempla se întindea pe hectare întregi şi era împrejmuită de pădurea amazoniană. Oameni cu sombrero mari cât roata unui car şi poncho viu colorat, munceau liniştit în lanurile de la picioarele mele.

Un majordom îşi făcu apariţia discret, Preparar el caballo para equitacion, segnor, imi spuse aplecandu-se uşor spre mine. Eu, năuc, făcusem un semn afirmativ din cap. Se pare că acesta era unul din obiceiurile mele, din moment ce majordomul îmi ghicise gândul. Ce ocazie mai bună decât aceasta se putea găsi pentru a investiga noile mele teritorii, încă neexplorate până acum.

Până să apuc să îmi beau cafeaua, hainele pentru plimbarea de dimineaţă pe plantaţia a cărui patron de drept părea că sunt, erau pregătite cu aceeaşi grijă desăvârşită precum erau toate lucrurile ce mă înconjurau… pantaloni de stofă, subţiri, călcaţi la dungă, bufanţi în partea superioară, strânşi pe picior până la gambă, cizme de piele, negre, înalte, cu pinteni ascuţiţi, bine lustruite, un veston subţire de in şi o pălărie gri-petrol, mănuşi frumos croite, şi pusă de-a latul şezutului de la scaun, o biciuşcă de vreo 50 de centimetri, maro…

Încălecasem cu destul de multă greutate, căci era un andaluz pur-sânge, zdravăn, puţin nărăvaş şi nervos, un armăsar puternic, te puteai baza pe forţa lui în trecerea oricărui obstacol însă bestia cu coamă era greu de stăpânit. Pornisem în trombă pe poarta mare de lemn pe care o deschiseră doi ţărani îmbrăcaţi aşijderea precum ceilalţi. Buenas tardes, padron, auzisem în urma mea…. pesemene mă salutaseră cei doi valeţi cu mustăţi negre, stufoase, rotofei la faţă, zâmbitori, mâncători de fasole… Optasem să alerg prin pădurea deasă, amazoniană, însă chiar când să pătrund în desişul încâlcit, unul din supuşii mei devotaţi se puse pe de-a curmezişul în drumul meu. Don Miguel, no, segnor, îmi spuse cu respect, mai departe nu se cuvine, sunt pericole prea mari ce mă pândesc dincolo, în întunecime… Totuşi, găsisem cu încăpăţânarea caracteristică un traseu mai dificil care să pună la încercare andaluzul negru, de culoarea cafelei măcinate…. Sărisem peste un râu mic, apoi un gard de sârmă destul de înalt, apoi trecusem în viteză pe sub coroana bogată a unor copaci destul de scunzi încăt să facă trecerea anevoioasă. Gata, obosit de alergătură mă abătusem de la acest drum spre plantaţiile de cafea, tutun, bananieri, alte plante pe cât posibil cu aspect exotic, lunguieţ, cotiledonat şi puţin straniu…

 

Fermierii mă salutau cu respect scoţându-şi sombreroul cu circumferinţa mare de pe cap şi lăsând cu frică ochii în pământ… presupun că aveam o aliură destul de îndrăzneaţă călărind pe calul meu cel nărăvaş… nechezând a furie, tropăind a respect…Ajusensem într-un lan întins de maci, un lan mare, de maci roşii ce îţi ardeau privirea sub culoarea lor intensă în lumina soarelui dogorind a desfătare…

Întors la hacienda, eram hămesit de foame. Îmi luasem calul de căpăstru, deşi habar nu aveam încotro mă îndrept, aveam impresia că spre grajd, deşi părea mai degrabă un laborator. Mirosea intens de cafea prăjindu-se în butoaie mari de alamă. Memoria prinse în acel moment atribute volubile. Se revărsau în mintea mea amintiri, unele mai plăcute, altele mai dureroase, unele duioase, altele  paralizant de grele pentru conştiinţa umană… oameni ciudaţi, traficanţi fără scrupule, cu ghiuluri încrustate cu diamante mari, bădărane, cu ochelari cu rame de aur şi rânjete slinoase îmi invadaseră dintr-o dată sufletul liniştit… Acum, înţelegeam tot, eram un boss sud-american, un comerciant de droguri, cafeaua era doar un paravan pentru a ascunde mirosul cocainei distilate în spatele uşilor laboratorului cladenstin pe care îl construisem în mijlocul sălbăticiei de pe malurile mlăştinoase ale Amazonului…

 

 

(continuarea v-o voi oferi mâine, la recitiri plăcute, vă doresc o zi, o seară sau o noapte bună, în funcţie de timpul pe care îl alegeţi să îmi citiţi gândurile neînsemnate)    

         

Anunțuri

5 responses to “XXXIII. Uno, Dos, Tres

  1. Acest episod mi-a plăcut la nebunie…

  2. Omule…esti …dar nici nu stiu caum sa zic…..o comoara…
    Abia astept sa te cunosc live, sa bem ceva litri de bere..
    Spor la inspiratie !

  3. Multumesc mult, Pass, esti un citittor devotat, apreciey lucrul acesta mult, iar despre superlativul pe care mi l-ai adresat, nu stiu daca sunt in stare sa ma ridic la asemenea grandete, iti multumesc inca o data, nici nu stii cat de bine imi face aceasta incurajare a ta! O seara cat mai placuta!

  4. Mikaeleon, tu n-ai nevoie de multe încurajări, pentru că scrii excelent. Partea bună este cu acei litri de bere. Poate daţi şi voi un semnal… Ha, ha…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s