XXXIX.Google versus Yahoo

Revin unei stări de conştienţă cognitivă. Mă regăsesc din nou în faţa calculatorului. Locul de unde, mărturisit, plec în peregrinările mele prin locuri imaginare.

Realităţi paralele, lumile 2.0, poate la fel de advărate pentru noi, dar nu la fel de concrete. Odată ce ai paşit pe tărâmul tenebros al realităţilor virtuale ce ţi le oferă internetul, poţi spune că ai renăscut într-o lume virtuală dar o parte din tine s-a stins in lumea reală. Dependenţa te poate duce până în punctul în care uiţi de nevoi fizice elementare precum setea ori foamea. Uneori se creează un melanj periculos odată intrat în tunelul pe care spectacolul digital ţi-l oferă. Îţi inveninează mintea căci amintirile reale se revarsă, se combină cu cele trăite în Lumea 2.0, facându-ţi aproape imposibil să separi senzaţiile trăite aievea de cele virtuale.

Calculatorul, aşa cum îmi rezultă în această fază a scrierilor de faţă, este cel mai bun prieten şi, paradoxal, cel mai mare duşman al meu. De îl solicit, nu mă dezamăgeşte niciodată, pe dată se înfăţişează cu informaţia cerută. E adevărat că pentru asta conlucrează cu conexiunea mea la internet. Calculatorul e ca o cârtiţă pentru mine, scormoneşte, sapă după cele mai bune informaţii, cele mai amănunţite, aproape că intră în intimitatea lucrurilor, se insunuează subtil ca o plasă, precum tentaculele unei caracatiţe imense avidă după prada sa. Dar e o cârtiţă la urma urmei, chiar dacă uneori ca un căţel drăgălaş şi fidel îmi aduce ziarul de dimineaţă la picioare în timp ce sorb din cafea, e o cârtiţă în interiorul creierilor mei care „toarnă” tot ce aude sau vede scris ori , pur şi simplu, gândesc în subconştientul meu, se amestecă în gândurile  mele fără voinţa mea .

Mi-e frică de fiecare dată când tastez un nou cuvânt pe care îl arunc în neantul internetului. De fiecare dată proverbul latin mi se rostogoleşte în minte precum mingea de foc a flăcării Olimpului: Verba volant, scriba manent.  Mi-e frică pentru că nu ştiu dacă el se va întoarce, cu o putere înzecită, şi mă va lovi, mă va lovi unde doare cel mai tare, în ego-ul meu. Poate că într-o bună zi o afirmaţie aruncată la hazard pe internet îmi va aduce prestigiu, dar poate că, în aceeaşi măsură,  mă va defăima, împroşcându-mă cu ruşine şi dispreţ.

Google, e un spion rus, agent  dublu, fost KGB-ist, acum deţinător a mii, miliarde de secrete ascunse, pe care le va vinde oricui dispus să plătească preţul corect. Yahoo, e agentul secret din serviciile speciale Americane, are tehnică de ascultare şi de supraveghere ultramodernă, mă urmăreşte pretutindeni, ştie tot ce spun, tot ce fac. Amândouă serviciile mi-au invadat casa, mi-au mătrăşit intimitatea, oricine, dispus să plătească preţul corect, căci în zilele noastre nu mai există principii, onoare, etică, ORICINE poate şti ce fac, unde sunt, ce mănânc, la ce mă uit şi cel mai important, ce gândesc. Sunt două forţe care în aparenţă sunt într-un conflict deschis, dar care conlucrează pentru a mă menţine pe mine într-o stare amorfă de individ civilizat al societăţii, de zombie, îmbibat cu reguli ipocrite care clădesc turnul mârşav al Babilonului contemporan. 

Dacă sunt un pericol sau nu pentru societate? Dacă relaţionez cu cineva? Cu cine? Cu ce mă ocup? Toate aceste informaţii şi multe altele sunt stocate undeva, într-un server imens.  Războiul nostru împotriva maşinilor a început deja, ele ne guvernează lumea, chiar dacă avem impresia greşită că noi deţinem controlul. Fără ele, am fi morţi. Tehnologia se foloseste de un şantaj al cărui tribut îl plătim în fiecare zi.  

Rage against the machine, nu e doar un slogan, e realitate pură. Ok, am putea distruge toate aceste fiare reci, însă lumea noastră este atât de angrenată în sistemul oferit de ele încât, dacă mâine ar înceta să mai colaboreze cu noi, mecanismul global, muşuroiul planetar  ar paraliza, ne-am prăbuşi într-un haos mai adânc decât în urma oricărui conflict nuclear devastator mondial.  Colaps total, autodistrugere. Şi ceea ce este mai trist, este că odată cu ele s-ar pierde  si volumul imens de informatii acumulate pana acum. Lupta omului cu natura este o dezminţire, asemenea celor oferite de un sistem totalitarist. Nu natura ne este duşman, noi înşine ne creem mediul ostil în care ne găsim astăzi. Omul în aroganţa sa, specifică unei rase autodeclarată şi autoproclamată superioară, incapabilă să prevadă un asemnea efect advers precum preschimbarea noastră în simpli executanţi,  ajuns în pragul indolenţei de manifestări naturale proprii, a creat maşinile.

De la primul motor cu aburi până în zilele noastre nu am făcut decât să ne săpăm singuri groapa. Mă întreb cât va mai dura până când fiinţa umană va fi o specie devansată de organisme simbiotice realizate din ţesut uman şi organe mecanice.

Lumea utopică pe care mi-o oferă internetul e prea frumoasă ca să fie adevărată. Relaţii de o noapte, prietenii închegate cu străini pe care mai ieri nici nu ştiam de existenţa lor, în urma unui simplu dialog, discuţii interminabile pe teme variate, entertaiment, show, filme, muzică, distracţie, melancolie.. toate acestea vă aşteptă în fiecare seară ca un drog care îţi narcotizează simţurile şi simţirile, ca mai apoi, fără ca măcar să fii băgat de seamă să nu îţi mai aparţii, nici ţie, nici familiei, să trăieşti doar cu gândul că vei ajunge acasă de oriunde ai fi plecat ca să poţi să reaprinzi calculatorul… butonul acela magic, scrie deasupra un ON mare, e roşu şi se preschimbă în verde, unda verde către orice gândeşti, e atât de ademenitor încât nu te poţi abţine să nu îl apeşi. Poate că maşinăria merge degeaba, poate că nici nu te interesează acum, dar cu siguranţă eşti cu gândul la ei, ele, el sau ea, căci cineva te aşteaptă acolo, ai întâlnire şi astă seară, măcar pentru o clipă cu lumea ta virtuală… ce se mai întâmplă acolo? cine mai e pe net?  Primul semn de dependenţă este negarea ei. Eu am tras  semnalul de alarmă, acum, sunt mai precaut căci am afirmat că nu sunt dependent de net, dar am avut surpriza neplăcută să mă apuce dracii când am văzut că netul nu merge.

Poate în viaţa reală eşti un nimeni ca oricare altul, dar odată trecut de fereastra Windows care deschide calea de navigare spre lumi paralele devii subit un formator de opinii, un brav revoluţionar, un leader al unei comunităţi, un poet, un muzician sau un  şofer în pole-position într-o cursă de raliu prin vreo locaţie exotică, un militant pentru pace sau dimpotrivă un ucigaş cu sânge rece într-un shooter nebun.

Viaţa, nu spun că nu mai are aceeaşi calitate ca acum douăzeci de ani, nu am eu curajul să afirm lucrul acesta, sunt la fel de dependent ca voi toţi de acest sistem, ca de aerul pe care îl respir. Însă mai ştim oare ce înseamnă cu adevărat viaţa sau ne-am obişnuit să trăim doar prin intermediul unor aparate, ca nişte legume în stare vegetativă, supravieţuitori în urma masacrului pe care l-a făcut modernizarea tehnologică, bolnavi în stare terminală, alimentaţi cu oxigen de un tub intubator, conectaţi la realitatea noastră paralelă de un cablu USB 2.0,  bolnavi care fac vizite scurte în curtea răvăşită a ospiciului, ultima oază a vieţii cotidiene, singurul culoar de comunicare cu Divinul este denumit messenger, ajutaţi de un scaun cu rotile, automobilul personal, canceroşi ce se bucură din ce în ce mai mult de natură prin intermediul tablourilor animate, screensaveruri cu delfini şi păduri tropicale, respirând într-un ambient perfect aclimatizat, cu aer condiţionat în plămâni- apropo, nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar aerul condiţionat pute-. Matrix, e aici, e acum, cine doreşte să revină la viaţă, trezirea până nu e prea târziu.   

 

Anunțuri

5 responses to “XXXIX.Google versus Yahoo

  1. „Google, e un spion rus, agent dublu, fost KGB-ist, acum deţinător a mii, miliarde, de secrete ascunse, pe care le va vinde oricui dispus să plătească preţul corect. Yahoo, e agentul secret din serviciile speciale Americane, are tehnică de ascultare şi de supraveghere ultramodernă, ştie tot ce spun, tot ce fac. Amândouă serviciile mi-au invadat casa, mi-au mătrăşit intimitatea”… Eşti mortal, pur şi simplu…

  2. Poate ca ne-am refugiat in aceastra lume virtuala tocmai pentru ca cea reala este prea…ireala. In definitiv suntem in primul rand dependenti de bine. In orice forma ar veni el.
    Oricum, frumos scris articolul!

  3. Mersi mult Cristian de aprecierile frumoase, te mai astept pe la mine, oseara cat mai placuta!
    Metalshrine, poate ca dependenta ne defineste… la urma urmei cu totii avem tabieturi proprii, vicii chiar, care dau sarea si piperul vietii noastre, insa trebuie sa fim cu totii cu luare aminte ca excesul dauneaza. O seara cat mai placuta, mersi mult de comment!

  4. Doamne ce mare adevar ai putut zice in articolul asta. Si da, in momentele cheie iti dai seama cat de dependent esti de tehnologie. Eu mereu spun ca-mi urasc telefonul mobil ( din cauza serviciului suna f des ) dar cand nu mai am baterie si nu exista posibilitatea sa-l incarc iau foc. Asta e doar un exemplu mic dar care demonstreaza multe 🙂

  5. Malkovici, multumesc mult de viyita, abia astept postari noi din partea ta. o noapte cat mai odihnitoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s