XLIV. Pentru un pumn de dolari

                       

Cazmaua se înfipse adânc de astă dată în solul argilos . Râmele se zvârcoleau neputincioase în urma tăierii lor de către lama ruginită a lopeţii cu care îmi săpam singur groapa de veci. Cerusem o ţigară celor doi mafioţi ce stăteau sprijiniţi de Chevy-ul vişiniu în portabgajul căruia mă transportaseră până în mijlocul pustietăţii ca să îmi facă felul la ordinele bossului.Capone. Cu o mai mare precizie Al, dar nu cred că erau mulţi care să îl bată pe umăr prieteneşte şi să îl întrebe: Ce mai faci, Al ? şi pe deasupra să îl mai şi strige cu vreun apelativ comun de genul buddy sau pal.

Îmi aruncaseră după îndelungi insistenţe o ţigară, cu scârbă, în groapă. Cred că de frica ameninţării că nu o să mai sap, nu cred că le-ar fi convenit prea mult să sape în locul meu, chiar şi în cazul în care era doar un bluf  răsuflat. Să îşi murdărească costumele Armani, atât de dragi lor. Uniformă impusă de Numărul Unu, aşa i se mai spunea printre subalterni, era omul din vârful ierarhiei in definitiv.

 

    

                     

Mă aplecasem să îmi ridic ţigara mult dorită. O aprinsesem. Trăsesem un fum după care o aruncasem din nou în groapă. Eram prea tulburat ca să pot fuma. Mă repezisesem apoi din nou după ţigara fumegândă în groapă. Costumaţii nu observaseră nimic. Ce prost mai sunt şi eu, în prag de moarte îmi refuz o ultimă plăcere lumească. Trăsesem cu dor de satisfacţie şi plăcere, fumul în plămâni. Un amestec înecăcios mă sufocă pentru o clipă. Ok, să nu exagerăm totuşi, îmi spusesem punându-mi ţigara între buze începând să excavez cu spor la groapa în care voi odihni pe vecie.

Ce să îi faci… când te pune păcatul, furi de la dracul în persoană. Banii te ademenesc, te ispitesc, carpe diem, căutam cu disperare motive. Şi totuşi nu trebuia să fi luat banii ăia, chiar dacă alţii au făcut-o înaintea mea şi au scăpat bazma curată, găseam eu cumva să îi plătesc lui Tommy Nofingers datoria pe care mi-am făcut-o din aceeaşi dorinţă orbească de a avea cât mai mulţi bani. Am jucat, am fost un parior şi un cartofor toată viaţa mea, dar nu din vina mea, dacă aş fi avut toţi banii de care aş fi avut nevoie în viaţă nu m-aş mai fi amestecat în treburile astea.  Banii ăştia nu s-au lipit niciodată de mine… ptiu, ce nenorocit am mai fost la viaţa mea.       

Când naiba mă împuşcă ăştia că m-am săturat să mai tot sap la groapa asta spurcată. Poate e doar un test, mă pun în faţa faptului împlinit ca data viitoare să nu mai îndrăznesc să iau din buzunarele bossului. Ştiam doară că aşa o să se întâmple, poate acum mă sperie gândul ăsta şi groaza de a fi lichidat o să îmi deschidă ochii când o să mai vreau să încerc vreo şmecherie. Poate că sunt doi fricoşi amărâţi şi aşteaptă să leşin de foame şi de sete ca apoi să arunce cu pământ deasupra. Multora le lipseşte sângele rece să apese pur şi simplu pe trăgaci. Să îngropi un om de viu e mai uşor, poţi să te minţi singur că poate e mort deja şi tu nu ai făcut decât să îl îngropi, sau măcar e pe jumătate mort şi deci eşti vinovat doar pe jumătate. Să îi vezi sângele curgându-i şi maţele împrăştiindu-se peste tot nu e chiar o imagine cu care să te poţi obişnui când te întinzi în pat, seara, înainte de culcare. Ehe, băieţi, dacă e aşa, nu aveţi decât să aşteptaţi mult şi bine, nu mă dau eu aşa uşor doamnei cu coasa, sunt dat dracului de rezistent. Odată în şcoală, când m-au prins cu zaruri măsluite la barbut am luat o bătaie soră cu moartea de la cinci vlăjgani mai mari cu două capete ca mine. În două zile eram în picioare, deşi jumătate din faţă mi se tumefiase, mă simţeam perfect, ca nou.

 Petele de sânge ies cu apă rece, cred că ăsta e primul sfat care ţi se dă după ce iei parte la o muşamalizare. E scârbos tare să iei un om, să îl ciopârţeşti în bucăţele mici de tot, şi aşa tranşat să îl îndeşi în diverse valize, capul şi degetele trebuie puse separat, apoi să îl cari cu maşina, să legi câte un bolovan de fiecare geamantan în parte şi să îl arunci în lac tot în altă parte decât locul precedent. Apoi trebuie şterse urmele, trebuie făcut curat ca luna, ca nici o pată de sânge să nu rămână în urmă, nici o amprentă. Erau profesionişti care se îngrijeau de treburile astea.  Îmi trebuiesc cel puţin trei zile de odihnă după o astfel de treabă. Am participat la destule ca să pot spune că eram unul dintre specialişti în tactica de debarasare de un cadavru incomod. Noi, aştia piperniciţi, găinari de cea mai joasă speţă, nu aveam parte de un astfel de tratament, cine s-ar putea îngrijora de dispariţia unui nolife ca mine. Şi dacă mi-ar dscoperi cadavrul cui i-ar păsa de identitatea mea.

 Scuipasem a mahoarcă stătută şi saliva se închegă în pământul argilos din fundul gropii mele ca un cheag de sânge bolnav. Îmi scosesem batista pentru a-mi şterge nasul. Era un tic gestual, nimic mai mult. Atunci când nu aveam ce face cu mâinile şi aveam senzaţia că îmi atârnă degeaba, scoteam batista şi îmi ştergeam nasul. Un zgomot puternic, apoi o arsură adâncă în piept, căzusem în genunchi, apoi mă rostogolisem pe spate. Murisem cu batista albă pe faţă, ca să îmi acopere ruşinea.   

Anunțuri

3 responses to “XLIV. Pentru un pumn de dolari

  1. Un alt text foarte bun… Final de săptămână excelent să ai!

  2. Ruşinea n-am aflat niciodată ce înseamnă, însă e nasol să aştepţi glonţul. Cel mai bine e să tragă imediat, că mai avem şi altă treabă!…

  3. Va multumesc mult de commenturi. O seara placuta in continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s