XLV. Mărturia unui deţinut antidoctrinar

 

Mă uit la un gândăcel nevinovat cum încearcă să găsească calea de ieşire din acest întuneric insalubru. Mă uit cum se zbate sărăcuţul de ore bune deja… sau chiar zile, săptămâni, chiar nu îmi pot da seama aici. E beznă totală mai tot timpul. Nu am noţiunea niciunui timp, fie el relativ ori precis. Nu îmi pot da seama dacă e lumină afară sau s-a lăsat deja întunericul. Mi-e imposibil să ştiu ce parte a zilei este înafara acestor patru pereţi claustrofobici. Gardienii ne dau de mâncare din şase în şase ore, şi în unele zile doar la doisprezece ore, e un sistem gândit pentru a ne îngenunchea. Simt că îmi pierd minţile. De fapt, nu cred că mai pot spune vreodată că sunt ceea ce defineşte un om normal. Înainte mă supuneau torturilor. Mă puneau să stau în picioare în timp ce un reflector îmi bătea în ochi, obligat să răspund la mii de întrebări a căror răspuns nu îl ştiam. La fiecare refuz al meu de a răspunde inchizitorilor mei, un baston puternic mă lovea peste fluierele picioarelor. De cădeam fără să pot să mă mai ridic, mă aşezau cu genunchii pe cioburi de sticlă ori pietre zgrumţuroase. Din când în când o găleată cu apă rece bocnă mă lovea în ceafă udându-mă până la piele. Leoarcă, pe jumătate mort, eram târât până în temniţa rece. Mă întreb şi astăzi de ce m-am încăpăţânat să trăiesc. Uneori mă zvârcolesc în agonia mea de neputinţa ce o încerc de a mă împotrivi acestui tratament malefic. Mă izbesc cu pumnii în cap, îmi smulg părul, mă despoi de toate hainele. Gol, murdar şi ruşinat de goliciunea mea uscată, chircit într-un ungher, îmi ispăşesc penitenţa. Izolarea îmi sfarâmă spiritul pe nicovala cruzimii.  De ce nu sfărşesc tot acest episod mult prea dramatic înţelegerii şi putinţei mele, poate pentru că încă sper că o să mai revăd vreodată lumina soarelui sau că o să mă bucur de picăturile moi de ploaie. Când simt că pământul de sub mine alunecă cu repeziciune, atunci când sunt la un pas de a-mi pierde minţile, încep să măsor celula strâmtă ce mă găzduieşte inospitalier. Mă plimb înainte şi înapoi, număr paşii, la început neliniştit şi înfrigurat, dârdâind a frică, apoi încep să mă mai încălzesc şi simţirile îmi revin unul câte unul şi în timp ce număr, recit poezii ori spun de nenumărate ori Tatăl nostru…. apoi sfârşit de puteri într-un final dureros cad amorţit la pământ, cu lacrimi de amărăciune în gât… Doamne, cu ce ţi-am greşit eu ţie! strig neajutorat, risc o bătaie soră cu moartea din partea gardianului pentru că îi disturb liniştea. Aş dori să pot avea forţa să îmi zdrobesc singur creierii de pereţii aceştia goi şi negrii. Să îmi iau avânt şi ca un berbec plin de turbare, samavolnic,  să mă izbesc cu putere de zidul ce îmi stă pe potrivă şi exact în clipa aceea totul să se sfârşească, să nu mai ştiu că am existat vreodată ori că am grăit ori am simţit. Să-mi crape ţeasta în patru şi creierii să mi se împrăştie pe jos, printre fecale. Disperarea mă încearcă, moartea îmi zâmbeşte. Azi noapte am visat, să fi fost totuşi azi noapte, nu cumva mai demult… Am visat şi încă mă mai urmăreşte senzaţia pe care am avut-o când m-am trezit… Şi acum mă mai trec fiorii numai gândindu-mă la acel sentiment ce mi-a cutremurat întreaga fiinţă. Am visat că mor. Ştiu, e greu, e imposibil să îţi imaginezi ori să îţi închipui că mori, nu e o senzaţie pe care cineva ar fi descris-o cândva. Însă eu am visat că mor, că am murit… Ce mă îngrozea pe mine cel mai mult, nu era neapărat faptul că am murit, oricum, vă pot spune că după ce ai murit nu e mai nimic sau poate nu am ajuns eu prea departe. Mă îngrozea gândul că am murit aşa de tânăr, ce vârsta am, ce mai contează, odată ce realizezi că puteai face încă atât de multe, înseamnă că ai murit prea de tânăr. Încă mă zbat în neputinţa mea, sperând zadarnic,  dar de ar fi fost să mor mi-ar fi părut tare rău.

11 responses to “XLV. Mărturia unui deţinut antidoctrinar

  1. Cutremurator si indignant in acelasi timp… Si te gandesti ca asemenea lucruri chiar s-au intamplat si inca se mai intampla…

  2. Am refăcut pasajul Metalshrine, dacă doreşti să îl reciteşti mi-ar face o deosebită plăcere. Aşa e, lucrurile astea chiar s-au întâmplat şi încă mai există asemenea cazuri în lumea noastră ultremancipată.

  3. deci ce faci tu: un exercitiu literar pe blog. prinde? ai publicat ceva? cine esti de fapt?

  4. L-am recitit.
    Impactul este foarte puternic, stii? Parca ma vad acolo impreuna cu personajul tau… Nu mai stiu ce sa zic.

  5. Iti multumesc mult Metalshrine, iti sunt foarte recunoscator pentru faptul ca iti faci timp mereu sa imi lasi cate un comment, deseori esti atat de generos. Inseamna foarte mult feedbackul pe care il primesc din partea cititorilor mei, cred ca pentru oricare blogger e la fel, insa pentru mine e mai mult decat o parere, eu sondez starile pe care cititorii mei le incearca citindu/mi scrierile, e foarte important pentru mine sa vad daca reusesc sa ii transpun in lumea personajelor mele, pentru mine cititul cam asta inseamna, o evadare din real, o escapada din concret, o calatorie in imaginar. Incerc sa descopar spiritul uman, asa cum am dezvaluit intr/o postare anterioara, cu singura unealta de investigatie a spiritului: IMAGINATIA. O duminica placuta, Metalshrine si tuturor cititorilor mei!

  6. Virgil, iti multumesc de trecere, si ca sa iti raspund la intrebari iti voi spune ca eu sunt cel care il descoperi din scrierile prezente aici, caci aici ma reprezint asa cum sunt, cu fricile, cu sentimentele, cu visele mele. Ma dezvalui prin intermediul personajelor mele, si asa cum imi place sa spun, un scriitor nu scrie niciodata despre sine, caci majoritatea scrierilor sunt de domeniul fantasticului si al maginatiei, dar un scriitor scrie mereu despre universul sau. Daca prinde, nu pot sa iti spun exact, inca nu am destula notorietate in blogosfera presupun, public pe acest blog doar de cateva luni, insa am cativa cititori care imi cauta scrierile zilnic, din partea carora ma bucur de aprecieri foarte generoase. Cine sunt, sunt un anonim ca oricare altul pana in momentul in care trebuie sa imi demonstrez talentul. Mai am inca mult de lucrat, caci asa cum spunea cineva nu demult, scriitori se nasc, insa se perfectioneaza in timp. Sper sa public cat de curand un roman cu titlul „Trei teze asupra spiritului uman”, mai am putin de lucru la el. Iti multumesc mult de trecere, te mai astept, o duminica placuta si odihnitoare iti doresc!

  7. Asemenea clipe de cosmar chiar s-au intamplat. Felicitari pentru modul cumstiti sa va transpuneti in pielea personajului!
    O zi minunata alaturi de cei dragi!

  8. Nea Costache, ma bucur ca ati trecut pe aici si mai ales ca ati avut rabdarea sa imi lasati un comment atat de generos. Va mai astept, la recitiri placute!

  9. Orice ma impresioneaza merita macar un comentariu, maestre! Asa ca nu-i un mare efort din partea mea ci mai degraba o datorie. Eu asa o vad.
    O saptamana frumoasa sa avem cu totii!

  10. Pingback: polimedia.us/fain/

  11. Va multumesc mult celor de la Polimedia, va doresc tuturor lectura cat mai placuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s