XLVII.Confesiunile unui balerin

 

      

Nu puteam să îi declar iubirea ce i-o port. Ar fi fost neprofesinonal din partea mea ca în urma unei clipe de zbucium interior, de dorinţe nemărginite să îi îndrug verzi şi uscate şi să declar cu patimă ceea ce simt pentru ea. La urma urmei puteau fi numai pasiuni arzătoare ce se sting sub apăsarea momentelor de griji şi nelinişti de peste zi. Odată ajuns acasă mi-o alungam din minte. Reuşeam cu greu să mi-o scot din minte,  deşi… Se spune că subconştientul nu minte niciodată. Seara, silueta ei fermecătoare se încăpăţâna să-mi turmenteze visele cu apariţiile ei halucinante. Mă zbăteam, mă zvârcoleam, cearşeaful se făcea şomoiog şi adăpostul cald pe care alteori camera mea mi-l oferea se transforma într-o adevărată peşteră umedă şi sufocantă, iar patul într-o targă a torturii.

Îmi repetam într-una că aş ruina totul, toţi aceşti ani de muncă împreună s-ar fi irosit fără motiv dacă eu aş fi suflat şi cea mai mică vorbă despre sentimentele ce i le port în ascuns. Dacă aş fi scăpat şi cel mai mic indiciu despre secretul meu atât de tainic, pe care l-am aruncat fără de milă în străfundul sufletului meu, l-am întemniţat fără drept şi păzesc neîncetat ca el să nu evadeze. Aş fi dorit totuşi să îi smulg  o sărutare, în mişcările strânse de tango, să o îmbrăţişez şi teatral să o sărut apăsat, apoi să râd prostesc de parcă totul ar fi fost o joacă de copii pentru mine. Însă sufletul îmi e mult prea turmentat. Sunt martorul incontestabil că tortura psihică pe care o încerci aşteptând la un capăt de drum al iubirii ca persoana dorită să îţi răspundă în acelaşi fel ca tine, e atât de chinuitoare încât te decimează încet. Aşteptarea iubirii te macină pe picioare.

Buricele degetelor se însufleţeau la atingerea pielii ei atât de catifelată. În prizele strânse din timpul repetiţiilor fiori mă cutremurau, îmi era supraomenesc să mă stăpânesc în faţa încercărilor la care fiinţa mea era supusă.  Şi dansul nostru se înfierbânta pe clipă ce trecea în timp ce dansam tot mai pasionaţi de jocul dulce al dăruirii.

                  

Suntem un cuplu perfect, avem o relaţie telepatică pe ringul de dans, aş fi prea prost să stric totul şi să renunţ la visul nostru doar din egoismul şi nemernicia unor sentimente umane, a unor pasiuni deşarte, care cu siguranţă vor dispărea odată cu primele încercări la care ne va supune viaţa. Mă fermecau mişcările ei graţioase, piruete în care talia ei părea a se răsuci perfect  într-o spirală hipnotică. Inspiram aerul care îi mângâia părul. Simpla săgetare de priviri mă apropia de o stare de extaz suprem.  O simplă îmbrăţişare însemna o dovadă de necontestat a dedicării sufletului ei întru al meu.

Mă străduiam din răsputeri să îi fiu pe plac, să fim cei mai buni în competiţii, ştiam prea bine că dansul e primul loc în sufletul ei şi abia apoi urmează restul. Doamne, şi cât o mai doream, doream din răsputeri să fie a mea. Doream să fie a mea din simplul motiv că nu aş fi putut suporta niciodată gândul că ar fi putut fi a altcuiva.       

Erau clipe când aveam impresia, ce îmi  părea neîntemeiată după ce repetiţiile se încheiau, că şi ea mă doreşte la fel de mult, că şi ea nutreşte aceleaşi sentimente profunde pentru mine. Însă nu, nu puteam fi sigur, erau doar nişte bănuieli, multe dintre ele, poate… nefondate. Închipuiri hazardice despre o dragoste împărtăşită şi mărturisită cu obrajii plini de lacrimi, cu sărutări calde muşcate de amar, cu îmbrăţişări de nedezlegat… Dar nu, nu era aşa, toate acestea erau doar în închipuirea mea şi nu putea fi altfel, îmi repetam resemnat de fiecare dată când ne despărţeam, iar eu întorceam capul, nemângâiat în suferinţa mea singură,  pentru a o privi cum se depărtează. Nebun de patima amorului,  aş fi dorit să alerg noaptea, sub clar de lună, în liniştea  adormită, să îi şoptesc poezii de dragoste sub fereastră şi precum un menestrel să îmi cânt dragostea sub balconul domniţei mele.  Înfrigurat de dor, chinuit de dorinţe, mă repezeam pe uşă, îmbrăcat sumar, răvăşit, bulversat, turbat, luam primul taxiu care îmi ieşea în cale ori străbăteam străzile pustii încărcate cu nămeţi de zăpadă, alergam cu sufletul la gură pentru a-mi dezvălui chinul, pentru a mă elibera de apăsarea ce mă încearcă… Mă vedeam sub geamul ei strigând ca un desfrânat… te iubesc, te iubesc. La altceva nu mă puteam gândi, îmi erau de ajuns aceste cuvinte, nu îmi trebuia mai mult  de atât pentru a-mi declara suferinţa. Însă apoi ajuns sub geamul ei îmi era de ajuns să îi privesc fereastra, să îmi închipui că doarme, să îi văd în minte chipul mic de înger. Şi de fiecare dată aburul cald suflat în căuşul mâinii mele mă trezea la realitate, ca dintr-un vis ameţitor, în care zbor, şi apoi când nu mai am aripi mă ciocnesc de pământ, izbitor. Îmi era de ajuns să îmi spun că mâine, când ne vom reîntâlni la repetiţii, am să îi mărturisesc totul, şi franc am să îi spun că nu e nici o supărare, dacă ea nu simte nimic pentru mine, va fi totul la fel ca înainte, ca am să supravieţuiesc, că sunt matur şi că am să trec şi peste asta, am să dau uitării totul ca alte suferinţe ce le-am încercat în trecut.

Dar a doua zi, o simţeam rece, distantă, o nălucă care nu a aparţinut niciodată acestei lumii, şi mă amăgeam mereu că mai pot aştepta o zi.   Apoi reîncepea jocul nefericit de-a şoarecele şi pisica, uneori mă intriga tăcerea acesta a ei, de parcă ar fi spus o mie de cuvinte şi nu ar fi rostit nici unul în acelaşi timp. Uneori mă dezgustau impresiile acestea ale mele, însă ele nu îmi păreau mereu cu totul imaginare. Poate că asta şi iubeam aşa de mult la ea. Ea. O iubire imposibilă. O iubire normală nu m-ar fi satisfăcut, m-aş fi plictisit repede spunându-mi-se de nenumărate ori pe zi te iubesc. Mai dulce e amăgirea în care trăiesc.  

                

Anunțuri

5 responses to “XLVII.Confesiunile unui balerin

  1. ooops!….surprinzator…..restul tin pt. mine…. 🙂 deocamdata…

  2. Ayyy-ayyyy! Ce mi-a placut!
    Din mai multe motive:
    O data, ca ai povestit despre dans. Despre dansul impreuna. Cu toate framantarile lui, de tot felul. Superb!
    A doua: Povestea, asa cum ai scris-o, m-a atins… bine. Parca ar fi „filmul meu”. Pe cand mergeam eu la cursul de salsaaaaa…
    A treia: Dulceata povestirii. Dulce-amar, ca orice iubire imposibila. Dar frumos…
    Gracias!

  3. Mikka… cuvintele tale ma impresioneaza, eu iti multumesc. O seara buna!
    Jad, „surprinderea” e la fel de mare si din partea mea, mai treci, te astept cu drag, ca pe toti cei ce vor o lectura usoara, uneori mai grea, de seara!

  4. Frumoasa patrundere in interiorul lui… Iubire adolescentina cu toata maturitatea pe care ar vrea s-o marturiseasca el in caz de esec…
    O fi rau sa iubesti in acest fel dupa o anumita varsta?

  5. Metalshrine, nu e niciodata rau sa iubesti :D… in orice fel, la orice varsta. Te mai astept prieten drag, iti doresc lecturi cat mai placute!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s