LI. Cavalerii albi din umbră

M-am trezit cu capul printre eprubete. Încă obosit, deşi aveam impresia vagă că am dormit câteva ore bune, îmi căutam chiorâş ochelarii. Trebuiau să fie probabil prin preajmă. Pe pipăite căutam ramele reci cu lentilele acelea groase fără de care eram pierdut. Căzuseră câteva eprubete pe jos. Zgomotul lor cristalin nu mă făcuseră deloc să tresar, episodul acesta se petrecea în fiecare dimineaţă. Într-un final apoteotic îmi adusesem aminte prin nu ştiu ce întâmplare că ochelarii erau în buzunarul de la halatul meu alb, de care sunt nedespărţit.

Îmi aşezasem cu grijă ochelarii şi mă îndreptam spre un filtru mare, setat să pornească se pare la ora şapte ale dimineţii. O cană mare de cafea mă aştepta aburind. Un ziar se petrecu pe sub uşă chiar în momentul când mă pregăteam să sorb din cafeaua tare care mă va trezi la realitate. Mă îndreptam spre uşă în timp ce sorbeam deja din cafea cu lăcomie, îmi arsesem puţin limba.  Mă aplecasem după ziar, era USA Today, pe prima pagină cu litere de o şchioapă scria ceva despre prima doamnă a Americii, doamna Barack… politica nu a fost de interes niciodată pentru mine. Am ajuns lângă birou, m-am aşezat confortabil în scaun. Am răsfoit cu nerăbdare pentru a citi previziunile despre vreme, apoi am citit o anecdotă scurtă. Între timp am realizat că mi s-a terminat cafeaua. Cam atât despre micul dejun, mi-am spus. Trebuie să mă apuc de treabă. Mai întâi o să fac puţină curăţenie pe aici, o să pun totul la locul lui, apoi o să trimit un raport amănunţit despre evoluţia asupra cobailor, -pe care va trebui să îi hrănesc- îmi veni în minte, în cazul vaccinului la care lucrez în prezent. De doisprezece ani m-am închis în laboratorul acesta din New Orleans cu privire spre un doc de ancorare. Un podeţ făcut din lemne, măcinate de ape, şi un debarcader şubred, erau priveliştea mea de fiecare zi. Către asfinţit îmi plăcea să urmăresc toată vânzoleala ce se crea când pescarii se întorceau. Aveam misiunea supremă de a apăra aceste biete suflete care nu ştiu la câte pericole se expun în fiecare zi. Mii, milioane de bacterii, de viruşi, circulă în aerul pe care îl respirăm. O singură mutaţie, şi un singur virus ar putea decima omenirea la ordinul milioanelor în mai puţin de câteva luni. Mi-am abandonat familia, prietenii, m-am dedicat unui singur scop, lupta cu viruşii.  Înafara de Skiteless, motanul meu dungat, nu am un alt companion, nu am nevoie de vreo răsplată, îmi ajunge să îi ştiu pe cei dragi la adăpost de pericolele nevăzute. Într-o bună zi, aşa mă amăgesc mereu, într-o bună zi, dar lupta e nesfârşită…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s