Omul, un graunte de nisip in clepsidra destinului

Timpul… dintotdeauna omul a considerat curgerea neincetata a clipelor una din dramele interminabile de care nu se poate dezbara. Inca din antichitate s-a cautat un elixir al  vietii vesnice. Omul a incercat in nenumarate randuri sa se impotriveasca timpului, prin orice mijloace si cu orice pret. A ridicat prin truda a catorva mii de oameni piramide colosale, structuri megalitice, tocmai pentru a invinge timpul, macar intr-o forma metafizica.

Timpului i s-au atribuit diferte forme, fie liniar ori sferic, plan, ondulat, conic ori  liniar, circular sau drept. I s-a mai atribuit si forma de spirala, un fel de liniar tridimensional. Timpului i s-au dat caracterisitci felurite caci a fost descris ca fiind ba  plastic ori dinamic, invinuit chiar ca se dilata ori se comprima. Altii,  protestatari ai timpului, pesimisti ai metafizicii, prea adanciti in concretul lumii moderne, tehnologizate, a timpului mecanic, cunatic, chiar au contestat existenta lui aducand dovezi cat mai fanteziste ori reale, spunand ca ceea ce denumeste un om obisnuit ca fiind trecut, prezent ori viitor, deci timpul, nu poate exista in granitele intelegerii comune caci trecutul e nedefinit, e ceea ce ramane in urma, privit dintr-un punct de vedere subiectiv de catre fiecare in parte, caci fiecare are propria parere despre faptele din trecut,  prezentul se transforma chiar in clipa in care vorbim in trecut, deci prezentul e imperceptibil, insesizabil, efemer precum clipa, iar despre viitor, timpul viitor se inscrie in raportul de improbabilitate al riscului, el poate exista sau nu, e o sansa din doua sa nu existe, e imprevizibil, e nesigur, e legat de o alta perceptie subiectiva a noastra, speranta.

Spuneam ca timpul e plastic, are diferite forme. Tind sa cred ca forma a cea mai apropiata ar fi cea sferica, insa o sfera care la anumite cicluri sufera o deformare caci unele puncte, poate anumite puncte, ce formeaza aceasta sfera a timpului se unesc, se confunda, formeaza un amalgan ametitor facandu-ne sa credem ca ar putea exista un tipar al timpului, ca timpul nu ar fi consecvent si ca anumite perioade s-ar putea repeta. Nu timpul se repeta, ci fenomenele ce il descriu.

Istoricii au trasat o traiectorie liniara a timpului, desi inclin sa cred ca studiind mai multi istorici am putea crede, sau am putea deduce ca timpul in conceptia unora are o trasatura cvasiliniara. Caci civilizatia umana nu de putine ori s-a ridicat pentru a se prabusi la pamant cu avant. S-au inaltat imperii peste imperii unul mai infloritor ca altul, ca in scurta vreme unul dupa altul sa cunoasca dupa apogeu, un colaps zdrobitor. Turnul Babel. Totusi istoricii au stabilit un punct zero pe linia numerelor Reale pe care putem identifica momentele cele mai importante din istoria civilizatiei umane. Acest punct zero este marcat de nasterea Mantuitorului nostru.

Pana si in epoca in care ne aflam, cea a vitezei, ne izbim cu inversunare de acest zid impenetrabil pe care il reprezinta timpul, caci pentru a-l invinge ar trebui sa calatorim cu viteza luminii. Ajungem deci la o relatie interesanta intre timp, viteza si lumina.

Timpul e reprezentat in opinia mea, din perspectiva unui om obisnuit, de doua unitati de masura. Timpul e descris de o unitate de masura abstracta, pe care  a definit-o ca masurand dimensiunea temporala, secunde, minute, ore, saptamani, luni, ani, secole, milenii, ere, ani lumina si alta reala, concreta, spatiul definind aceasta a doua unitate de masura a timpului. Insa daca am calatori cu viteza luminii, practic am putea sa ocupam doua locuri diferite in acelasi timp. Deci timpul nu ocupa spatiu, cum nici spatiul nu ocupa timp, ele exista individual. Doar omul in micimea lui, in nihilismul si neputinta de care da dovada a dat vina ba pe una, ba pe alta nereusind sa depaseasca frontierele niciunei dimensiuni.

Eu cred ca putem invinge timpul, putem deci sa calatorim in timp, cu ajutorul spiritului nostru. El e format din lumina, poate invinge orice obstacol, poate trece orice granita, putem strabate distante extrem de lungi cu ajutorul lui. Iar dimensiunea spiritului e infinitul, Universul intreg sa regaseste in fiecare din noi.

Omul cunoaste doua laturi ce ii compun fiinta, cea constienta si cea subconstienta. Sufletul e latura constienta, caci omul simte, dzvolta sentimente in raporturile cu semenii sai. Sufletul acumuleaza trairi, memoria se incarca cu amintiri. Sufletul se refera la voiajul nostru actual, la starea existentiala prezenta. Sufletul se incarca de temeri, de griji, de revolte interioare. In timp ce spiritul acumuleaza stari, senzatii, experiente edificatoare care vor putea duce la purificare si deci ne vor permite sa trecem la stagiul urmator spre iluminare suprema. El se intrupeaza de fiecare data intr-o noua forma concreta pe care o cunoaste pe Terra, ori pe o alta planeta, asemanatoare cu a noastra, prin care fara sa ne dam seama comunicam prin intermediul canalelor extrasenzoriale, prin intermediul frecventelor subsonice, caci al saselea simt se refera la mesaje primite pe care doar spiritul le poate decripta. Privit intr-o perspectiva mai larga, Universala, timpul e relativ. Caci ce mai conteaza unde ne petrecem existenta neinsemnata,  suntem aceeasi gandacei neputinciosi impingand la deal un graunte-jumatate pentru a ne asigura traiul.

Timpul nu iarta nimic si pe nimeni, dar nu totul se reduce la un pumn de rahat…

                     

Anunțuri

6 responses to “Omul, un graunte de nisip in clepsidra destinului

  1. Ei, cred ca cea mai interesanta forma sub care a fost reprezentat timpul este cea de spirala. Sa nu uitam insa ca timpul este la urma urmei o consecinta a spatiului, o a (cel putin) patra dimensiune.

    Dar comparatia cu gandacelul imi pare atat de frecventa si de departe de realitate, caci in fond daca lumea a aparut din Nimic, ceea ce numim Nimic e potentialitate Infinita . Poate ca avem prea mult mai mult decat Nimic.

  2. Da, de spirala am uitat, un fel de liniar tridimensional. Iar despre comparatia cu gandacelul chiar am crezut ca sunt genial, asa ceva, sa nu fi fost eu primul care sa se gandeasca la o asemenea comparatie. Si da, nimic ar putea fi potentialitate infinita, dar ar putea la fel de bine sa fie si nimic, acum depinde cum suntem obisnuiti sa rationam, cu bareme extreme sau moderate.

  3. Timpul e reprezentat in opinia mea de doua unitati de masura. Omul a descris o unitate de masura abstracta, pe care a definit-o ca masurand dimensiunea temporala, secunde, minute, ore, si alta reala, concreta, spatiul definind aceasta a doua unitate de masura a timpului. Daca am calatori cu viteza luminii, practic am putea sa fim in doua locuri diferite in acelasi timp. Dar timpul nu ocupa spatiu, cum nici spatiul nu ocupa timp, ele exista individual. Doar omul in micimea lui, in nihilismul si neputinta de care da dovada a dat vina ba pe una, ba pe alta nereusind sa depaseasca frontierele niciunei dimensiuni.

  4. Ca mare dreptate ai, Metalshrine.

  5. Metalshrine a spus:
    Interesanta filosofie… Oarecum asemenea celei a mea. Cu toate astea, in ochii celorlalti, apari ateu. Pun pariu!

  6. oare timpul il va ierta pe ilici iliescu?

    te astept la mine pe blog unde discutam cum Jioana a mers la Moskva cu caciula in poala pt a-si cere tainul….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s