De ce ne-am uitat la Sex and The City, Seinfeld şi Friends

Inteligent realizate, cu mult umor, de calitate, aceste sitcomuri ne-au prins pe toţi în faţa televizorului, până a se crea o isterie de masă, dar ce efect au avut ele asupra noastră.

Televiziunea se ştie, inoculeaază în mintea noastră lucruri faţă de care nu avem ştiinţă, deci care a fost mesajul subliminal pe care mulţi l-am perceput şi pe care, mulţi dintre noi prinşi în capcana manipulării, au încercat cu încăpăţânare şi tenacitate să şi-l însuşească: METROSEXUALUL.

Metrosexualul este modelul pe care societatea noastră încearcă să îl cultive, deseori cu o încăpăţânare indestructibilă.

Metrosexualul nu e un model binedefinit în mintea noastră, fiecare are o impresie despre el, aşa cum se desprinde el din cele vizionate la televizor.

Deviaţia alterată, dusă în extrem a metrosexualului sunt piţipoanca şi cocalarul, care din păcate creierele lor nepregătite iau în braţe ca pe un „tare” al societăţii, acest concept.,Alte asemenea deviaţii sunt: tipul de succes mereu în costum cu veleităţi de star TV, domnişoara „bine” cu Bentley şi şofer, model la o casă de modă cunoscută.

În aceste seriale, ni s-a vândut ceva pe care noi l-am închipuit deja foarte bine.

Ni s-a vândut visul oricărui tânăr să aparţină unui grup, să fie frumos, atrăgător, cu sex-appeal, inteligent, şi să nu aibă aparent nici o grijă.

Tipi şi tipe extraordinar de frumoşi, fără responsabilităţi evidente, care se distrează de minune în fiecare zi, modele la care să aderăm şi pe care să încercăm să le cultivăm cu încăpăţânare deşi deseori situaţia concretă din vieţile noastre nu e dintre cele mai roze.

Seinfeld, era un tip ce avea tot altă tipă în fiecare zi, un job fără prea mult stress din care câştiga o sumă frumoasă de bani, un tip, un model de viaţă pe care am dori să îl urmăm, căci e fun aşa, un mesaj subliminal ce ni s-a implenatat bine în minte, dar foarte periculos pentru siocietate, căci ceea ce nu e evident, e faptul că el e egoist, preocupat mereu de propria persoană, propria înfăţişare, propriile dorinţe, şi nici o altă grijă decât cea faţă de sine nu ar avea loc în viaţa lui acum, adică o familie, un copil.

Diane este o tipă mereu nemulţumită de felul cum arată, iar toţi bărbaţii cu care îşi dă întâlnire au defecte pe care ea le observă din prima clipă, deşi sunt tipi normali, chiar foarte obişnuiţi. E genul de femeie care îi alege până îi culege, vorba românului.

George, este tipul bărbatului ce s-a perpetuat din cele mai vechi răstimpuri, barbar, dintr-o bucată, doar că acum e miop şi neputincios, se pare că forţa fizică brută nu mai e la nimic de folos zilele acestea, ci mai important e felul cum arăţi şi cât eşti de cool.

Prietenele din Sex and the city, mai ales personajul central, Carrie, incearcă cu disperare să găsească tipul perfect cu care să trăiască o iubire perfectă. El e înalt, foarte chipeş după noile tipare umane, de succes, plin de bani, însă foarte ocupat şi care pare mereu că o abandonează când are mai mult nevoie de el. Şi pentru că ea numai pe Mr.Big îl doreşte, ce poate fi mai frumos decât puţină dramă în viaţa sentimentală, fie ea chiar nejustificată.

Nu spun că ni se oferă modele strâmbe, cu rea intenţie, însă se stabilişte un etalon al fericirii pe care deseori în disperarea de a-l cultiva sacrificăm alte aspecte mai importante în viaţă precum familia. Principiul sănătos ce stă la baza societăţii, acela de a întemeia o familie, de a creşte un copil şi mai ales de a şti să fii cu adevărat modest şi să înţelegi ce înseamnă să te mulţumeşti cu puţin, adică bucuria ce ţi-o poate oferi un copil, o familie sau sfatul unui prieten foarte bun atunci când te aflii la ananghie care te-a ajutat de multe ori la necaz şi în trecut.

Aşadar să ne ferim de „prieteni falşi” şi de modele cu care încercăm să ne identificăm fără nici un scop constructiv pentru noi înşine, personaje bine vândute de o televiziune ce urmăreşte ca orice firmă cu capital privat, profitul. Să încercăm să rămânem cu picioarele pe pământ cât mai des posibil şi să visăm cu adevărat fumos şi de  concret asupra vieţii noastre prin prisma posibilităţilor de care dispunem.

Anunțuri

9 responses to “De ce ne-am uitat la Sex and The City, Seinfeld şi Friends

  1. indiferent unde ne-am uita, daca exista o colectivitate, identificam toate aceste tipuri… chiar si pe aici, in blogosfera… si aici sunt modele de plastic, telenovele si alte alea.
    si aici, ca si in realitate, avem nevoie de discernamant. aventajul acestui spatiu e, totusi, interactivitatea 🙂

  2. Blogosfera ma lasa rece Ajnanina, iar despre interactivitatea intre membrii ei nu pot sa spun decat ca nu cred in ea, intre majoritatea bloggerilor din Romania exista doar “cardasii”.

  3. da, asa e cand bloggingul devine sport…
    noroc ca mai exista oameni care scriu din pura placere, cu talent si pasiune…

  4. Se caută fericirea şi împlinirea superficiale, se creează alte repere, total greşite, după părerea mea….relaţiile dintre oameni sunt din ce în ce mai puţin relaţii de apropiere, ajung să fie doar socializări, din păcate…
    Am scris şi eu la un moment dat despre obsesia modelelor oferite de societatea de consum şi despre cât de grav sunt afectate relaţiile între oameni şi mai ales cele dintre bărbaţi şi femei…Îţi las linkurile că nu pot insera într-un comment câte am de zis 🙂

    http://rontziki.blogspot.com/2009/06/story-of-stuff.html

    http://rontziki.blogspot.com/2009/07/relatiile-in-deriva.html

  5. Exact Ajnanina, suntem putini dar merita sa supravietuim, chiar daca doar pentru a intari regula, trebuie sa rezistam ca sa poata fi date exemple despre : se poate si altfel…

  6. Rontziki, bine folosit termenul socializari, rece, strict, iar despre societatea de consum, pana unde si pana cand…?

  7. gata la mine esti.

    MIKAEL EON <– esti trecut,spor la scris si sa ne mai auzim.

  8. ma intreb daca tu ti-ai urmat propriile idealuri: ai familie, ai copii?
    ideile sunt interesante, dar scrii foarte prost. fraze prost construite, ilogice aproape, de parca ai facut studii umaniste in liceu, virgula intre subiect si predicat…
    pacat.

  9. Iti multumesc de vizita. Da, ai dreptate, am facut doar studii umaniste in liceu, nu am avut posibilitatea sa/mi termin studiile, incerc acum din rasputeri sa obtin si eu o licenta. Am familie, astept un copil. E cam taioasa afirmatia pe care mi/ai lasat/o pe blog, dar iti multumesc, sper sa reusesc sa o folosesc intr/un mod cat se poate de constructiv. Nu cred in laude, nu ele ma fac sa cresc in ochii cititorilor mei. Oricum, ca sa ma scuz intr-un mod cat se poate de superficial, textele sunt scrise la repezeala, seara cand ajung acasa, de ulte ori ma uit peste ele abia dupa doua-trei zile cand reusesc sa mai corectez din greseli atat de ortografie cat si de mesaj. Te mai astept, e pentru prima oara ca iti citesc blogul, o sa te adaug in blog-roll. Weekend placut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s