Basescu & Co.

Videanu, Adriean pe numele său de botez, ca să-şi scoată pârleala cu alegerile unde a bifat la greu cu coşcovei, acum după ce deţine deja Hunedoara prin compania sa Marmosim care la rândul ei se subordonează lu’ Titan Mar s-a hotărât să ia cu japca şi Roşia Montana, ca macăr să aparţină cuiva arcul apusean al Carpaţilor şi poate sculptează în el figurile celor patru grei ai românicii: Băsescu, Videanu, Boc şi Berceanu, lu’ Blaga îi fac statuie în Bucureşti… şi în plus l-a băgat şi pe frac-su în cârdăşie.

Ia-ţi votat, spălaţi-vă cu ei pe cap! Nu zic că dacă ar fi ieşit ăilalţi nu ne-am fi pomenit cu asemenea grozăvii pe cap, dar măcar mai dădeau un ragaz românicii noastre dragi, până se instalau, pănă preluau pârghiile puterii, mai dura, mai aveam şi noi timp de respiro. De aia e bună rotativa guvernamentală, pentru că dacă îi tot votezi pe aceeaşi, rişti totalitarismul.

Abia aştept să se reorganizeze ţara în funcţie de sfere de influenţă: Cnezatul lu’ Videanu, Berceanu country, Land of Boc, vasale lui Emporio Băsescu ( doamna Udrea cred că i-ar putea sugera preşedintelui denumirea) cu capitala la Blaga City.

Am totuşi încrederea că în ciuda greutăţilor şi a năpăstuirilor ce se abat asupra acestui neam, aşa cum s-a demonstrat şi înaintea noastră, în istorie, tradiţiile, obiceiurile, cultura noastră naţională vor supravieţui, se vor conserva şi se vor perpetua generaţiilor ce vor urma, astfel încât spiţa lui Decebal să nu se piardă, are grijă de asta noul ministru, Kelemen Hunor.  Cred că Dumnezeu i-a ascultat rugile lui Marko Bella: Istenem, Istenem să ăăăă ajung io ăăăă ăăăă vice prim-ministru. Ăăăă kerek sipen, Doamne, atâta ăăăă îţi cer ăăăă!  

După cum am spus, de o afirmaţie mi-e cel mai frică, a domnului preşedinte Băsescu: „Nu mai am obiective politice”. Pentru mine e clar, nu se lasă până nu va fi numit Imperator Augustus Traianus pe viaţă ca un alt predecesor de-al său din istorie, cred că într-un viitor cât mai apropiat îl va martiriza pe Geoană şi în cinstea victoriei va ridica în faţa Palatului Parlamentului, Tropeaum Traiani Băsescum pe care va pune să fie însculptate în piatră declaraţiile pe propria răspundere a „diasporenilor” români cu care a câştigat alegerile.

Notă: o să vorbesc eu şi despre diasporeni altădată.

Anunțuri

7 responses to “Basescu & Co.

  1. asta asa, ca si cum inca nu era destul de controversata situatia la Rosia Montana. Bine te-am gasit si in wordpress 🙂

  2. Ca Imperator, ne va oferi, pesemne, pâine (mai neagră aşa) şi circ (din abundenţă!). Iar noi îi vom mulţumi: Kosonom szepen!

  3. Bine te/am gasit Malkovici, ma mut si eu definitiv de la 1 ianuarie. Si rebelu si Cristian Lisandru s/au mutat, platforma de la bloggerul dadea niste rateuri nasoale din pacate, oricum le sunt recunoscator pentru perioada de gazduire de pana acum. O duminica placuta.

  4. Melami, abia astept coridele cu gladiatori adusi din taramurile cucerite.

  5. Minunată imaginea cu capetele săpate în marmură! Felicitări pentru noua adresă! 🙂

  6. or fi strugurii acri acum dar trebuie sa acceptati realitatea politica…psd-ul mai sta o tura si poate in 2014 are vreo sansa daca scapa de fosilele alea nomenclaturiste…te mai astept la mine pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s