Despre (proastele) obiceiuri culinare ale românilor

 Acum că au trecut sărbătorile şi am resimţit sau mai resimţim încă excesele culinare, în textul de mai jos am să vorbesc despre obiceiurile culinare şi despre mâncăruri tradiţionale, după cum bine v-aţi dat seama. Aţi auzit o multitudine de păreri pâna acuma, de fapt fiecare are o părere proprie despre mâncare. Ce e sănătos, ce nu e sănătos, în această privinţă sunt de părere că este sănătos tot ceea ce ne cere organismul dar cu consimţământul deplin al raţiunii şi în prisma unor cunoştinţe adecvate despre ce înseamă o alimentaţie sănătoasă, adică poţi mânca orice dar pe rând, poate chiar oriunde dar mai ales în cantităţi de bun simţ.

Bun, acestea fiind spuse, să trecem la bucătăria noastră. Eu zic că sarmalele, ciorbele, mititeii şi cu mămăliga le putem considera mâncăruri tradiţionale  româneşti dar nu care ne şi aparţin. Adică da, se fac ca tradiţie de sărbători şi nu numai, de când lumea şi pământul, dar nu avem dreptul de autor asupra lor căci majoritatea sunt mâncăruri cu sorginte balcanică. Sarma sună cam turceşte, mititei au şi bulgarii dar ai lor au o grămadă de mirodenii şi sunt de nemâncat, ciorbe fac şi ungurii, mai ales supe, iar mămăliga e italienească pentru că porumbul a ajuns prima oară pe coastele mediteraneene ale continentului european, deci am împrmutat de la alţii ce ni s-a părut bun.  Atunci ce e specific românesc? Păi ce să fie, cred că suntem poporul care mănâncă cea mai multă pâine. Am observat asta pe când locuiam în Italia, pentru că ei fiind renumiţi pentru consumul mare de produse de panificaţie, paste făinoase (spaghetti), cozonaci (panettone) etc. etc. , am avut marea surpriză să descopăr că ei nu prea mănâncă pâine. Singura pâine mare, rotundă, cu cartofi, cum e cea ardelenească, o găseam doar la Lidl, locul unde românii sunt legendari peste tot în Europa, nu numai pentru furt din magazine (de foame, la propriu, de cele mai multe ori)   dar şi pentru acest fel de pâine căutată, râvnită, cumpărată în cantităţi industriale de la Lidl de către comparioţii noştri.

Păi bun, dar păinea nu e un fel de mâncare în sine, e mai degrabă un „supliment”, ceva care se consumă pentru a suplimenta alimentaţia, un lucru pe care majoritatea românilor nu îl înţeleg, confundând păinea cu alimentul de bază. Nu că ar fi ceva neapărat rău, dar când pe lângă altele te îmbuibi cu păine ca să umplii un burdihan de trei kintale deja e o problemă pentru că rişti ca în scurtă vreme burdihanul să ajungă la patru kintale, bine asta nu neapărat din cauza pâinii dar ea reprezintă un factor important pentru care stomacul se dilată atingând noi şi noi proporţii. Pâinea ca şi berea se umflă în stomac.

Păi şi cu ce mâncăm pâine în general, înafară de ciorbe, care pot fi o multitudine, se pare că orice fiertură de ceva este socotită o ciorbă în România, abia aştept ciorba de ficus sau de aloe vera. Avem ciorbe după cum urmează: 1.Ciorbe gazeifere (de fasole, de varză şi mai sunt câteva în funcţie de organism, pentru mine una dintre ele fiind cea de salată care se face cu ou, creează neplăceri la ficat) 2. Ciorbe de fitness sau de „gol” în stomac: orice ciorbă de zarzavat care n-are pic de carne, o mănânci şi în clipa doi simţi că ţi-e foame din nou. 3.  ciorbe de mahmureală sau de beţie (ele se servesc atât ca panaceu universal împotriva efectelor adverse ale substanţelor etilice cât şi ca aperitive consumate de preferinţă înaintea unei chermeze) sau ciorbe grele: de burtă, de văcuţă, precum şi cele denumite generic „borş” 4. supe (consumate de obicei de către cei aflaţi în convalescenţă). 

Nu mai precizez că în România se mănâncă prea multă carne, mai ales carne roşie şi grasă, deja se ştie dar nimeni nu face nimic în această privinţă. Bine, şi deci care mâncăruri le-am putea numi tradiţionale româneşti? Eu spun că „pastele”  ar putea fi mâncăruri tradiţionale. Nu am întâlnit nici un popor care să fie mai abil, mai dibaci în facerea pastelor de orice fel. Pastă de peşte, pastă de orice fel de brânză, pastă de icre, zaguscă (tot un fel de pastă deşi nu românească), pastă de vinete (deşi considerată salată, o întindem pe păine, la fel cum am văzut că se procedează mai nou şi cu salata de boef, modul original în care preparăm şi consumăm vinetele se pare că ne aparţine), am mai avut plăcerea se gust şi/sau să consum pastă de fasole (făcută cu ceapă prăjită cunoscută şi ca fasole frecată) pastă de dovlecei (e de nemâncat) pastă de ciuperci ( e bună dacă sunt ciupercile tăiate un pic mai mari) pastă de praz (un fel de praz cu maioneză) pastă de ou (nu mă întrebaţi cum se face că nu ştiu dar vă pot spune că e bună) pastă de jumări, dacă vă gândiţi bine şi salamul şi parizerul sunt un fel de pastă dar într-o formă mai uscată. Mai întindem pe păine gemuri, pateuri (tot o pastă), margarină, unt, şi mai ales untură, preaminunata untură. „O bucată de lună unsă cu untură”, ce poate fi mai mirobolant când îţi chiorăie maţele şi frigiderul este gol, cred că ne aducem cu toţii minte de minunatele clipe ale studenţiei sau cei mai vârstnici de vremurile apuse ale comunismului. Avem ca popor un talent înnăscut de a pisa, de a toca, de a mărunţi totul pentru a-l face pastă, ca să nu mai aduc aminte despre fierberea excesivă, în unele case se fierbe ciorba câteva ore bune până când nu mai înţelegi care e cartof şi care marcov.

Cultivăm şi îngrăşăm tradiţia măncărurilor grele care ne cad ca un bolovan la stomac, pline de grăsimi, de alimente greu digerabile, carne roşie, usturoi, ouă, ceapă sunt doar câteva dintre ingredientele miraculoase pe care le folosim în mod uzual fără nici un fel de remuşcări faţă de stomacurile noastre fragile. Toate ingredientele sunt  trecute prin mai multe faze de pregătire (fierbere, frigere) astfel încât elemente nutritive foarte importante precum vitaminele se pierd în procesul de gătire.  Suntem un popor căruia îi place să mănânce… mult, bun (subiectiv), dar nu neapărat bine.

Anunțuri

4 responses to “Despre (proastele) obiceiuri culinare ale românilor

  1. Altfel spus: mult, prost şi fără rost!
    Cam ai dreptate.
    Mâncăruri grele, grase şi indigeste. Şi ne mai mirăm că arătăm şi ne simţim aiurea!

  2. Bag seama ca daca ciorbele nu au carne nu tin de foame, deci vrem carne ori ba in stomacel?
    Nu conteaza ca mancam carne, ci cum/ cat/ cand o facem si cum ne petrecem restul vietii, zacand la tv sau executand cateva exercitii fizice si zilnice.
    Bucatarie ca asta romaneasca nu am mai gasit nicaieri in lume, nu m-as lipsi de ea nici schingiuita 🙂 Dar fiecare cu poftele sale 🙂

    • Laura, mersi de trecere, te mai astept… gustul deosebit al mancarii e subiectiv pentru fiecare nationalitate in parte, de exemplu poti sa ii dai unui bulgar oricata mancare traditionala romaneasca ca el o sa prefere tot mancarurile bulgaresti pentru ca evident alea o sa ii placa mereu indiferent daca ii dai caviar sau o simpla salata de rosii. iar despre ciorba cu carne ori ba, cred ca ironia nu a fost destul de explicita.

  3. Trebuie sa fiu de acord cu cele scrise de Laura mai sus: conteaza cum si cat mananci. In ceea ce priveste subiectivitatea la care faceai referire, personal cred, ca a iubi traditiile (culinare) proprii, nu inseamna ca nu poti aprecia sau savura mancarurile apartinand altor culturi. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s