I. Melan”COOL”ia

Aşadar, precum am promis, încep proiectul la care mă gândesc de câteva zile bune deja. Aşadar astă seară discutăm despre ce înseamnă teoria haosului global şi cum era înainte de globalizare sau ce am simţit când am gustat primul hamburger. Mă rog, nu vă aşteptaţi la teorii savante, spun doar aşa nişte lucruri despre nişte chestii.
Teoria haosului global o ştiţi cu toţii, aţi auzit-o într-o variantă sau alta pe la televizor sau în alte medii de propagare a informaţiei în masă . Păi şi teoria spune că dacă un fluture bate din aripi la Hong Kong, un tsunami se ridică deasupra Statelor Unite ale Americii, cam cum s-a întâmplat cu criza asta mondială, sper ca acum să-mi citească şi domnii de la Cotroceni blogul să afle şi ei că dacă e criză la ei, e şi la noi.
Bine, dacă mă îmi spuneai de teoria asta prin ’90 când mama cumpăra un televizor OLT248D de la Metalo-Chimice pe care l-a plătit cu banii strânşi în mai bine de 5-6 ani pe vremea comuniştilor, mai mult ca sigur că nu înţelegeam o dudă din ce îmi zici. Oricum, TeVe-ul fu fain, până prin nouş’opt-nouş’nouă când a luat foc săracu’, dar mai aveam un NEI cumpărat prin nouş’patru, că din ăla se purta pe atunci. La vremea lui, Oltu’ a fost unul dintre cele mai tari televizoare existente pe piaţă, prindeam cu el şi TVR2, vă daţi seama ce privilegiu, eu mă uitam „La ceaiul de la ora 5” cu Almăşeanca şi cu Tatulici în timp ce alţii nu aveau norocul ăsta. Avea butoane în lateral şi trebuia să învârţi de ele până te dureau buricele degetelor ca să prinzi TVR2, cred că era o strategie de subversiune şi de doctrină politică, pentru că niciodată nu găseai canalu’ pe aceeaşi frecvenţă. Am văzut la OLT-ul meu Isaura şi serialu’ acela rusesc cu Bogumil, nu ştiu cum îi zice că dacă aş şti l-aş căuta pe Youtube să văd episoadele pe care le-am pierdut în zilele când învăţătoarea (ciudata aia de pe Jupiter sau Pluto) ne ţinea până la doişpe juma’ marţea şi joia ca să facem repetiţii pentru cor.(nici în ziua de azi nu am înţeles de ce mă ţinea la cor dacă nu mă lăsa să cânt, spunea că mormăi, cred că era o tehnică de motivare pentru ceilalţi să cânte mai bine… vedeţi, aşa o să vi se întâmple dacă nu vă daţi plămânii ca să scoateţi un „Ştefan, Ştefan, domn cel mare” cum se cuvine, o să staţi ca proştii să vă uitaţi în gură la alţii (la propriu), cel puţin aşa cred că îşi spunea ea în sinea ei)
Mă rog, alea au fost alte vremuri şi puţini ne mai aducem aminte de surghiunul suferit. Mă uit de câte ori am posibilitatea, să văd cum am emancipat de la paltoanele tricotate de lână la adidaşi „Nike”. Când a venit McDonald’s-u’ la Braşov, maaaamăăăăă ce isterie, ce nebunie, s-au înghesuit rumânii ca la mort, adică la pomană. Şi ce zicea lumea: Gata, au venit americanii, ne scot ăştia din rahat. Ehe, voi credeţi că măcar am gustat în acelaşi an din miraculosul hamburger, s-o credeţi voi. Cred că au trecut mai bine de doi sau trei ani până să ajung să gust primul hamburger, şi nah, dă-i ţăranului caviar că îţi dă cu el între ochi. Mi s-o părut naşpa atunci, da’ naşpa rău, că nu înţelegeam de ce naiba le-o fi plăcândă unora porcăria aia. Bine, credeam până nu demult că românul mâncă cel mai bine pe lumea asta. Dar iată că globalizarea asta a adus în casele noastre noodleşi şi brocoli, mixul mexican şi sosul milanesse. Unde or mai fi piureul de urzici, parizeru’ pane, chiftelele de cartofi, varza călită cu slană afumată şi mai ales pâinea prăjită cu ceai fiert cu termoplonjonu’ şi îndulcit cu zaharină…

5 responses to “I. Melan”COOL”ia

  1. Fain! Dar, despre ăsta, mâine!
    Acum, off topic.
    Mă bătui azi cu părintele Vania pentru tine. În final, te-am cedat lui! 🙂

  2. =)) =)) =))
    Bre, fii respectuos cu părintele, c-o iei tu pe cocoşă de la mine dacă mai vorbeşti aşa! No, acum, pupă-i mâna frumos şi roagă-l să te ierte, că gura păcătorului… zice multe şi mărunte! 😀

  3. Da, da, daaa! Aia cu motivaţia e tare de tot! Sper că nu te mai lasă folosit ca sursă de aşa ceva de acum încolo! 🙂

  4. erată: „laşi”, nu „lasă”. Scuze! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s