Melan”COOL”ia II

Vă mai amintiţi cum ne închipuiam în timpul comunismului, cum ne imaginam lumea înafara graniţelor ţării. Era ceva ce ne puteam doar închipui după conţinutul neckermannelor nemţeşti. Neckermannele erau pe post de reviste de modă după care o croitoreasă dibace putea să relizeze un tipar mental ca apoi să creeze o rochie. E adevărat, rochia nu arăta întotdeauna ca cea din neckermann, pentru că nu găseai materialele respective şi apoi nici femeile nu erau chiar nişte fotomodele, dar rezultatul obţinut era pe aproape şi lăsai pe toată lumea „mască” la vreo petrecere când te prezentai astfel vestimentată (mă refer bineînţeles la femei, ele erau beneficiarele acestei „ferestre” occidentale).
Tot neckermanele stârneau imaginaţia copiilor. Îmi aduc aminte cum căutam cu nerăbdare la cuprins capitolul „spiele” sau „kinder spiele”. Puteam vedea acolo lucruri la care nici nu visam: maşini cu telecomandă, elicoptere, maşini de pompieri, de poliţie (nu de miliţie), chestii a căror reprezentare nici măcar nu o înţelegeam, piste cu maşinuţe rapide, piscine gonflabile pentru copii, trenuleţe, pentru fetiţe erau păpuşi, bebeluşi, seturi de văsuţe etc etc.
Când am crescut mai mare trăgeam şi eu cu ochiul la pagina de lenjerie intimă la care se uita fratele meu mai mare. Nu prea îi împărtăşeam plăcerea pentru că majoritatea „doamnelor” de acolo erau cam în vârstă pentru mine, mai erau şi vreo două-trei adolescente îmbrăcate mai sumar, în pijămăluţe roz sau pantalonaşi scurţi, alea îmi făceau mie cu ochiul. Acum lucrurile s-au mai schimbat:), atât din perspectiva mea, cât şi a societăţii de consum. Găseşti pe rafturi şi reviste erotice, şi porno, chiar şi deviaţii comportamentale de-a dreptul dacă eşti destul de curios şi de „tare” ca să te uiţi într-o astfel de revistă.
Neckermanul era mai prezent în casele românilor decât Biblia. Orice român care se respecta avea măcar un exemplar în casă şi se delecta cu el Duminica sau în alte zile când nu avea ce face, ca să mai uite de foame, dar numai în timpul zilei pentru că antiteza tragică dintre realitatea occidentală şi lumina lumânării era prea greu de înghiţit pe stomacul gol. Cei care aveau relaţii sau rude care „făceau” Germania, RDG adică Republica Democrată Germană, partea ocupată de sovietici, aveau mai multe exemplare în casă, iar uneori dacă îl ţinea inima dădea şi împrumut la alţii. Dacă aveai şi Burda, şi poate şi un „Pif” (et Hercule) sau „Rahan”, înseamnă că lucrai la Alimentară, deci undeva foarte sus pe scara socială, căci doctori, directori, profesori te ştiau lună de lună când îşi completau raţia lunară cu un zahăr, ouă sau un lapte luat pe sub mână şi cum nu aveai ce face cu banii, produsele în natură erau mai apreciate. Circulaţia mărfurilor în natură se derula cu riscuri severe, te puteai alege cu dosar la SECU şi cel puţin o vizită inopinantă şi un interogatoriu din partea unor indivizi cu metode nu din cele mai ortodoxe. Un salam de Vară sau de Sibiu pe un „Roşu şi negru”, un kil de zahăr pe „Ana Karenina”, o pereche de cizme „Moboots”  sau „Hobby” pe o pungă sau două de cafea, Jacobs, CICO sau INCA, o juma de ţuică pe un kil de carne, un pachet de vată pe un kil de cartofi, o notă de 10 pentru odrasla ta care se încăpăţâna să înveţe la română pe două kile de lapte. Puteai plăti diferenţa sau integral în lei dar serviciul se înapoia neapărat altfel stricai relaţiile. Bine, cafeaua o luai de la „poloneji”, ca şi Kentul şi Marlboro. Cînd apărea un polonez cu o geantă plină de bunătăţuri se crea un flash mob instantaneu, ce net, ce messenger, lumea avea un al şaselea simţ pentru astfel de chestii. În maxim juma’ de oră omul (polonezul) vindea toată marfa şi o dădea şi la suprapreţ, nu-şi permitea nimeni să se tocmească în stradă pentru că apărea miliţia şi nu-ţi mai trebuia nimic, dădeai cât cerea şi o tăiai de acolo.
Îmi aduc aminte când mi-a adus mătuşa din Germania o pereche de tenişi roşii, „Jumbo” se numeau,, eram cel mai fericit copil din lume, cum naiba să joci fotbal în sandale! De fapt a găsit tenişi la reduceri cred şi a adus pentru toată familia. Mătuşa a lucrat la Cooperativa Arta şi mai făceau ieşiri în exterior, nu ştiu pe ce principiu, dar textilele aveau mare căutare la export şi cred că cei din domeniu aveau ceva privilegii.

Foto:http://farm3.static.flickr.com/2119/2110088515_5cd4bd8a5d.jpg
În zilele noastre misticul occidentalismului şi-a pierdut mult din puterea pe care o avea asupra românilor dar îşi mai păstrează încă o latură fantasmagorică în mintea multora. Mai sunt multe de explicat, cea mai intrigantă întrebare care stăruie în mintea multora e : Cum naiba ei pot şi noi nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s