Destăinuiri

Ei, uite că am găsit o clipă de răgaz şi apuc să mai fac şi eu nişte completări la blog. Şi mă gândeam zilele astea, apropo- lucru mare să gândeşti. La ce mă gândeam? Mă gândeam că mi s-a reproşat şi mai demult de către un om pe care îl apreciez, dar şi de curând de către un amic foarte apropiat, că ce nume e ăla Mikael Eon. Păi… îmi place cum sună, l-am descoperit în urmă cu mulţi ani, prin 2002, când încă mai eram bezmetic şi mucos, l-am învârtit până am ajuns la forma aceasta. Pe atunci abia terminasem liceul şi scrijeleam şi eu pe ce apucam diferite gânduri pe care privindu-le acum în urmă, majoritatea îmi stârnesc hazul, poate la fel se va întâmpla peste câţiva ani şi cu gândurile etalate acum.

De curând am aflat că-l mai cheamă şi pe un nene francez aşa, cu care dealtfel am luat legătura, e breton, adică locuişte în nordul Franţei şi vorbeşte atât franceza cât şi engleza şi locuieşte nu departe de Canalul Mânecii, şi numele acesta ar avea ceva origini istorice foarte îndepărate. Dânsul e scriitor, unul destul de apreciat în ţara lui, pentru că reuşeşte să trăiască din asta.  Dar, ca şi cu câţiva ani în urmă, şi atunci ca şi acum, mă tot roade gândul de a face o adăugire esenţială la pseudonimul acesta al meu. Mă tot roade gândul dacă sau nu, să adaug particula „Muntyanu” la pseudonimul meu, să fac referire şi să dau dovadă apartenenţei mele naţionale, aşa ambiguă cum e.  Acesta a fost numele meu de familie până să mi-l schimbe tatăl meu la starea civilă, cum a reuşit nu ştiu, dar cred că prin 90 şi ceva ajungea să dai o ciocolată la un funcţionar de la primărie ori de la poliţie, care lucra la evidenţa populaţiei evident,  şi se rezolva. Nu am reuşit să-mi schimb numele înapoi, îmi doresc mult asta, pentru că deşi locuim în acelaşi oraş, eu nu mi-am cunoscut niciodată tatăl, dacă vi se pare imposibil, vă spun că nu e. România e ţara tuturor posibilităţilor. De fapt, nici nu ştiu dacă mai trăieşte sau nu, nu mi-a lăsat de ştire unde locuieşte sau cu ce se ocupă. Să-i fie ţărâna uşoară, pentru că acum când sunt la rându-mi „cap de familie”, şi într-un fel sau altul m-am realizat, mă rog, am o personalitate deja formată, nu neapărat puternică,  în care un personaj masculin nu mai are aproape nici un rol, nici o importanţă, în decursul firesc al vieţii mele, al modificării structurale a conştiinţei mele. Personaje masculine care mi-au insuflat calităţi bune, parte acum a caracterului meu, au fost destul de multe, printre care bunicul – Dumnezeu să-l odihnească în pace- vreo doi unchi, dar şi persoane  din exterior de sex masculin care mi-au fost aproape de multe ori şi le sunt recunoscător, cu care menţin relaţii foarte apropiate de prietenie.  Da, şi mă numesc Mihai Ion, dacă este cineva curios, de fapt Mihai, şi iniţiala tatălui I. Ar suna frumos, melodic, şi româneşte (momâneşte, cum zice nepoţica mea) Mihai Ion Muntyanu. Dar Mikael Eon, e deja un brand, pe care l-am clădit şi încerc să-l cizelez. De azi înainte, mă veţi recunoaşte drept Mikael Eon Muntyanu. Am vrut iniţial să aştept până la aniversarea de un an de când am intrat în blogosferă, dar nu ţin neapărat să serbez ziua respectivă.

O să mă întrebaţi cum de „Muntyanu” cu „y”. Păi, bunicul e scheian, aşa cum o fost şi bunicul său, şi pentru că Transilvania a aparţinut imperiului Dualist al Austro-Ungariei între 1868 şi 1918 , din cauza unei puternice politici de maghirizare  , după ce l-au trecut de la creştini la reformaţi, i-au schimbat numele din „Munteanu” în „Muntyanu”, cu y cred că părea mai unguresc. Oricum, bunicul nu le-a purtat ranchiună şi a învăţat ungureşte, chiar se înţelegea cu bunica mai bine în ungureşte decât în româneşte. Despre mine ce vă pot spune, decât că mai rup cu maghiara puţin dar pentru că în familie s-a vorbit româneşte, am cam uitat multe cuvinte din vocabularul maghiar, încă înţeleg bine dar îmi vine greu să vorbesc, iar despre scris nici vorbă.

Cu respect, M.E. Muntyanu

6 responses to “Destăinuiri

  1. Mă tem că „reproşat” e un pic exagerat. Bănuiesc că „intrigat” e mai aproape de adevăr. Dar, oricum te-ai numi, mă bucur că mă consideri prieten.

  2. niciodata nu e prea tarziu.
    ca adult, multe se recupereaza mai usor.
    si un nume pe care il simti cu adevarat al tau.
    si intalnirea cu o radacina a arborelui tau genealogic; chiar daca acum ai propriile fructe, iti va imbogati lumea, indiferent de experienta.
    pentru ca legatura e vie, chiar si prin faptul ca ti-ai asumat in numele tau initiala sa.
    si da, poti oricand sa sarbatoresti orice, Mikael Eon Muntyanu!

  3. Bucuroasă de cunoştiinţă, deşi şi Mikael Eon era fain! Trebuie însă să te simţi confortabil cu propriul nume, pentru că el e o vibraţie care te însoţeşte toată viaţa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s