Uitându-mă la televizor

Mă uitam deunăzi la nepoţelul meu de un an şi jumătate, cu cât interes se uită la pauzele publicitare. Când începe o anumită reclamă deja e cu ochii în televizor. Nu spun sau nu-i bănuiesc pe unii că ar folosi mesaje atât vizuale, cât şi auditive în plan subliminal ca să ne atragă atenţia astfel încât produsul lor să rămână drept înfipt în subconştientul nostru, nu, departe de mine acest gând conspirativ, corporatist. 

Dacă te uiţi la reclame fără sonor sau într-o limbă necunoscută ţie, îţi dai seama câte porcării ţi se băga pe gât. Plecând de la retuşatele în fotoshop care etalează o coamă perfectă până la idealul familiei fericite care se adună în jurul mesii pentru a consuma o combinaţie chimică plină de conservanţi şi coloranţi de care toţi se bucură şi sunt foarte mulţumiţi. Bineînţeles, se sondează nevoile primare pentru a capta atenţia individului, nevoia de sex, foamea, setea. Dar acestea sunt superficiale în comparaţie cu nevoile interioare profunde, cum este cea de afecţiune, de apartenenţă socială. Nevoi pe care marketingul secolului nostru le-a intuit şi de care se foloseşte din plin.

Aşa cum fac unii aici sau aici, aşa nişte agenţi imobiliari dibaci, din vest, nu de la noi, au intuit puterea subliminalului în determinarea clientului de a alege produsul lor şi nu pe cel al concurenţei. Cel mai puternic efect asupra noastră îl au senzaţiile olfactive. Unii agenţi imobiliari s-au gândit că plecând de la profilul candidatului să recurgă la nişte trucuri de marketing foarte inspirate. Dacă cel care dorea să cumpere un apartament, căuta o casă în care să-şi întemeieze o familie, se foloseau draperii cu culori calde şi se parfumau camerele cu miros de plăcintă de mere sau alte feluri de mâncare care i-ar fi putut trezi amintiri despre copilărie şi casa părintească. Dacă în schimb, cumpărătorul era un burlac care îşi dorea aventuri de o noapte, o viaţă tumultoasă, se puneau draperii roşii şi se parfumau camerele cu mirosuri dulci, florale, feminine.

Se pleacă de la profilul clientului şi se excavează în sinele său pentru a scoate la suprafaţă cele mai profunde dorinţe, cele mai intime gânduri. Cum totul poate fi cumpărat, singura problemă fiind preţul, tot aşa oricine poate fi exploatat, manevrat în scopuri mai mult sau mai puţin meschine, iar duşmanii noştri cei mai de seamă sunt slăbiciunile noastre.

4 responses to “Uitându-mă la televizor

  1. Mesajele subliminale, voite, intamplatoare sau rodul unor editori mici si necunoscuti dornici sa epateze nu am mare efect asupra consumatorilor, este parerea mea. Cele mai eficiente ar fi cele inserate in spoturile video pentru difuzare la TV dar nu cred ca sunt multi cei al caror subconstient recepteaza mesajul. In plus chiar receptat mesajul trebuie completat de o multime de factori dintre care as enumera disponibilitate de timp, locatie, financiara. Cele care fac referire la sex cred ca sunt rodul unor editori photoshopisti care vor sa se semneze in felul acesta sau pur si simplu sunt intamplatoare. As zice ca consumatorii nu sunt capabili sa intoarca imaginile cu -45 sau 90 de grade si sa taie mental imaginea ca sa vada referirea la sex.

    • Mihai, cred ca spunem cam acelasi lucru fiecare in felul lui. subconstientul recepteaza toate mesajele, absolut toate mesajele, iar scenele de sex se pare ca sunt cele care „traiesc” toata viata in subconstientul nostru. cand reusesti sa legi un falus de o sticla de coca cola, poti fi sigur ca ai implementat un monstru in mintea consumatoarelor, iar cand legi corpul unei femei senzuale de o bautura, ea sigur va fi enumerata printre cele favorite..

  2. +1 la ce zice Mihai acolo, m-am chiorat sa vad unde naiba sunt referintele alea … greu de observat si daca opresti imaginea pe loc, darmite cand curge pe ecran …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s