Daily Archives: martie 7, 2010

Răspuns la invitaţie

Mă duc la chef, m-a invitat unchiu’ Vania. Sărbătorim ziua bărbatului şi romanul lui nea Costache, „O viaţă împreună”. O iau şi pe Melami cu mine, se deghizeză ea în mascul, să sărbătorească cu noi de casă nouă. Melami fii bărbată! Şi-l cinstesc şi pe Adrian că mi-a dat premiul de SS (scriitor superior) , şi lui Cris Lisandru-i sunt dator cu o bere, nu am uitat. Sper să vină şi Călin, chiar dacă are doi copii, poate şi-o face timp, şi dacă suntem la Timişoara, la unchiu’ Vania, poate vine şi Mircea, să se mai relaxeze că prea-i încordat zilele astea, şi congresul şi fainul, prea multe pe capul lui. O să ne distrăm de minune!

Reguli de bun simţ la cumpărături

Am scris despre reguli de un simţ în trafic şi simt nevoia să atrag atenţia unora asupra comportamentului pe care-l adoptă când sunt la cumpărături.

În primul rând mă deranjează foarte mult atitudinea nostalgic comunistă a unora care se aliniază dictonului: „clientul nostru, stăpânul nostru”, din postura de client, bineînţeles, nicidecum a vânzătorului. O afirmaţie mai afurisită şi mai blestemată de către vânzători, nici că ar putea exista. Ţin să le reamintesc acelora care nu au lucrat în comerţ şi nu cunosc ce înseamnă munca cu oamenii, şi care se comportă de parcă li s-ar cuveni totul, că sclavia a fost abolită. Da, poate fi adevărat dictonul de mai sus, dar numai în condiţiile în care şi clientul are bun simţ. Adică, dacă intri într-un magazin sau un restaurant, bar, cofetărie, ce local doriţi dumneavoastră, şi tratezi lucrătorii din local ca pe nişte cârpe de şters de jos nu te aştepta să ţi se acorde respectul cuvenit. Doar pentru că ai banii necesari să cumperi nişte produse pe care unitatea respectivă le comercializează, asta nu înseamnă că trebuie să terfeleşti demnitatea celui din spatele tejghelei.

Într-o ţară civilizată poţi aştepta liniştit să ţi se dea restul până la ultima centime, nimeni nu se supără, ba consideră ceva normal acest lucru. Dar la noi, în România noastră dragă, lucrurile nu se pot întâmpla aşa din mai multe motive:

1. Pentru că la casa la care eşti, ca şi la oricare alta, şefii de raion, deci „managerii care este” peste casele de marcat, nu se îngrijesc ca toate casieriţele să aibă fişicuri de mărunţi necesari să dea restul, până şi acei doi bani pe care adesea îi refuzăm din dorinţa de a nu ne îngreuna buzunarele cu mărunt. Chiar şi în cazul în care angajaţii de la case cer mărunt prim staţie, adesea cei de la trezoreria magazinului, să nu-i spun supermarket, nu au bani mărunţi, ei se ocupă doar de cărămizi de bani, restul sunt neimportanţi.

2.Pentru că cel din spate te loveşte constant cu căruciorul de cumpărături, nerăbdător, vociferând la adresa casieriţelor tot felul de bădărănii, de parcă toţi cocalarii şi piţipoancele, dar şi boşorogi nesuferiţi, ciufute sau egoişti, sunt nişte zei înaripaţi cu călcâiele de aur odată intraţi pe poarta hypermarketului. Şi din dorinţa de a scăpa cât mai repede, pleci, nu te mai interesează nnimic cu Dumnezeii în guşă.

3. Pentru că din comoditate adesea spunem că nu avem mărunt prin buzunare, astfel încât să o putem ajuta pe doamna de la casă să ne dea un rest rotund. De fapt, trebuie să cotrăbăim printre cheile de la uşă, cheile de la maşină, acte, telefoane, şerveţele şi alte drăcovenii pe care le aruncăm prin buzunare, borsete, genţi şi alte asemenea gadgeturi imperios necesare omului modern.

4. Pentru că aşa cum am spus şi mai sus, casieriţa nici nu-ţi mai întinde restul pe care oricum majoritatea îl refuză, şi atunci la ce bun să cauţi doi bani prin sertar dacă omul oricum nu-i vrea.

5. Pentru că deseori eşti prea grăbit, renunţi să mai iei şi bonul darămite un rest de doi bani.

Am observat personal oameni care cântăresc legume, pun bonul respectiv pe pungă, apoi mai adaugă doi morcovi sau un cartof, sau ce naiba au mai cumpărat, în aceeaşi pungă, crezând astfel în deşteptăciunea lor măreaţă că pot eluda sistemul, şi ce mai pradă, doi morcovi sau un cartof. Dacă v-a trecut acest lucru vreodată prin cap, gândiţi-vă măcar o secundă la consecinţe. Se poate, mai mult ca sigur, ca un angajat de la paza magazinului, îmbrăcat în civil să vă urmărească sau una din camerele de luat vederi care împânzesc magazinele să vă surprindă. Ia gândiţi-vă că odată aşezaţi la coadă pentru a plăti vă întâlniţi cu un coleg de muncă, să nu-i zic şef, şi în momentul în care aţi ajuns la casă vă abordează unul dintre angajaţii magazinului cerându-vă să vă verifice marfa, legumele sau fructele în speţă, şi se dovedeşte că aţi încercat să faceţi un furt de doi bani, adică o găinărie. Cum credeţi că o să ieşiţi din bucluc? Cam şifonaţi, nu?

Nu mai spun, că puteţi la fel de bine să daţi peste un şef de pază mai zelos, care cheamă poliţia şi se poate să vă alegeţi chiar cu dosar penal pentru o gogomănie de genul de mai sus. Bine, nu pentru un cartof sau un morcov, dar vorba românului, cine fură astăzi un ou, mâine fură un bou. Şi cei mai mulţi după mai multe încercări din acestea, infantile le spun eu, văd că le merge şmecheria şi se dedau la chestii mai grave, cum ar fi schimbarea bonului de pe un pui cu greutate net inferioară pe unul de două ori mai scump, sau produse înghesuite prin buzunare şi altele.

Iarăşi o porcărie tipică românului aflat în supermarket este aceea de a consuma produse pe raion apoi să ascundă ambalajul acestora pe unde apucă. Oameni buni chiar sunteţi dispuşi să vă denigraţi onorabilitatea, respectul de sine chiar nu mai înseamnă nimic?  Ai mâncat, foarte bine, dar plăteşte la casă. Ai băut, ţi-a fost sete, nu zice nimeni să leşini pe raion până ajungi la casă, dar plăteşte.

Nu mai spun despre alte ciurucuri cu care românii pleacă de prin magazine sau le consumă fără să le plătească, se pot vedea şi din afară, nu trebuie să fii neapărat angajat să-ţi dai seama că toate ambalajele găsite desfăcute sau de-a dreptul goale au fost prăduite.  Pornind de la jucării mici, accesorii de tot felul, dvd-uri, pufuleţi, bomboane, chipsuri, sucuri la doză, bere până la cuie, şuruburi, dibluri  în magazinele specializate.

Dacă eşti rugat să pui toate produsele pe bandă, conformează-te că nu e magazinul lu’ tac-tu şi nu faci tu ce vrea muşchiu’ tău. Nu-ţi convine, foarte bine, lasă marfa acolo şi pleacă, nu trebuie să faci neapărat un scandal monstru că ţie nu-ţi convine să te supui regulii generale. Dacă ţi-ar plăcea mai mult să trăieşti  în junglă, nimeni nu te opreşte, acolo nu sunt restricţii. Înfară să dai foc la pădure, eşti liber să faci ce vrei tu.

Dacă un produs e la ofertă dar totuşi din cauza anumitor disfuncţii din organizarea magazinului nu poate fi înregistrat la casă cu preţul respectiv, lasă-l naibii acolo, că nu mori dacă nu-ţi iei nu ştiu ce oală la preţ special, aşa cum ai trăit până acum fără ea, aşa o să trăieşti şi de-acum încolo. Dacă vrei să schimbi cu adevărat ceva, ia o foaie de la informaţii şi depune o plângere în care să-ţi exprimi oful într-un mod civilizat.

Dacă eşti „badigard de mol”,  nu trebuie să pleci întotdeauna de la prezumpţia de vinovăţie. Adică e şi oameni cinstiţi pe lumea asta, ca să înţelegi şi matale, şi se mai întâmplă să fie neatenţi. Din moment ce omul colaborează, nu trebuie să-l bagi în nu ştiu ce cameră, că nu eşti tu „organul legii” să mă privezi de libertate. Dacă în schimb, eşti client şi ai neplăceri în magazin, nu trebuie să urli ca din gură de şarpe că nu te jupoaie nimeni. Nu trebuie să faci scandal dacă ţi se cere să ieşi pe unde ar trebui, nu  pe unde vrei tu că e drumu’ mai scurt. Iar dacă ţi cere să arăţi celor de la intrare ce ai în sacoşă, poţi să suporţi supliciul şi umilnţa de a te supune, nu de alta, dar se poate să ai vreun produs similar cu cele comercializate în mgazinul în care eşti pe punctul să intri, şi dacă nu ai bonul, cum faci dovada că l-ai cumpărat din altă parte.

Bine, la noi, mănuşile de plastic lipsesc cu desăvârşire la raionul de legume şi fructe. Toţi ţiganii, fără a fi deloc rasist, asta e, sunt nespălaţi, pun mâna pe toate cele fără cea mai mică jenă. Lasă aşa, că imediat ne-o auzim de la Madonna. Şi-mi pare rău să o zic, dar ar trebui interzis accesul celor în preajma cărora nu poţi să stai la mai bine de zece metri pentru că te doboară duhoarea. Nici persoanelor în stare de ebrietate nu le-aş permite accesul.

Ultimul punct pe care vreau să-l expun, este vorba despre mamele cu copii. Nu ştiu câte mămici mai citesc astăzi „Mama şi copilul”, dar o regulă pe care mama o respecta cu sfinţenie în ceea ce mă priveşte, fie că-mi convenea, fie că nu, chiar până pe la vreo zece ani, trebuia să dorm după prânz cel puţin o jumătate de oră. Aşadar, nu înţeleg de ce nevoia merg mămicile cu copii la cumpărături între orele 13 şi 16 ale zilei. Bineînţeles că sunt miorlăiţi şi nu le convine nimic, în perioada aceea a zilei un copil ar trebui să ia un repauz şi nicidecum că-l târăşti după tine prin supermarket în nebunia, haosul şi aglomeraţia de acolo. Nu mai zic despre programul de mâncare care trebuie respectat cu stricteţe, şi o pungă de chipsuri chiar nu e cea mai bună idee, mai bine mă abţin că după aia aş cere prea multă responsabilitate din partea unor părinţi.