Despre „muncă” şi „lucrări” la români

La noi, la români, nu contează altceva în ceea ce priveşte munca, decât chinul pe care-l implică. Nu contează fiabilitatea, funcţionalitatea sau estetica unui oareşicare lucru. Acestea sunt evidenţe pe care le vom analiza separat. Acum ne ocupăm de muncă.

Românul practică munca în salturi, inconsecvent şi imprevizibil. Se apucă atunci când îi vine cheful şi se opreşte din muncă când „i se pune capsa”, fie că se enervează ori se supără. Ca efectul să fie unul durabil şi constructiv, românul trebuie să asude, să trudească din greu. Munca înseamnă să cari plase mari şi grele de la piaţă chiar dacă se găsesc tot felul de cărucioare pentru cumpărături, nu, mâncarea nu are acelaşi gust dacă nu cari cu braţele de la piaţă cel puţin trei plase mari de rafie sau de pânză. Munca înseamnă să cari pe scări dulapuri, vitrine întregi, nu să le desfaci pe bucăţi, să le duci unde doreşti şi apoi să le montezi înapoi. Nu, trebuie să zgârii pereţii, să Dumnezeieşti, că altfel nu pică la fel de bine pălinca de după. Munca înseamnă să stai trei ore lângă o oală cu ciorbă, să fierbi toate cele până la faci terci, în loc să cumperi o cuctă. Nu, mâncare înseamnă timp şi stat în picioare, ciorba nu are acelaşi gust dacă nu o păzeşti.

Ei bine, prin muncă la noi se înţelege că trebuie să muţi munţii şi decât să faci asta mai bine încerci să te fofilezi pe unde găseşti câte o gaură, tragi de timp sau te faci că plouă.   Astfel încât o „companie naţională de construcţii”  după cum bine se intitulează preferă ca în locul achiziţionării unui utilaj, să tocmească oameni cu ziua, preponderent de etnie ştiţi voi de care.  Decât să cumpere un excavator, deşi fonduri ar exista, că nu degeaba se plimbă dom’ director cu jeepu’, mai bine pune nişte bieţi şi amărăţi oameni să dea cu sapa vreo trei luni, că or termina ei vreodată şanţul, indiferent de plouă, e soare ori ninge, după sloganul treaba merge, leafa merge, noi muncim cu spor.

Cel de mai sus e cazul general să-i spunem, în cazul particular, dacă tocmim un meseriaş să ne „amenajeze” baia, sufrageria, dormitorul ori bucătăria, pentru că adesea lucrurile astea la noi se fac pe bucăţi, că na! nu e bani, deşi normal ar fi să le faci pe toate odată şi bine. Aşadar dacă te înţelegi cu un oarcare cu care te-a pus în legătură cumnata, vecina sau vreun coleg de muncă, pentru că aşa se găsesc meseriaşii la noi, de aia nu mai mere biznisul cu pagini aurii, nu prea ştii exact pe cine bagi în casă. Să pornim totuşi de la premiza că omul e de bunăcredinţă, dar cât e de profesionist nu poţi să bagi mâna în foc, important e că ţi l-a recomandat vecina, cumnata, sau colegul, deşi nu ţi-e prea clar dacă ei au fost mulţumiţi de calitatea lucrării sau doar de preţ. Trecând peste faptul că pe cei mai mulţi îi interesează un meseriaş care să-i rezolve ieftin şi repede, ca la curve că doară te aşteaptă nevasta acasă, nici măcar nevoia estetică nu mai este neapărat importantă. Sunt două categorii de oameni, cei care doresc reconstrucţia unui cămin de la a la z, iar cea de-a doua categorie mult mai preponderentă, caută pe cineva care să le facă curat şi să mai schimbe câte ceva pe ici, pe colo, că lor le e lene sau nu ştiu cum să o facă.

Nu contează cum iese, dacă funcţionează cu adevărat şi cât timp o va face. Contează efortul care se depune. „Dom’ne şi s-a chinuit omul, s-a strofocat, noroc că i-a ieşit pînă la urmă!” – cam asta e fraza pe care o poţi auzi de obicei de la victimele unei amenajări defectuaose. Şi dăi şi luptă, neicuşorule, de la „patuţopt” încoace. Lucrurile se petrec aşa din cauza unui concurs de decizii proaste pe care atât meseriaşul cât şi clientul le iau pe parcursul lucrărilor. Pentru că:

1. Clientul ar trebui să se gândească că atunci când se decide să înceapă un proiect , oricât de nesemnificativă i s-ar părea lui gravitatea lucrării, adesea lucrurile nu se desfăşoară conform planurilor sale şi ar fi bine să aibă pregătită din timp o sumă de bani în plus faţă de cât a evaluat el costurile (material-manoperă) pentru că atunci când te confruţi cu meandrele concretului nu poţi manevra materia după bunul plac. Adică, dacă vrei să-ţi pui gresie în baie, trebuie să iei în calcul că în urmă cu 10, 20, 30 de ani, cam de pe când datează blocul în care locuim, WC-ul era fixat de paviment cu ciment şi oricât ai încerca, nu poţi să-l scoţi întreg, nu iese decât cu ciocanul. Aşadar o să trebuiască să cumperi un vas de WC nou dacă mai vrei să ai o căcăstoare în casă. La fel se întâmplă cu bateriile vechi de la chiuvetă, întrerupătoare sau prize, odată scoase, nu mai reuşeşti să le pui înapoi nici dacă ai puteri supranaturale.

2.Pentru că orice şantier, oricât ar fi el de mare sau de mic, dar care implică mai multe planuri, instalaţii, tencuieli şi pavimente, ar trebui să fie supravegheat de cel puţin un inginer, proiectant, şef de lucrare etc. Pentru că altfel rişti să zugrăveşti şi apoi să te apuci să tragi ţevile pentru instalaţia de apă sau să spargi zidurile ca să tragi firele pentru instalaţia electrică. Nu ştiu cum se face că românul se dovedeşte şi în planul amenajărilor, tot un fudul incurabil. Cum naiba se face că cei mai mulţi români  care vor să-şi îmbunănăţească locuinţa nu se gândeasc nici măcar o clipă că mai întâi să pui nu ştiu ce fel de gresie porţelanată sau să colorezi pereţii albastru cu portocaliu, ar trebui să se gândească să schimbe instalaţia electrică, pentru că instalaţiile de apă  oamenii le-au mai schimbat, e adevărat, cel puţin în locuinţele unde există o centrală de apartament (pentru că altfel nu se putea). Despre ţevile principale de alimentare, nu mai spun, ele nu aparţin nimănui. Firele de prin pereţi sunt adesea din aluminiu şi coapte rău, să nu vă mire dacă schimbaţi al treilea televizor sau frigider pentru că vi s-a ars tubul sau motorul.

3. Atenţie, aveţi tăria şi spuneţi nu improvizaţilor. Atât clientul, cât şi meseriaşul, sunt înclinaţi să trişeze natura lucrurilor şi să improvizeze. Clientul din cauza banilor îi cere meseriaşului să rezolve cum o şti el treaba dar să nu-i mai ceară bani. Meseriaşul improvizează el vreo  „buleală” ca în mintea lui „să scape mai uşor”. Astfel că referitor la meseriaş îi pot spune că materialele noi au fost inventate pentru  a-i uşura munca şi nu pentru a i-o complica, iar tuturor celor care doresc  să-şi renoveze casa, căminul, le spun că una din legile lui Murphy spune că un lucru conceput prost, continuă prost şi se termină şi mai prost.

   Un lucru absurd mi se pare deasemenea ca după abia doi ani după ce ţi-ai pus gresie peste tot să-ţi dai seama că te ia naiba de frig în casă şi vrei să-ţi pui pachet deasupra sau mochetă. Gresia e bună dacă ai încălzire prin podea, dar pentru că la noi se poartă caloriferul nu-ţi recomand să încerci să sfidezi legile „fizicii aplicate”, rezultatul e acelaşi, cheltui banii degeaba şi rişti falimentul mai devreme sau mai târziu.

O să vorbim într-un post viitor despre estetică, funcţionalitate şi fiabilitate la… ROMÂNI.

Anunțuri

One response to “Despre „muncă” şi „lucrări” la români

  1. Cred ca ai perfecta dreptate aici; integerea muncii de catre romanul de rand este inca puternic colorata de cei 45 de ani de comunism in care munca fizica era singura valabila si justificabila. Dar cate nu ni se trag din acesti 45 de ani?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s