Despre maghiari

O să încep prin a spune că toată această vrajbă este întreţinută din motive obscure de la vârf, atât dintr-o tabără cât şi din cealaltă. Şi o să vă spun încă de la început că îmi pare tare absurd ca preşedintele Traian Băsescu, din motive populiste, să facă declaraţii iresponsabile la adresa comunităţii maghiare, afirmaţii care pentru mine intră în sfera extremului, la fel de absurd cum mi se pare ca în momentul de faţă, în care România face parte din Uniunea Europeană, să proclami autonomia maghiară a unui ţinut a cărui integritate şi apartenenţă naţională este apărată de aceeaşi convenţie, de acelaşi tratat, care asigură suveranitatea României sau a Ungariei ca stat, şi anume Tratatul Uniunii Europene, care a instituit cetăţenia europeană, care nu inlocuieste cetăţenia natională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni. Aşadar suntem cu toţii cetăţeni europeni cu drepturi egale şi prin contractul social pe care fiecare stat memebru l-a semnat la aderarea sa în Uniune s-a pus de acord întru deplina acceptare a tuturor etniilor, culturilor şi religiilor şi s-a declarat pentru libertatea liberei circulaţii în spaţiul Shengen.

În primul rând aş vrea să vă povestesc despre oraşul Sfântu Gheorghe, pentru că cei mai radicali naţionalişti, aşa cum bine au remarcat alţii şi după cum bine am observat şi eu, se găsesc exact în zonele care nu au intrat niciodată în contact cu comunitatea maghiară, pentru că despre ea e vorba. E şi normal să fie aşa, omul despre ce nu cunoaşte îi e frică, iar când îi este frică omul se apără, de aceea şi atitudinea ostilă a multora în faţa necunoscutului.      

Oraşul Sfântu Gheorghe este reşedinţa  judeţului Covasna. Îmi aduc aminte când mergeam în copilărie împreună cu bunicul la un unchi de al meu la Sfântul Gheorghe. Încă de la intrarea în oraş ne întâmpina o statuie mare, de bronz, şi inscripţia   „Sepsiszentgyorgya”, pe care nu ştiam să o citesc, nici acum nu ştiu să o scriu. Dar oraşul mi se părea mai frumos decât Braşovul meu drag, pe vremea aceea, să fi fost anii 93-94. Era mai modern decât orice alt oraş pe care l-am văzut, mai occidental, oamenii mai curaţi şi mai civilizaţi decât în urbea în care locuiam. Magazinele erau ticsite de mărfuri aduse din Ungaria şi mirosea a kurtos kolacs. Copil fiind, unchiul meu m-a trimis să cumpăr pâine şi o vânzătoare m-a întrebat „mit ocors”, adică „ce doreşti?”  i-am răspuns după cum era normal în româneşte, deşi cunoşteam limba maghiară într-atât cât să cer o pâine. Vânzătoarea nu părut deloc indignată de adresarea mea, m-a servit, iar eu la plecare i-am zis „cheziciocolom”.

Am ajuns din nou la Sfântu Gheorghe, cu vreo doi ani în urmă, trimis de o companie multinaţională să deschid un magazin  acolo. Am fost dezamăgit să descopăr oraşul acela înfloritor acoperit acum de propria-i cenuşă ( aceeaşi dezamăgire am suferit-o tot prin perioada aceea şi în cazul Tuşnad Băi, unde mergem adesea la ştrandul cu ape termale de acolo, cu familia). Centre înfloritoare sfărâmate doar de obsesia distructivă de a „naţionaliza” o regiune din frustrarea noastră interioară că „suntem pe veci stăpâni”. Dacă suntem pe veci stăpâni atunci să le dăm libertăţile care li se cuvin, să stabilim legi clare despre ce li se cuvine şi ce nu şi să terminăm odată cu toată târâşenia asta.

 Pe când eram la Sfântu Gheorghe, în primele zile de la deschiderea magazinului de care vă spuneam, o clientă mi-a reproşat că ar trebui să învăţ limba maghiară aşa cum a trebuit şi ea să înveţe limba română. Cred că era foarte indignată pentru că mi-a văzut ecusonul cu numele de origine maghiară şi îi era peste puteri să înţeleagă de ce nu vorbesc limba maghiară, aflându-mă atunci la Sfântu Gheorghe. Am avut senzaţia a trei reacţii diferite care mi-au venit pe rând în cap, dar m-am abţinut pentru că nu doream să isc vreun scandal cu iz naţionalist în magazin. Fusesem deja acuzaţi de presa locală că  suntem un magazin bine dotat cu preţuri bune dar din păcate personalul nu vorbeşte limba maghiară. Am dorit să-i răspund acelei doamne că înţeleg perfect ce-mi spune dar pentru că nu am mai folosit această limbă, am cam uitat în mare să vorbesc. Apoi mi-a venit să-i spun înveninat de aceleaşi porniri naţionalist-extremiste, să-i răspund cu aceeaşi monedă, că suntem în România şi prin urmare ” e de dreptul meu să vorbesc româneşte”, dar mi s-a părut la fel de meschin ca şi cum i-ar spune un italian unui  român  aflat la muncă la Roma, la Milano sau la Napoli, că acum e în Italia şi ar trebui să vorbească deci în italiană. Mi se pare un fals patriotism să te afirmi loial ţării doar când vine vorba despre întinarea unei alte naţionalităţi, de gen minoritar în ţara ta.  Apoi am avut senzaţia că ar trebui să fiu uşor ironic şi să-i spun ceva în ungureşte doar ca să-i arăt că ştiu să vorbesc dar nu vreau.   

Nu vă povestesc că ungurii de la noi sunt ajutaţi de către autorităţile de la Budapesta, dpdv material vorbind, dar odată ajunşi acolo (cunosc caz concret) sunt marginalizaţi atât de către autorităţi cât şi de către societate. Dialectul fiind altul decât cel pur unguresc, se recunosc uşor extracomunitarii proveniţi din România, şi nu au o viaţă tocmai uşoară. Nu se bucură de aceleaşi drepturi ca ale unui cetăţean oarecare, sunt străini în ţara lor.

Un alt exemplu pe care vreau să vi-l aduc în vedere este o nepoată de-a mea, care de curând a intrat la liceu. Mi-a mărturisit că-i este mai uşor la liceu decât i-a fost la gimanziu, pentru că a urmat o şcoală maghiară şi deci a avut în programa şcolară Limba şi literatura maghiară, o altă materie istovitoare. Ea ştie să citească şi că scrie în limba maghiară, ba chiar vorbeşte foarte frumos ungureşte, limba literară, nu cea de baştină pe care o vorbesc majoritatea maghiarilor de la noi din ţară, dar în aceeaşi măsură este olipmpică la Limba şi literatura română. 

V-am dat aceste exemple în ideea că se poate convieţui  împreună şi nu există nici o incompatibilitate între statutul de a fi român şi de a avea naţionalitate maghiară, cum nu este nici o contradicţie între a fi maghiar şi a trăi în România. Doar cei meschini pot alimenta asemenea atitudini extreme precum xenofobia, doar o minte şubredă se poate lăsa otrăvită de un fals sentiment patriotic, un ideal strâmb propagat în scopuri doctrinare şi manipulatoare. Duşmanul e inexistent iar noi suntem orbi.

8 responses to “Despre maghiari

  1. Şi totuşi, pe unii îi mai doare la Trianon încă 🙂

    Că „se poate” convieţui – desigur, dar asta nu face pe nimeni să uite diverse episoade istorice, reamintidu-şi selectiv fiecare ce vrea ..

  2. Lasand la o parte faptul ca o fost vremi in care erai batut ori chiar inchis daca, cantai ori strigai in romaneste, tin minte ca prin ’92 ori ’93 o fost mare holca prin Cluj, avand ca miez de raca statuia lu’ Mateias, daca bine imi amintesc. Doi colegi de an, Loti si Fekete (atat ca Fekete ii alb ca spuma laptelui) or hotarat ca ai de se intarata is prostalai si ca mai bine merem la domnite, romance ori unguroaice, dupa preferinte, ca am fi mult mai castigati, fapt pentru care asa o si fost.
    Din toata treaba asta am ramas cu un singur lucru, cu unguroaicele nu-i de saga, aspre, aspre :))

  3. @ Florin: si bune, bunutze!!!

  4. he he, stie Florin ce zice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s