Daily Archives: martie 16, 2010

Pisica care a mâncat canarul

Motto: „Mi se pare ciudat că bătrânii se trezesc devreme doar ca să se bucure mai mult de viaţă, dar moţăie toată ziua.”

-Bă, eşti nebun! Lasă-mă dracu-n pace cu prosteala asta a ta!

-Nu, adevăr grăiesc. A fost ca un vis, dar ceva mai mult, mai palpabil. De când am încercat gustul ei dulce-amărui numai la ea mă gândesc. Stăruie cu încăpăţânare senzaţia ei ca o scamă pe suflet pe care nu poţi să o îndepărtezi orice ai face.

-Şi cum a fost?

-Nu ştiu exact să-ţi spun, da-mi era bine…

-Nu, că tu nu eşti normal. Cum mama naibii poţi să afirmi că-ţi era bine?! Nu…! că eşti nebun de-a binelea. Eşti nebun de legat!

-Nu, nu sunt. Nu trece o zi fără să mă gândesc la ea. Trăiesc fiece clipă dar fiorul rece al morţii îmi dă târcoale neîncetat. Îi simt prezenţa, mă desfată, mă intrigă, mă cheamă, mă vrăjeşte, aproape că nici eu nu mă mai înţeleg pe mine uneori. Dar pot să-ţi jur că nu-s nebun…

-Bine, mă, nebunule…! Să zicem că te-nţeleg, doar să zicem!  Aşa ca chestie, cum e?  Cum e, că asta nu mi-ai spus…

-Păi… nu pot să-ţi explic. Nu prea ştiu cum să-ţi pun mai bine în cuvinte ce am simţit exact atunci.

-Bine, să zicem că accept nebunia ta şi că sunt şi eu nebun ca tine. Cum e? Că asta nu-nţeleg. Fă-mă să-nţeleg! Explică-mi!

-Păi era cald şi nu-mi era teamă, înţelegi? Şi presiunea aceea constantă pe care o simţi în fiecare clipă a vieţii. Dispăruse. Ca prin minune nu mai simţeam nimic, dar ştiam că totul e perfect. Nu era ca starea aceea când eşti lipsit de griji, e fals să spun aşa, dar mă simţeam cu sufletul uşor. Uşor precum un fulg ce pluteşte-n zborul său prin aer. Şi liber, înţelegi? Era ca şi cum te puteai gândi la orice fără nici o îngrădire. Te puteai orienta fie de-a stânga, fie de-a dreapta, fie-n sus, fie-n jos.  Oriunde vrei tu, acolo nu există mărimi, nu există materie. Umerii tăi nu mai resimt nici greutateaş inici plămânii presiunea. Eşti doar tu şi Universul întreg. TOT comunică cu tine şi tu cu EL. Dar dialogul e într-o formă non-verbală, de parcă gânduri bune izvorăsc de undeva din tine fără să vrei. Şi EL nu-ţi spune neapărat ceva pentru că tu ştii deja TOT. Era ca şi cum n-ar fi fost, dar îl ştiam de o veşnicie.

-Lasă-mă naibii-n pace, că nu-nţeleg nimic…!

-E binele, e binele absolut… deşi nu se rezumă la simţire şi nu se defineşte în cuvinte. E deasupra noastră dar e totuşi în noi. Nu-l putem înţelege pentru că nu avem puterea de pătrundere, dar el e ferecat în noi ca un secret lăuntric profund ascuns. Mă poţi înţelege, prieten drag?

-Hai, că de data asta te iert. Eşti băiat bun, lasă! Nu te mai chinui să-mi explici şi aşa nu-nţeleg o iotă. Hai să bem mai bine! Şi cât spuneai că ai stat în comă la camera de gardă? Cât te-au ţinut ăia la reanimare? Când te-or găsit ai tăi, zici că nu mai ştiai nimic de tine… ?!

Pungi trendy-flendy

Click pe „x” pentru imagine, cel puţin eu nu o văd pe pagina principală. Am primit-o şi eu pe mail de la un bun coleg de şcoală, care nu are blog că v-aş fi dat linkul, dar nu se ştie niciodată.