Pisica care a mâncat canarul

Motto: „Mi se pare ciudat că bătrânii se trezesc devreme doar ca să se bucure mai mult de viaţă, dar moţăie toată ziua.”

-Bă, eşti nebun! Lasă-mă dracu-n pace cu prosteala asta a ta!

-Nu, adevăr grăiesc. A fost ca un vis, dar ceva mai mult, mai palpabil. De când am încercat gustul ei dulce-amărui numai la ea mă gândesc. Stăruie cu încăpăţânare senzaţia ei ca o scamă pe suflet pe care nu poţi să o îndepărtezi orice ai face.

-Şi cum a fost?

-Nu ştiu exact să-ţi spun, da-mi era bine…

-Nu, că tu nu eşti normal. Cum mama naibii poţi să afirmi că-ţi era bine?! Nu…! că eşti nebun de-a binelea. Eşti nebun de legat!

-Nu, nu sunt. Nu trece o zi fără să mă gândesc la ea. Trăiesc fiece clipă dar fiorul rece al morţii îmi dă târcoale neîncetat. Îi simt prezenţa, mă desfată, mă intrigă, mă cheamă, mă vrăjeşte, aproape că nici eu nu mă mai înţeleg pe mine uneori. Dar pot să-ţi jur că nu-s nebun…

-Bine, mă, nebunule…! Să zicem că te-nţeleg, doar să zicem!  Aşa ca chestie, cum e?  Cum e, că asta nu mi-ai spus…

-Păi… nu pot să-ţi explic. Nu prea ştiu cum să-ţi pun mai bine în cuvinte ce am simţit exact atunci.

-Bine, să zicem că accept nebunia ta şi că sunt şi eu nebun ca tine. Cum e? Că asta nu-nţeleg. Fă-mă să-nţeleg! Explică-mi!

-Păi era cald şi nu-mi era teamă, înţelegi? Şi presiunea aceea constantă pe care o simţi în fiecare clipă a vieţii. Dispăruse. Ca prin minune nu mai simţeam nimic, dar ştiam că totul e perfect. Nu era ca starea aceea când eşti lipsit de griji, e fals să spun aşa, dar mă simţeam cu sufletul uşor. Uşor precum un fulg ce pluteşte-n zborul său prin aer. Şi liber, înţelegi? Era ca şi cum te puteai gândi la orice fără nici o îngrădire. Te puteai orienta fie de-a stânga, fie de-a dreapta, fie-n sus, fie-n jos.  Oriunde vrei tu, acolo nu există mărimi, nu există materie. Umerii tăi nu mai resimt nici greutateaş inici plămânii presiunea. Eşti doar tu şi Universul întreg. TOT comunică cu tine şi tu cu EL. Dar dialogul e într-o formă non-verbală, de parcă gânduri bune izvorăsc de undeva din tine fără să vrei. Şi EL nu-ţi spune neapărat ceva pentru că tu ştii deja TOT. Era ca şi cum n-ar fi fost, dar îl ştiam de o veşnicie.

-Lasă-mă naibii-n pace, că nu-nţeleg nimic…!

-E binele, e binele absolut… deşi nu se rezumă la simţire şi nu se defineşte în cuvinte. E deasupra noastră dar e totuşi în noi. Nu-l putem înţelege pentru că nu avem puterea de pătrundere, dar el e ferecat în noi ca un secret lăuntric profund ascuns. Mă poţi înţelege, prieten drag?

-Hai, că de data asta te iert. Eşti băiat bun, lasă! Nu te mai chinui să-mi explici şi aşa nu-nţeleg o iotă. Hai să bem mai bine! Şi cât spuneai că ai stat în comă la camera de gardă? Cât te-au ţinut ăia la reanimare? Când te-or găsit ai tăi, zici că nu mai ştiai nimic de tine… ?!

8 responses to “Pisica care a mâncat canarul

  1. Pingback: DE DRAGOSTE «

  2. Pingback: Eternizarea prezentului « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  3. Soţul meu a trecut prin aşa ceva, după un accident de maşină. De atunci zice că nu-i mai e teamă de moarte. Se simţea tât de bine încât a revenit la viaţă doar pentru că ştia că are o familie căruia îi va lipsi enorm…

  4. Pingback: Leapşa cu… prinţipii « Noaptea Iguanei

  5. Ma ‘nervez ca ma folosesc prost de timp… in ultimul timp, nu ma pot tine de tine, sa „te” comentez…
    Uite, intru un pic acum, sa-ti zic repede. „Plimbare” de aia fac „in mod curent”… Adica, uite-asa, curge. Pica dintr-o data si sunt pufff! fix asa.
    Si asa e cum zici, nu se poate explica. N-are nici cum si nici de ce. Fiindca oricum ar fi, pana nu traieste omul „chestia” asta, e doar o frumoasa poveste a a altuia… Pare frumos, poate straluceste frumos, poate tenteaza sau dimpotriva, e un brrrr! acolo, dar… trairea e tot, iar cuvantul… palida copie.
    Insa tot prin cuvant, asa cum e el, putem incerca sa povestim, uneori sa cantam… lasand curgerea sa curga…
    Eii, asta da, o fac mult mai usor nebunii adevarati, nebunii de legat 🙂 .

    • Mikka, ca intotdeauna profund si sensibil… eu imi cer scuze, nu am mai trecut pe la tine nici nu mai stiu de cand. promit sa trec, desi uneori ma opresc pe blogul tau, dar din pacate nu ma impiedic destul de tare ca sa dau cu nasul de cartela cu comentarii :).

  6. Draga … aproape tizule (stii tu, aia cu Mikaelone), cu timpul si eu ma descurc mai greu. Si nu-mi sunt deloc aproape vizitele de curtoazie. Alea facute ca sa fie. Cand ai ceva de spus, spui si gata, cand nu, nu. Eu am mai multe datorii la tine, de cand ai inceput seria asta „mai asa” si tot nu apuc sa scriu. La birou nu prea pot, filtre peste filtre, bang! peste netu’ meu „privat”…
    Da’ tot ma bag acu’ cu comment la „maturizare”, ca ma manca limba… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s