Despre maturizare

Omul cunoaşte două stadii de emancipare în evoluţia sa, mai mult sau mai puţin voluntare, dar care au un impact major în cristalizarea personalităţii sale ulterioare acestor experienţe.  Prima etapă importantă prin care trecem aproape fiecare dintre noi, este momentul când realizăm că nu mai suntem copii, când dorim să ne rupem de acest statut, deşi nu suntem pe deplin pregătiţi pentru acest lucru, dar dorim cu ardoare să avem la rândul nostru un copil. Dorim să transmitem tuturor un mesaj că suntem capabili, avem forţa şi cunoştinţele de a ne măsura de la egal la egal cu oricine altcineva, ţine de nevoia noastră de a ne realiza şi de a ne afirma. În momentul acesta, când realizăm sau nu, că suntem îndeajuns de responsabili pentru a purta grija unui copil marchează încheierea adolescenţei noastre şi trecerea spre cel de-al doilea stadiu. Deşi mai avem multe de învăţat, ne urmăm intuiţia, instinctele şi lăsăm viaţa să-şi urmeze propriul curs, noi având rolul de a învăţa din mers, de a fi pe cât se poate de precauţi şi de a le oferi protecţie celor mici. Dacă primul stadiu este unul fericit, cel de-al doilea este tragic, în funcţie de cum simte fiecare din noi.

A doua etapă de emancipare a conştiinţei noastre, începută prin aducerea pe lume a unei progenituri, se încheie în momentul în care părinţii noştri trec în nefiinţă. Acest proces ne provoacă de două ori mai multă suferinţă decât oricare altul. 1. Pentru că pierdem o persoană foarte dragă nouă. 2. Pentru că realizăm că pe umerii noştri cade toată responsabilitatea umanităţii, devenim inevitabil stâlpul societăţii din care facem parte.

În acest moment aflându-ne, pentru a ne însuşi cât mai bine calitatea de „tutore”, trebuie să avem în vedere cele două elemente care intervin în cadrul inconştientului, pentru că aşa cum spuneam într-o postare anterioară, suntem rezultatul instinctelor noastre oarbe. Cele două elemente sunt preponderent egale, cu aceeaşi putere de destabilizare a proceselor conştiente ale individului.

          1. Hazardul- formula mistică a necunoscutului, a nonsensului, a paradoxalului.

          2. Tendinţe şi instincte ancestrale- agresivitate, fanatism, sexualitate, foame.

Anunțuri

3 responses to “Despre maturizare

  1. Pingback: Extreme « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  2. Ye, uite ca ma incumet acu si yo cu commentu’…
    Uite, eu vad diferit toata treaba asta:
    Mai intai, nu stiu daca-s doar doua stadii de emancipare. Asta pentru ca stiu unii care au trecut prin mai multe decat astea doua. Si tot continua sa evolueze, de-a mirarilea…
    Apoi, copilaria… asa e, desprinderea de ea nu e intotdeauna dorita. Ba chiar o simtim destul de multi ca pierdere. Nu stim bine a ce. Daca suntem norocosi, aflam mai incolo…
    Intai, zicem ca am pierdut fara-grija, luand in spate responsabilitatile si pe „trebuie”. Sa fii responsabil e una, sa te copleseasca „trebuie” e alta. Numai maturizare nu e aia… E chin si departare de propria valoare, pe care daca ai descoperi-o, atunci da, ai fi matur. Confundam destul de mult umplerea cocoasei cu chestii de facut , cu intrarea in randul celor maturi…
    Unii adulti au sansa sa isi dea seama ca tocmai copilul liber, ala cu viziunea, pasiunea si urmaritul visului pana in panzele albe, impreuna cu o buna gasire si dozare a resurselor – treaba de matur – , tocmai copilul ala zic este dezideratul celui care vrea sa cunoasca puterea. Aceea de a se arata asa cum e. Liber, fara frica. Acela da, este matur. Stii, multi mor nematurizati…
    Pierderea parintilor… Aici, ca si la pierderea copiilor, uneori simtita mai dureros decat cea a parintilor, intervine intelegerea mortii. E mult de spus aici, poate un subiect separat…
    Pe langa asta, un matur intelege ca lumea se invarte la fel si fara el. Mai mult, nici macar nu face el sa se miste lumea. Incepe sa se prinda de cum stau rosturile. De cum nu poate face in locul altuia. Poti proteja, poti ajuta, nu poti face in locul… Marea tristete, marele prag de trecut. Vrei, vrei sa-ti dai si viata dar nu poti fi in locul celui iubit. Doar asisti, ajutand cat poti, dar neputand tot…
    Incepi sa vezi Jocul, ce e dincolo.
    Si poti sa faci ceva: trecerea de la soarta la destin… Aici e intr-adevar opera unui matur.
    Ufff, mai am multe de spus. O sa caut si aia cu „suntem rezultatul instinctelor noastre oarbe”. Fi’nca aici dragonul din mine – instincte oarbe, ai???- s-a ridicat si a inceput sa scoata foc pe nari.
    Asa ca stand by me, ca „Margelatu’ se intoarce” cu comment-uri…
    O noapte de vis si o zi de minune sa ai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s