Spune „DE CE” drogurilor

Pentru că doresc să-mi exprim părerea în privinţa drogurilor o să încerc să expun câteva idei referitoare la acest viciu dus în extrem, dar cu referire mai largă asupra tuturor obiceiurilor proaste care ne încearcă, ne posedă şi deseori ne omoară.

Nu înţeleg de ce campania „Spune NU drogurilor” , o campanie dealtfel foarte necesară şi benefică, se numeşte aşa? Întreb lucrul acesta  pentru că e dovedit deja că ceea ce e interzis stârneşte curiozitate şi provoacă în mintea multora dorinţa imediată de a încerca şi ei la rândul lor „lucrul interzis”.  Sunt de părere că mai degrabă ar fi trebuit să se numească spune „DE CE” drogurilor.  Întrebarea fundamentală cu care ar trebui să se confrunte fiecare individ înainte de a recurge la un obicei care e cunoscut că mai devreme sau mai târziu se va transforma în viciu, ar trebui să fie „DE CE”.

De ce te-ai apucat, de ce mai continui? Cred că oricine care se confruntă în mod real cu aceste două întrebări fundamentale îşi va da seama de inutilitatea viciilor şi de efectul lor distructiv pe care fiecare îl cultivă inconştient, şi la propriu cât şi la figurat. Atenţie, de la un viciu minor până la extrema opusă nu e cale lungă. 

Ce ar putea să ne răspundă diferiţi subiecţi supuşi la întrebarea din chestionar: De ce te-ai apucat?

Mulţi nu ar fi în stare să dea un răspuns exact, de obicei se întâmplă să concureze mai multe cauze care duc şi potenţează acelaşi efect.

Să spunem că subiectul nostru răspunde copilăreşte: „Din prostie!” Din care prostie? Din prostia pentru care facem lucruri pe care nu ştim de ce le facem, dar ne plângem tot timpul că ne afectează. Din prostia aceea pe care o etichetăm pe frunţile unora doar pentru a ne feri de ei. Din prostie în sensul de a nu avea discernământ asupra integrităţii corporale proprii. Din prostia  de a ne „cheltui” energia  pe lucruri nefolositoare şi distructive. Din prostia de a recurge la metode imediate de inhibare a stărilor şi sentimentelor noastre fără a ne explica emoţiile care ne încearcă uneori. Din prostia cea mai absurdă că nu ştii ce să faci cu mâinile sau că te plictiseşti şi altceva nu ai ce face. Din prostia  instinctului de turmă.

Să spunem că subiectul ar răspunde resemnat: „Din neputinţă!”  Din neputinţa de nu se putea împotrivi nevoii orale primare. Din neputinţa de a nu fi un laş tot timpul şi de a trata viaţa cu superficialitate. Din neputinţa de a nu te împotrivi destinului propriu şi de a te împăca mereu cu ce ţi se oferă. Din neputinţa de a fi capabil de alte lucruri mai folositoare societăţii, sieşi, omenirii. Din neputinţa de a conştinetiza mereu acţiunile proprii. Din neputinţa de a te dedica unor activităţi mai constructive. Din neputinţa că am încercat şi acum nu mă mai pot lăsa.

Să spunem că subiectul ar spune naiv: „Din curiozitate”.  Din curiozitatea de a încerca mereu lucruri noi în ciuda riscurilor pe care acestea le implică. Din îndemnul perfid al curiozitatăţii care a mai ucis şi până acum. Din dorinţa meschină de a fi curios şi înclinat către sfere şi laturi obscure şi vulgare ale cunoaşterii şi ale satisfacţiei. Pentru că ai vrut să vezi cu ochii tăi deşi ai fost avertizat. Pentru că altfel nu ai fi fost la fel de egal cu restul dacă nu ai fi trecut prin această etapă. Pentru că şi părinţii făceau la fel şi de ce nu le-ai călca pe urme.  

Şi urmează cel mai periculos subiect, care ar răspunde răspicat: „Pentru că aşa vreau”. Pentru că nimic nu e deasupra propriei voinţe, nici morala societăţii, nici autodistrugerea şi autodegradarea fizică şi psihică. Pentru că nici un argument nu poate fi pe măsură pentru a-l convinge de proastele obiceiuri. Pentru că orice i-ai spune el are dreptate. Pentru că el este centrul Universului şi Universul gravitează în jurul său. Pentru că nu ai putea face nimic care să-l convingă de contrarul părerilor sale.  Pentru că viciul reprezintă un mod de viaţă, şi nu o stare în sine. Pentru că orice i-ai spune, minţi, pentru că orice zice el, e adevărat. Pentru că aşa doreşte el, şi cu voinţa nu te pui, e un consum inutil de energie.    

Un exerciţiu simplu poate duce la înlăturarea viciilor sau măcar diminuarea lor: conştinetizarea actului şi a efectelor sale, adică de câte ori duci ţigara la gură gândeţte că urmează să o aprinzi şi că după ce vei fi terminat de fumat îţi va crea aceeaşi stare de rău. Gândeşte că e a zecea ţigară pe ziua de azi şi ce poate însemna asta pentru tine. Gândeşte că acei colegi cu care ieşi la cafea o fac din acelaşi motiv ca şi tine, din neputinţa de a se împotrivi viciului, pentru că în timpul acela poţi la fel de bine să rumegi un covrig sau să bei un pahar cu apă. Gândeşte-te la mărturiile a  miilor de oameni care s-au lăsat de fumat, de băut, sau orice alt drog mai mult sau mai puţin, care au afirmat că s-au renăscut odată ce au renunţat la obiceiurile proaste şi nesănătoase.

Nu zic să te laşi de fumat, Doamne fereşte, şi fumatul îşi are rolul lui precum şi sexul, dar ai putea la fel de bine să fumezi doar 3 ţigări pe zi în loc de 20, singura condiţie e să fii conştient de acţiunile tale şi de efectele lor.

Anunțuri

2 responses to “Spune „DE CE” drogurilor

  1. Da, „de ce” este o întrebare pertinentă. Răspunsul însă este destul de greu de dat. Nu am încercat droguri niciodată şi ar trebui să nu încerc să răspund – se spune că nu ar trebui să ne dăm cu părerea atunci când nu am trecut printr-o anumită experienţă (aşa cum, cei care nu au copii nu ar trebui să dea sfaturi – făceam asta „înainte” – abia apoi am înţeles că teoria nu are nimic de a face cu practica).

    Sunt însă prinsă în capcana viciului fumatului – de ce? Întotdeauna o lipsă de suplineşte cu „ceva”. Acordăm atenţie unui viciu fie din lipsa unei ocupaţii, fie de prea mult bine, fie de mult rău…

    Cred că este cazul multora dintre cei care folosesc droguri – unii au „încercat” din curiozitate, le-a făcut plăcere şi, când au realizat că au devenit „sclavii” viciului era prea târziu… Alţii, din bravadă… pentru că… puteau – aveau ocazia, aveau anturajul şi… gata viciul…

    VOINŢA este însă singurul remediu împotriva oricărui viciu. Voinţa şi motivaţia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s