Daily Archives: aprilie 2, 2010

No Base, no cry.

Zi nu minciunii, zi nu hotiei, zi nu demagogiei, zi nu nepotismului, zi nu grupurilor de interese, zi nu caracatitei politice, zi nu SARACIEI SI UMILINTEI.  

In Joia din Ziua Mortilor

 – Mamă…

– Da, dragă

– Mamă, m-a luat o foame!

– Ce nevoia, dragă,  doară suntem în cimitir!

-Mamă, m-a luat o foame şi o sete de nu ştiu ce m-a apucat.

-Hai, dragă, lasă asta acum. Hai să mă ajuţi să săpăm puţin aici ca să pot să pun şi eu seminţele astea de flori pe mormântul lu’ taică-tău şi după aia plecăm.

-Câţi ani sunt de atunci? Vreo cinci, nu?

-Aproape… păi Cristina are 4 ani şi ceva şi s-a născut la două luni după ce a murit taică-tău, tot în 6 ianuarie ca şi el.

-Ah, da. Aşa e.

-Uite că începe ploaia, înseamnă că i-o părut rău că s-o dus.

-I-o părut, că i-a plăcut viaţa. Da’ a şi băut la viaţa lui. Şi a fumat ca un turc.

-Mamă, da’ astăzi când am intrat pe poarta cimitirului m-a luat aşa o frică.

-De ce, măi copile? De cine să-ţi fie frică?

-Păi am văzut toate crucile astea şi mormintele alea noi cu câte un morman de flori pe ele şi mi-am închipuit toţi acei oameni care cine ştie cum au murit…

-Ei, măi copile, da’ şi tu te sperii din atâta lucru.

-Nu mamă, nu mă înţelege greşit. Eu cred în Dumnezeu, cred în Mântuitorul Nostru, dar tot mă bântuie un gând întunecat că după moarte, gata. Se termină totul.

-N-are de ce să-ţi fie frică, măi copile. Noi murim, ne stingem de pe lumea asta doar trupeşte, dar sufletul nu încetează niciodată să existe.

-Oricum, să ştii că mi-e foame. Mai ai covrigi, cornuri? Mai ai ceva prin sacoşa aia a lu’ matale?

-Mai am, măi copile, şi cornuri, şi covrigi, şi colivă. Ia şi mînâncă! Vezi că e şi nişte suc acolo, dacă vrei e şi bere şi vin, după aceea să milostivim groparii aceia. Pune şi mie un pahar cu vin să beau pentru taică-tău, că tare i-o mai plăcut vinul roşu. Puneţi şi ţie niţel, că nu strică, face sânge!