Polonia, din nou mărul discordiei în diplomaţia internaţională

Să ţinem un moment de reculegere pentru Polonia. Acum, cel mai bun lucru ar fi să acordăm respectul datorat celor plecaţi de printre noi.

Există multe ipoteze, să nu le numesc acuzaţii, dar sunt de părere că cel mai bine, pentru întreaga omenire ar fi să nu ne inflamăm, trebuie să acordăm Rusiei dreptul la nevinovăţie până la dovada contrarie. Riscăm un prea mare scandal diplomatic, riscăm să trezim un monstru demult adormit, ororile celui de-al doilea război mondial sunt mult prea proaspete în mentalul colectiv pentru a repeta asemenea greşeli istorice, mondiale.

Aş fi vrut nici să nu scriu despre acest lucru, mi-ar fi mai bine dacă aş nega totul şi m-aş mulţumi cu fericirea ignoranţilor, despre ce nu cunoşti, nu-ţi poate face rău, dar încă mi-e proaspăt în minte episodul de acum 3 ani, din 2007 de la Tallin, capitala estonă. Pentru a veni în ajutorul Rusiei, am putea foarte bine să suspectăm chiar alianţa nord-atlantică de vreun complot mondial sau uniunea europeană, preşedintele polon nu a fost tocmai pe placul UE sau altor organisme internaţionale.   

Mă pot duce cu gândul la un alt scenariu, mult mai fantezist, prin care Statele Unite sunt acuzate de către unii cercetători din Austria că ar deţine un dispozitiv care provoacă seisme, cum au fost cel din Haiti şi Chile în scopul descoperirii de noi zăcăminte de petrol. Se ştie, încă de prin anii ’60 Statele Unite au făcut teste cu dispozitive în Triunghiul Bermudelor care reuşeau să deregleze aparatele de bord ale navelor atât aeronautice, cât şi navale, de aici până la un „instrument” capabil de unde magnetice şi ultrasunete de mare intensitate şi frecvenţă, nu e un pas mare gândindu-ne la societatea ultratehnologizată a zilelor noastre. Se ştie, multe proiecte folosite prima oară în scopuri militare şi-au regăsit aplicaţii felurite şi în domenii civile, precum este GPS-ul, foarte larg răspândit astăzi. Cine ştie ce am putea descoperi mâine.

Oricare ar fi rezultatele anchetei privind prăbuşirea avionului în care se aflau cei 87 de diplomaţi, cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să fim alături de Polonia pentru pierderea atât de dureroasă pe care a suferit-o ieri.

Anunțuri

3 responses to “Polonia, din nou mărul discordiei în diplomaţia internaţională

  1. Le zici „ipoteze cu tenta de acuzatii” 😀 și trimiți la mine deși eu nu le-am acordat in articol decat un simplu statut de „coincidente”.

    Cred ca ma citesti mai mult printre randuri :D.

  2. Sunt de părere că nu este bine să ne încărcăm memoria cu scenarii, chiar dacă unele pot părea foarte plauzibile ! Să-i lăsăm pe cei în drept să-şi facă datoria, să cerceteze ceea ce este de cercetat, iar noi să fim alături de familiile celor care s-au prăpădit în accidentul de la Smolensk, cu un gând pios şi un moment de reculegere !

    O seară plăcută !

  3. Dumnezeu să-i oduhnească pe cei dispăruţi! Şi să-i ierte pe vinovaţi, dacă există aşa ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s