The Castellano’s

-Ne-am hotărât! Ne-am dori să cunoaştem oferta pentru cea din Santa Maria sul Costa. Aceea ne-a plăcut cel mai mult. Şi cea din Celle Ligure e deosebită, ca şi cea din Rosamunda del Lago, dar Santa Maria are un farmec aparte.

-Atunci ne vedem la orele 12 şi jumătate, voi fi acolo negreşit!

-Cât e ceasul, Jack? Numai 12 p.m….  Când a spus agentul imobiliar că o să fie aici? La 12.30… ce facem 30 de minute?

-Nu ştiu, Roselyn. Poate o să ne plimbăm puţin pe faleză înainte ca agentul să apară.

Soţii Castellano coborâseră liniştiţi scările din piatră ce formau o potecă şerpuită de pe coasta abruptă până pe plajă, pe sub coroanele arcuite ale portocalilor şi lămâilor plini de fructe ce emanau o aromă dulce acrişoară. Din când în când briza marină împrospăta aerul cu o mireasmă salină a caldei meditarane de august, benefică plămânilor obosiţi, chinuiţi de noxele şi smogul metropolei newyorkeze.

-Roselyn, dacă ar exista un Rai pe pământ, cred că acesta ar fi locul respectiv. De fapt, cred că locul acesta nu e departe de descrierile biblice ale Edenului, spuse Jack Castellano profund impresionat de locul mirific al coastei ligurice del Bel Paese.

Casele văruite toate în alb cu acoperişurile joase din ţiglă crudă, maronie abia se vedeau prin vegetaţia luxuriantă pe dealul ce cobora brusc în mediterană lăsând loc doar unei limbi înguste de nisip să facă trecerea între verdele gras, exapnsiv al desişurilor de aloe vera, din care răsărea câte un arbust cu magnolii albe sau violacee, de o mărime gigantă ce te făcea să te gândeşti la cupele din care Zeii sorbeau ambrozie, migdali năpădiţi de mimoze în preajma cărora îţi era cu neputinţă să rămâi locului şi să admiri tabloul pe care ţi-l ofereau căci te îmbătau cu mirosul lor dulce, fermentat de dogoarea neîncetată, obsolentă a soarelui.

-Mi-a dat agentul un semnal, Roselyn, cred că ar trebui să ne întoarcem, spuse Jack Castellano uşor supărat că a fost extras din lumea aceasta de sunetul înţepător al palmului său, dar se gândea cu îngrijorare că s-au lăsat furaţi de peisaj şi agentul aştepta deja de minute bune.

Când soţii Castellano ajunseră la vila numărul 8, agentul îi aştepta în livingul spaţios, bogat luminat de soarele ce pătrundea printr-o uşă de sticlă glisantă care făcea trecerea spre terasa largă a vilei.

-Atenţie la uşa glisantă, d-nă Roselyn, geamurile sunt cele originale, cristal ce datează din 1930, nu am dori să le spargem, nu-i aşa? şi agentul surâse politicos.

-Jack, eu te aştept pe tarasă, spuse Roselyn Castellano, până ce negociezi tu cu domnul, uşor deranjată de tonul superior al agentului.

 Mobilierul de pe terasă din lemn de tek era abia lustruit cu miere de salcâm şi învelit cu lenjerie albă. Roselyn Castellano se aşeză pe şezlongul comod  de lângă piscină. Un miros îmbietor de zucchini şi melanzzane griliate cu sos de tomate şi un pic de usturoi, oregano şi busuioc, stropite cu suc de lămâie şi ulei extravirgin de măsline se petrecea până la ea de la una din vilele vecine, aşa cum îşi aducea aminte că îi descrisese bucătarul  reţeta aceasta mediteraneană extraordinară când luaseră cina la signora   Marzia di Butafuoco.

-E absurd! E ridicol…  e mult prea mult pentru p simplă vilă fie ea şi pe Coasta Liguriei veche de mai bine de 50 de ani, se auzi din living.

-Să nu uităm de dependinţele pentru servitori, funicularul, pontonul pentru iaht…

-Bine, bine… îi reteză Jack Castellano vorba agentului imobiliar. Chiar dacă e mult peste aşteptările mele, accept. Le voi plăti 5 milioane de euro cash proprietarilor chiar mâine dimineaţă, şi apoi timp de 5 ani de zile câte un milion de euro. Dar cu o condiţie, să semneze pentru o sumă fictivă de 20 de milioane de euro, deci 40 de milioane de dolari. Am de acoperit 100 de milioane de dolari, m-a luat  FISC-ul la puricat şi trebuie să găsesc o soluţie de a acoperi această sumă. După ce le voi plăti suma stabilită, proprietarii vor primi banii din conturile unui off-shore cu capital străin din Cipru, şi dânşii îi vor dona soţiei casa în valoare de 40  de milioane de dolari, alţi 60 mă voi înţelege cu proprietarul iahtului.

-Bine, fie! Le voi transmite proprietarilor condiţiile dumneavoastră.

Jack Castellano îşi aprinse o ţigară de foi şi ieşi pe terasă, soţia îl aştepta bucuroasă de achiziţia acestui colţ de Rai spunându-i: „Trebuie să te felicit, aceasta e cea mai bună investiţie a ta, Jack!”

5 responses to “The Castellano’s

  1. Bine te-am regăsit, Mike. Interesantă povestea ta. Îmi place când intri în descrieri, ele sunt preferatele mele. Are şi o continuare? Mă bucur să ne intersectăm din nou, mulţumesc pentru vizita de pe blog. La bună recitire!

    • Cris, mi-era dor de niste scrieri, nu prea am avut timp in ultima perioada dar ma revansez. Mersi de trecere si daca pleci cumva in concediu iti doresc odihna placuta alaturi de Geanina. Te mai astept sa treci pe la mine cu mare drag!

  2. Pingback: PULBERE DE ORIZONT «

  3. Evaziune fiscala si la ei, nu numai la noi, deh! ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s