Străinul

-Băi, ar trebui să-nchidem… nu vezi că plouă cu găleata. Ce naiba să mai facem? Cine dracu’ crezi că mai vine la terasă la ora două noaptea pe o vreme ca asta….

-Nu ştiu ce să zic… Înţelegerea a fost că stăm până la ultimul client.

-Pe ăsta îl numeşti tu client, nu vezi că e un boschetar nenorocit.

-Băi, a comandat, are încă berea în faţă, nu putem să-l dăm afară. În plus de asta, eu cred că e totuşi un turist ca oricare altul.

-E pe dracu’, tu nu te uiţi la el, nu vezi că e un zdrenţăros. Cred că e un românaş pricăjit se dă străin şi vorbeşte cu noi în engleză doar la sanchi. O fi vreun românaş plecat pe dincolo care face fiţe, zice că a uitat să vorbească româneşte.

-Nu ştiu ce să spun… eu totuşi mai stau, dacă vrei să pleci acasă să ştii că nu am nimic împotrivă. Eu mai stau… măcar până pleacă ăsta.

-Bine… hai că te las că mă aşteptă tovarăşa mea. Oricum, îţi spun eu, nu mai vine nici dracu’ pe vremea asta!

Rămas singur în bar, am spălat ce era de spălat, am făcut curăţenie şi aşteptam ca tipul ăsta care era destul de dubios să-şi termine berea şi să închid ca să pot pleca şi eu acasă. Un fulger brăzdase tot cerul după care urmă un tunet prelung, puternic, care activase alarmele a câtorva maşini parcate nu departe.  Apoi un alt fulger şi mai spectaculos apăru pe bolta neagră a cerului pe care nu se putea vedea nici o stea licărind şi la scurt timp un alt tunet perturbă liniştea întregului oraş făcându-i pe mulţi să tresară în paturile lor călduţe. Vremea nu era rece totuşi, cel puţin nu pentru unul ca mine care crescuse o viaţă întreagă în oraşul acesta de munte. O răpăială cu stropi mari, zgomotoşi, se abătu asupra oraşului, aproape să inunde strada pe care erau aliniate nu mai puţin de 10-15 terase. Cred că numai un geniu s-ar fi putut gândi să deschidă o terasă într-un oraş de munte, pentru că zilele în care aceasta a mers cu adevărat puteau însuma cel mult o lună din mai până în septembrie. Vremea urâtă de anul acesta a făcut ca amatorii de terase să se abată de la sindrofiile nocturne din fiecare an. Un alt geniu mult mai breaz, s-a angajat pe perioada verii la o astfel de terasă acceptând să fie plătit cu comision din vânzări. Luna trecută luasem 350 de lei salariu, îi tocasem în mai puţin de o săptămână, aveam planuri mari cu banii pe care urma să-i încasez vara aceasta, acum s-au dus toate visele mele pe apa sâmbetei.

Mă apropiasem de individul care stătea fără nici un stres, comod pe scaunul de răchită de pe terasă, savurându-şi berea de parcă fusese o zi toridă şi acum se bucura de lăsarea întunericului, cu răcoarea aceea sfântă pe care o aduce noaptea în zilele caniculare de vară. Astăzi plouase toată ziua, de fapt dacă stau să mă gândesc de două săptămâni ploua parcă într-una, cu mici pauze ce-i adevărat, dar era destul de frig pentru luna lui cuptor. Era chiar răcoare pentru sezonul tricourilor.

Mi-am deschis şi eu o bere şi m-am apropiat de străinul acela cu aerul său misterios. I-am spus „Hey”, s-a uitat către mine, a zâmbit şi şi-a văzut de-ale lui. Mi-am tras un scaun la masa lui, m-am aşezat şi am sorbit cu sete din sticla rece de bere. Firma luminioasă a unui magazin pâlpăia nu foarte departe, neonul literei „Y” de la sfârşit era ars.  Îmi închipuiam  că într-o astfel de noapte se desfăşoară scena vreunui film horror. Vedeam scena unui copoi bătrân îmbrăcat în pardesiul său impermebial, cu o pălărie mare în cap care bântuie străzile pustii pentru a veghea la siguranţa cetăţenilor care dorm liniştiţi în casele lor stinghere. Eroul nostru ar putea salva vreo domniţă aflată la ananghie, ameninţată de vreun răufăcător. Odată ajunşi în faţa locuinţei, ea să-l invite la o cafea şi astfel să-l răsplătească pentru fapta lui. Ajuns în casă, odată dezbrăcat de impermebilul său, poliţistul să aibă hainele uscate de parcă pardesiul ar fi fost casa lui, iar pălăria acoperişul acelui adăpost.  

Văzusem printre gândurile mele că amicul de la masă îşi terminase berea. Mă ridicasem hotărât, apucasem o bere din frigider, o desfăcusem şi i-o întinsesem. Mă privi cu stupoare şi-mi spuse că „I have only one lei”. I-am spus că nu face nimic, e din partea casei. Oricum, îmi trecuse dejaprin cap că mă voi duce mâine la supermarket, o să cumpăr două beri şi o să le pun la loc în frigider. Dacă nu, vând nişte whiskey, trec pe casă ca şi cum aş fi vândut 2 beri, şi completez cu apă sticla de whiskey. Oricum, românii nu ştiu ce-i aia whiskey adevărat, ei cred că orice poşircă puturoasă pe care scrie „Johnnie Walker” sau „J&B”  e whiskey.  N-are de unde să afle şefu’ de micile mele mânării, la ora asta cu siguranţă doarme cu burta în sus şi şi-o mângăie. Şi-a tras-o bine cu Daniela, şi-acu’ doarme ca ursu. Daniela a fost cu mine colegă în generală, acuma i-o suge lu’ şefu’. Era bună Daniela, şi acum mai e. Nu o acuz de nimic, ce naiba să facă cu un coate goale ca mine. De ce să se-ncurce cu unul care nu-i poate oferi nimic. Să se chinuie, pentru ce? Din dragoste… Ha, ha, ha… Dragostea trece ca orice alt lucru prin stomac. Mi-am spus conclusiv, ca o amărăciune care o păstrezi pentru sine: „Boşorogul… ce noroc are! E libidinos tare, da’ are o căruţă de lovele.”

Observasem rucsaul străinului de lângă mine. Avea un castravete înfipt într-un buzunar din spate şi o tigaie se bălăngănea agăţată într-o doară de rucasac. Avea shoes-uri în picioare, deci nu călătorea pe munte, altfel ar fi avut bocanci.  Mă uitasem pentru prima oară mai atent la figura lui. Era blond, un tip din aceea galbeni. Avea părul blond şi barba nerasă de mai bine de o lună era şi ea blondă. Ochii căprui se deschiseră la culoare din cauza becului puternic care reflecta o lumină obositoare deasupra capetelor noastre. Era un tip galben pentru că aşa obişnuiam să descriu oamenii în ultima perioadă, după culoarea lor predominantă. Văzusem o tipă portocalie ieri, cu părul roşcat şi tenul măsliniu, ochii albaştrii ca azurul, dar în lumina soarelui puternic pielea îi bătea a portocalie. Am mai văzut o tipă gri, mişto tipa, era şatenă, dar o descria perfect o nunaţă de gri şters.

Ciocnisem înainte să tragem din nou câte o sorbitură din berea rece. Îmi întinse o pungă de chipsuri pe care o scoase din rucsac. I-am explicat că eu nu mănânc nimicuri din-astea. Nevastă-mea obişnuieşte să mănânce, dar eu nu. La început, când abia o cunoscusem, mi se părea amuzant, ca un şoricel care scârţâie în colţul său. Unul din acele obiceiuri care la începutul unei relaţii le găseşti simpatice, dar care cu timpul ajung să te dispere. Din şoricel s-a transformat în hârciog hrăpăreţ, apoi în brontozaur. Când începe seara înainte de culcare, pentru că aşa îi este obiceiul, să molfăie pop-corn, covrigi sau cine ştie ce alte minuni, atunci situaţia devenea cu adevărat exasperantă. Dacă-şi poate cineva imagina, seara la ora zece în pat, mă dispera la culme. Îmi perturba liniştea puţină pe care o găseam pentru a citi nişte filosofie aerisită înainte de culcare.

Aiurit de gânduri tulburi am văzut că amicul de pe partea cealaltă a mesei scoate un carneţel din buzunar şi începe să noteze ceva. Avea un comportament bizar tare de tot, se bâţâia de parcă auzea o melodie pe fundal, abia perceptibilă, deşi înafară de ploia care curgea necontenit nu se auzea nimic altceva, râdea din când în când de unul singur. O bulă de apă se formase pe una din laturile umbrelei sub care ne adăposteam, supraplinul creă un făgaş prin care bula se scurse toată odată. Sânul de apă care se formase deasupra, în pântecul umbrelei, se izbi violent de asfalt, stropi mari de apă atingându-ne pe amândoi, trezindu-ne la realitate.  Fiorul rece mă  făcu să mă gândesc: „Chiar plouă cu găleată”.

De fapt cine era acest străin cu care stăteam la masă. Era tăcut şi dubios. Putea fi un globe-trotter care îşi finanţează excursia profitând de nişte creduli ca mine pe care-i jefuia după ce le cucerea încrederea. Aveam încasările de peste zi la mine, mă putea măcelării şi dus să fie cu bani cu tot. Poate era un psihopat periculos evadat de printr-o instituţie de boli mintale. Avea totuşi o brăţară de mătănii la mână, una din acelea ieftine pe care o găseşti la orice bazar de suveniruri. Poate era doar un tip boem contemporan care trăia din mila altora şi din credinţa în Dumnezeu. La urma urmei, scria. Nevoia ştie ce scria el acolo. Poezii, gânduri, eseuri, nu mi-am permis să-l întreb. Poate era doar un alt biet scriitor în mizerie care a ales să fie liber şi atât.

Pentru mine acel străin începuse să fie ca un prieten, un prieten drag cui mă puteam confesa. Nu era unul dintre acei prieteni care îndrugă verzi şi uscate şi din banal cade în derizoriu. Unul dintre aceia care povesteşte, descrie situaţia  de-a fir a păr, nu conteneşte cu problemele lui existenţiale incapabil să vadă că poate unul de lângă el moare spiritual. Un astfel de prieten care îşi vede de-ale lui, viaţa e frumoasă, aşa superficială cum e, ştie să o trăiască, dar nu simte că tu eşti în pragul sinuciderii. El n-are ambiţii, n-are ţeluri, carpe diem, uită cu desăvârşire că mai e şi-un mâine. Spune despre ceilalţi că sunt proşti şi te-ntrebi dacă în absenţa ta spune şi despre tine că eşti PROST.

La un moment dat tipul ăsta ciudat, străin devenit brusc prieten de nedespărţit,  se uită la mine cu o privire la fel de bizară ca până acum. Colţul gurii rânjea şi ochii îi sclipeau ca de zărghit. Îmi întinde o foaie pe care era scris cu litere mari: „FUCK THE PEOPLE”. Cutremurat mă uit la el şi-mi spun că m-a luat dracu’.  Îi zic rânjind şi eu în româneşte, poate o înţelege, poate nu: „Da, ducă-se toţi pe pizda mă-sii”. Apoi îmi întinde o foaie pe care tocmai scrisese ceva şi o rupse din carneţelul lui, atunci mi-am spus că nu ar fi trebuit să-l încurajez în pornirile lui, la o adică era cu două capete mai înalt ca mine şi zdravăn ca un nordic.  Pe foaie scria:”FUCK ALL THE PEOPLE. ONLY FEW OF US ARE HUMANS”.

2 responses to “Străinul

  1. Pingback: Inocentul – Epilog « Ioan Usca

  2. Lung „Strainul” tau 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s