Don’t call my name…

Mărise paşii, aproape că fugea pe stradă, lumea se uita la el fără înţeles. Era o seară caldă, tropicală. Transpirase tot, era ud leoarcă. Mâna i se încleiase pe mânerul servietei de piele. Cravata i se strânse ca un ştreang în jurul gâtului. Turul pantalonilor i se făcuse scoarţă şi-i freca dedesubturile intime. Gulerul cămăşii îi rodea gâtul cu usturimi înţepătoare. Nu-şi mai suporta cămaşa de pe el. Sacoul îi atârna pe mâna dreaptă ca un manşon de abur. Câte o briză din vreun magazin cu aer condiţionat îl pălea direct în faţă şi-i alina durerea. Era aproape de ora închiderii. Se oprise la un tonomat, introdusese o fisă şi ca printr-o minune divină aparatul îi împuşcase o cutie de Cola rece ca gheaţa, direct în palma deschisă care o aştepta cu nerăbdare. Odată ce sorbise  din cutia de aluminiu pe care şiroiau stropi de condens, lichidul rece îi străpunse fibrele musculare şi înlăturase pentru o vreme apăsarea toridă de pe pieptul său.

Era lup, era flămând. Era bestie. Abia aştepta să o revadă. Era contra firii o relaţie ca a lor. Număra paşii pe care avea să-i parcurgă până când se va trezi în faţa uşii de la apartamentul în care o cunoscuse cu câteva zile înainte. Era mai mult decât un sentiment între ei, era adevărată chimie, ceva căruia nu i te poţi împotrivi. Un instinct deasupra oricărui control voit, conştient. O poftă de nestăvilit,  o dorinţă carnală izvorâtă din rărunchii fiinţei.

Se văzu ajuns în faţa uşii de metal de la intrarea în bloc. Apăsă la repezeală pe unul din butoanele de la interfon, un glas străin întrebă cine e acolo. Nu răspunse, totuşi uşa se deschise. Se repezi pe scări la al doilea etaj, nu mai avea răbdare să aştepte liftul. Bătu ferm la ultima uşă pe stânga, de la capătul culoarului care i se păru un tunel interminabil. Broasca se roti de două ori şi uşa se deschise precaut. Dădu buzna înăuntru şi-i umplu gura cu gura lui. O apucase de umeri, o trase cât mai aproape de el. Îi rupse cu sălbăticie tricoul de pe trupul ei firav. Se înfipse ca un ţânc nesătul la sânul ei plin, voluptos. Ea-i descheiase cămaşa şi-i săruta pieptul musculos. O urcase uşor pe masa de lângă fereastră, împinseră lucrurile de pe el la o parte. Vaza se răsturnă peste monitorul care abia căzuse pe podea. O flamă puternică se făcu în tabloul electric. Rămaseră pe întuneric, doar lumina crepusculară mai pătrundea în camera posedată de fiorul pasional. Aerul condiţionat se întrerupse, atmosfera deveni fierbinte. Picuri de sudoare îi curgeau pe spate ca-n urma unui efort cataclismic. Îi descheiase cureaua. Ea mărăia ca o felină puţin perversă, puţin linguşitoare. Pielea diafană îi lucea cu licăriri violet. El tremura ca un câine flâmând, cuprins de nerăbdare şi nelinişte. Ea suspina precum domniţa feracată în turn pe vecie, eliberată de Făt-Frumos-ul ei călare pe calul său alb. O trase de coama ei bogată, aurie, în timp ce o penetră adânc. Vulva ei umedă, fierbinte, îl primi ca pe o binecuvântare. Ea-şi înfipse unghiile în fesele lui. Muşchii-i erau suprasolicitaţi, era încordat gata să explodeze la cea mai mică mângăiere. O aştepta pe ea, ştia că-i plăcea să-l tachineze. Nu-i dădea fructul oprit pe tavă, vroia ca el să se caţere după el, să înfrunte mărăcinii iritării. El îşi înfipse mai tare mâna în coama ei aurie. Gâfâiau la unison dar niciunul nu ar fi renunţat la orgoliul său, de parcă se implorau unul pe altul să termine primul. Ea-l strângea mai tare între coapsele ei, el o străpungea mai învârtoşat cu falusul său care zvâcnea de sânge şi plăcere. Se priviseră în ochi ca două bestii în apropierea prăzii. Îşi simţeau unul altuia sângele cum pulsează puternic, fierbând dulce-amărui cu miros de fier, clocotind a rugină sub impulsul dorinţei. Parcă toată casa se zguduia sub forţa de nestăvilit a pasiunii dintre ei.  Într-un sfârşit istovitor el se termină primul încleştându-şi degetele în carnea de pe coapsele ei, muşcând furibund de oftică din umărul ei plin, ademenitor. Scoase şi ea un suspin după o clipă de aşteptare prelungă şi lăsă capul pe spate într-un gest ca a unei lăuze sfârşită de viaţă în urma travaliului. El o muşcă de bărbia mică apoi coborî pe gât spre a-i săruta pieptul cald cu o uşoară părere de rău că totul se sfârşise. Voise să-i declare afecţiunea ce i-o poartă rostindu-i numele melodios: „Oh….”  dar ea-i puse degetul arătător pe buze în semn că nu e momentul să se hazardeze la declaraţii siropoase fără sens.

Erau întinşi în pat, el îşi desfăcu din nou o cola rece. Fumau amândoi, rătăceau încă pe tărămul spiritelor pierdute de lumea terestră. Ritmul cardiac se domolise, ea parcă aţipise. Nu-şi spuseră nimic. El îi întinse o mână, ea-i răspunse cu acelaşi gest.

-Să ne căsătorim mâine…. Ce spui? îi spuse el spărgând vidul dintre ei. Ea se întoarse cu nonşalanţă, îl privi, se ridică în şezut pe pat şi privi o clipă pe fereastră. Înainte de a-i da un răspuns îşi aprinse din nou o ţigară. Trase adânc în piept fumul gros şi după un moment de aşteptare în tăcere, spuse calm:

-Eşti nebun… rosti sec, fără prea multă convingere, cu o uşoară părere de rău că el spuse aceste cuvinte.

-De ce spui asta? Cine ne-ar sta în cale, suntem liberi să facem ce vrem cu vieţile noastre….

-Eşti copil…. crede-mă, am văzut scena asta de zeci de ori până acum, nu eşti primul care mă cere. Eu sunt doar o o femie uşoară ca oricare alta, tu eşti doar un băieţandru înflăcărat. Atăta tot, crede-mă, ceea ce simţi acum nu e marea iubire, în câteva zile îţi va trece… Apoi răse ironic spunând: „Te-au apucat îndrăgostelile pesemne… te pomeni!”

-Şi dacă nu o să-mi treacă….?

-Vorbeşti prostii… copilării! crezi că o partidă de sex pe cinste rezolvă totul?… crezi că-n futai stă totul într-o relaţie? nu uita cine sunt, nu uita cine eşti! Îl privi ea cu o uşoară înţepătură, apoi îşi luă repede privirea, se înţelegea că în domeniul ăsta ea era profesionista. Era o simplă vânzătoare de iubiri ieftine, efemere precum zilele toride de vară. Senzaţii care vin şi se duc ca miile de apusuri din serile senine, mai mult sau mai puţin romantice. EA putea fi un val la malul mării, putea fi doar o briză în viaţa unui bărbat cu o căsnicie fericită, dar nu va putea fi niciodată soţia din pragul uşii când el se va întoarce frânt de la muncă, pentru că ea deja se-mpăcase cu soarta ei, o nouă dezamăgire din partea vieţii îi putea fi în momentul acesta, fatală.

El întinse mâna spre ea şi-i prinse umărul. O trase mai aproape, o erecţie îl fulgeră înainte să-şi imagineze ce vor face în continuare. O întinse uşor pe pat şi începu să o dezmierde uşor, îi citi dezamăgirea profundă în ochi, dorea să-i redea speranţa. Parcă ar fi vrut s-o înveţe din nou dragostea. Dragostea de semeni, dragostea de sine, dragostea de viaţă, dragostea de frumos, dragostea de plăcut. Ea stătea inertă, rece ca o lespede de mormânt, nu-l mai vroia în viaţa ei, era un strop prea mult peste tumultul cu care era obişnuită. Îl respingea cu această propunere indecentă. Ea era plătită să facă ce ştia mai bine, nu avea nevoie să vină cineva s-o înveţe cum să-şi facă treaba. Ce-i cerea el, era mult prea scump. Nici chiar el nu-şi permitea luxul ăsta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s