Nu se mai poate, fraţilor!

 Încerc să-mi adun forţele ca să pot scrie următorul articol pentru că nu mai sunt în stare de nimic, sunt decimat, sunt falit, sunt dărâmat de-a dreptul. M-A  MĂCINAT AMENINŢAREA CONSTANTĂ CU SĂRĂCIA! Am fost aproape cu toţii la un moment dat acolo fie ca simplu privitor ori muritor de foame, ştim cum este, nu mai vrea nimeni să se întoarcă la acele vremuri şi aici nu mă refer la anii de dinainte de Revoluţie dar coşmarul e cât se poate de recent, am crezut că am ieşit la lumină cu doar câţiva ani în urmă dar se pare că evenimentele actuale mă fac să realizez tot mai des cât de tare ne-am înşelat. Ce mă îngrozeşte cu adevărat este faptul că mă gândesc că nu sunt unul din cele mai rele cazuri, sunt alţii care se confruntă cu probleme mai mari decât ale mele şi aş putea şi EU foarte bine să ajung foarte repede într-unul din acele cazuri disperate pe care le auzim pe stradă, le vedem la televizor sau le cunoaştem ca exemple vii printre prietenii noştri.

Mâncarea a devenit un lux în România titrează tot mai des televiziunile în jurnalele de ştiri. România aşadar a revenit la statutul de „lagăr”, dar din unul socialist s-a transformat într-unul liberal-democrat. Mă-ntreb cu stupoare ce-are a face liberal-democraţia cu impozitarea oricărui produs pe care un individ al acestei societăţi îl cumpără cu aproape un sfert din valoarea lui. Să spunem că cineva, oricare dintre noi, doreşte să-şi cumpere o maşină nouă, să spunem că acea maşină costă 10.000 de euro, ei bine acel individ va trebui să strângă aproape 2.000 de euro doar ca să plătească TVA-ul. Să reformulăm într-un mod cât mai personal: „Primii 2.000 (două mii) de euro pe care-i strâng ca să-mi împlinesc visul de a cumpăra o maşină nouă pentru mine şi pentru familia mea renunţănd la multe, făcând o mulţime de sacrificii, atât eu cât şi cei dragi mie, din acei bani trebuie să plătesc dijma către stat”. Sau altfel: „UN SFERT DIN PĂINEA MEA O DAU STATULUI …. ca statul să-mi dea ce înapoi?”

Nu se mai poate trăi într-un stat cum este România la ora actuală, pe de o parte totalitarist, pe de alta ignorant la nevoile individului. Mi se trimite somaţie de plată în fiecare lună dacă nu-mi plătesc CAS-ul , o chestie pe care o înţeleg ca om umblat prin lume, nu te poţi aştepta ca statul să facă ceva pentru tine dacă nu-i dai banii necesari ca să poată să te ajute, dar mă-ntreb de ce oare trebuie să plătesc 10 lei când mă duc la medicul de familie şi-i cer o amărâtă de adeverinţă, de ce atunci când mă duc la farmacie pastilele de care am nevoie nu mai sunt pe stoc dar pot să cumpăr altele care nu sunt compensate, de ce o gravidă trebuie să meargă la un laborator privat să-şi facă analizele dacă-şi plăteşte CAS-ul, unde se regăseşte contribuţia cea mai mare din Europa (43%) plătită de angajator şi angajat către stat?

M-am zbătut, am făcut o şcoală ca să mi se spună că sunt supracalificat. Am încercat să-mi deschid o afacere a mea, să nu mai aştept după unul şi după altul să-mi dea un loc de muncă, dar taxele mă omoară de-a binelea iar cerinţele sunt de aşa natură încât să te facă să renunţi la tot ori să dai şpagă unuia şi altuia, dar ce te faci când nu ai bani de şpagă? Am fost plecat, am gustat din veninul amar al străinătăţii, se fac bani dincolo dar îţi vinzi sufletul. Vreau să am o viaţă normală, să-mi văd copii crescând, să-mi sărut soţia când mă-ntorc acasă de la muncă, oare cer prea mult? Vreau să-mi permit casa mea, să-mi permit maşina mea, şi contrar spuselor lui Adreian Videanu, nici eu nu beau, nici eu nu fumez dar de aia tot nu îmi permit o casă, fie ea şi de 50 de metri pătraţi.  Am rate, am nevoi, mă trezesc dimineaţa şi mă duc la muncă, dar presiunea e din ce în ce mai mare şi simt că-mi fuge terenul de sub picioare, o simplă cheltuială cât de mică, apărută din neprevăzut are şanse mari să mă dea peste cap mai multe zile la rând.  Amân, amân, amân datorie după datorie, dar nimeni nu mă mai păsuieşte. Aştept cu înfrigurare să se spargă buboiul.

Nu se mai poate, am îndurat prea mult… Eu, unul, sunt la capătul puterilor, m-am săturat de mizerie.

11 responses to “Nu se mai poate, fraţilor!

  1. servus!…
    un text pe care l-as fi scris si eu si nu atat de bine… Il dau doar mai departe…
    toate cele bune!

  2. Ce asteptari mai putem avea de la stat in zilele astea?

    • eu am „asteptari” mari de la viata aceasta, nu o sa las pe mana unor bicisnici „asteptarile” mele, deja am luat initiativa si voi continua in ziele care urmeaza pe acelasi ton, ii „astept” si pe altii sa faca la fel.

  3. Dupa ce veti cumpara masina, contributia Dvs la „bunul mers” al statului, sub conducerea „sefului sau”, va ajunge, tinand seama de acciza la benzina, taxa de drum, taxa de poluare, etc. la cca 60% din ceea ce castigati. Veti trai momente de mare si nobila satisfactie. Felicitari!

  4. Saturatie scrie pe fruntea noastra!
    Am observat insa ca avem cativa ani buni de cand nu facem altceva decat sa ne victimizam, sa ne plangem, sa ne vaicarim, sa ne revoltam, sa ne isterizam, sa ne luam campii, sa ne postam constiinciosi in lagarele saraciei fara sa ne impotrivim prea mult. Poate mai luam o pauza de la discursurile ample despre viata dificila pe care o traim si rasturnam sistemul…(zic si eu..)

    • te-am vizitat de cateva ori Adela, scrii foarte bine si frumos, chiar prea frumos pentru un blogger… si da, ar cam fi timpul sa le aratam alora de la conducere ca nu suntem de carpa, ca avem taria sa ne impotrivim masurilor lor totalitare absurde.

  5. Pingback: Încă un moment ratat… « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

  6. Multumesc pentru aprecieri! 😀

  7. @Mikael: Baricadele sunt o certitudine istorica, au existat si vor mai fi ridicate. In gand, in scris, in piata. Greseala parvenitilor este ca insista sa mizeze pe cartea inactiunii populare si a fricii de sistem, dar timpul nu este de partea lor. Acesta adanceste suferintele personale si colective, unind indivizii care, la inceput, doar vocifereaza. Uita-te si tu cati ne ridicam, usor-usor, din mocirla in care vor sa ne-adanceasca!

    @Adelina: In democratie, pentru orice actiune e musai sa existe si reactiune. Buna, proasta, cum o fi, asta inseamnand ca nu ai adormit, ci stai de veghe. Tu cat timp te mai dedici somnului?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s