Dragostea şi căsnicia

Iubire înseamnă, conform definiţiei psihologice,  abandonarea sinelui în mâinile celuilalt. Însă escrocheria sentimentală se practică de când lumea şi pământul, aşadar nu e de mirare că la un moment dat în timpul relaţiei unul din cei doi care formează un cuplu, îl va estorca pe celălalt de vlagă până la divorţ sau, poate mai rău, până la moarte, ori, în cel mai fericit caz, vor învăţa să convieţuiască împreună cu bune şi cu rele.

La asta se referă incompatibilitatea de caracter ca motivaţie juridică în procesele de divorţ, atunci când concubinii încep să se calce pe bătături fără a găsi un consens. Consensul de obicei constă într-o partidă bună de amor, mai sunt alte soluţii mult mai constructive, dar de obicei asta e cel mai la îndemână, de aici şi vorba aceea, o ceartă  de fiere e mai bună decât tăcere pentru că împăcarea e de miere. Cel mai adesea relaţiile, mai ales în fazele târzii, când concubinii sunt la vârsta bătrânetii, se preschimbă dintr-una specific umană, într-una care aparţine mai degrabă regnului animal, descrisă de relaţia dintre un prădător si o victimă. Sunt şi relaţii care se maturează frumos, se cristalizeză într-o înţelegere profundă, chiar dacă „asexuată”, pasiunea rămâne, se metamorfozează într-un sentiment de împlinire.

 Căsniciile sunt construite mai degrabă pe alte sentimente decât iubirea aşa cum ar fi ideal. Teama de a fi singur, nesiguranţa materială, sentimentul de apartenenţă, confortul unei rutine zilnice, incapacitatea de a realiza treburi gospodăreşti specifice sexului opus, orgoliul unui statut social, integrarea socială, alte motive financiare sau chiar legale pot fi motive la fel de bune pentru a susţine o căsnicie precum legendara şi mult supraevaluata iubire. Pentru cuplurile tinere le pot spun doar că în cele mai multe căsnicii iubirea se învaţă, se dobândeşte, se construieşte, nu vine de-a gata. E adevărat, scânteia de început ajută mult, în sensul că, precum ca oricare dintre noi, melancolia „vremurilor bune de altădată” poate fi un motiv foarte bun de a menţine relaţia pe linia de echilibru.  

Oamenii se schimbă, uneori în bine, alteori în rău, o despărţire poate interveni oricând, ceea ce este foarte important din punctul meu de vedere, înainte ca un cuplu să se despartă este să ţină cont de copii.  Uneori e mai bine să menţii o relaţie la limita de avarie, chiar dacă cei doi au vieţi separate dar le menţin sub aspectul discreţiei minime, de dragul copiilor, măcar până au o vârstă îndeajuns de mare încât să înţeleagă ruptura care s-a produs între părinţi. Un copil are nevoie şi de mamă, dar şi de tată, un surogat  nu-i va putea ţine locul la fel de bine sau şi mai rău, înstrăinarea unuia dintre părinţi provoacă drame interioare profunde care vor face ca adultul în devenire să aibă o imagine distorsionată despre viaţa de familie.

Vorba cântecului, „Love and marriage/Goes together like the horse and carridge”, şi asta o spune Sinatra!

Anunțuri

10 responses to “Dragostea şi căsnicia

  1. Hmmm … cu delay l-am citit, recitit mai bine zis.
    Am fost si pe undeva pe acolo, in sfera dragostiliro azi dar asa cu ziceam, intr-o alta maniera de abordare …

  2. „Iubirea se învaţă, se dobândeşte, se construieşte, nu vine de-a gata”.

    Yup. Dar din păcate scânteia de început de multe ori e flamă și orbește așa că oamenii nu mai vor să învețe, să dobândească, să construiască.

  3. Pingback: Pe fuga … » Fuga mea …

  4. Problema cu doua abandonari e ca …stagneaza caruta 😀 Interesant ca s-ar spune ca toata lumea pune dragostea undeva in exterior – ceva ce-i paleste, le rezolva problemele, ii „face” fericiti – dar cu care ei personal, direct si interior n-au nimic de-a face….

    • in Japonia medievala descrisa de J. Clavell în Shogun, dragostea trupeasca nu are nimic de-a face cu dragostea spirituală, si oare nu erau ei mai intelepti asa. Sotia, consoarta era cea care avea obligatia sa se ingrijeasca de camin, stapanul, sotul, nu era nevoit sa imparta perna cu sotia sa de drept, dar o respecta in aceeasi masura.

  5. Respectul clar nu trece prin perna 😀 Iar sotia n-avea obligatia sa imparta deliciile intelectuale cu sotul (Shogun e o lectura placuta la un anumit moment, dar totusi n-as da-o drept referinta sau intelegere profunda a astfel de probleme…)

  6. Eu una nu inteleg casnicia asta si chiar sint furioasa pe ea. Mi se pare ca ea nu face altceva decat sa distruga vieti. Oamenii merg voluntar spre aceasta casnicie adica isi distrug vietile voluntar. Nu faci altceva decat sa faci ceea ce nu vrei, ce nu-ti place sati framanti creierii cum sa faci mai bine, nu dormi noptile esti vensic in cautare de solutii si intr-un final iti dai seama ca multi cu morile de vant! Si daca ai copii? Atunci e de 10 ori mai rau! Nu doar ca iti vine sa o iei razna, dar trebuie in gaseste forte supraomenesti sa-ti tii echilibrul ca sa nu sufere copilul! La ce bun toate astea? Si nu exista casnicii ideale in caz ca vrea cineva sa spuna ca dracul nu e atat de negru pe cum pare de frica sa nu priveasca adevarul in fata! Exista doar momente frumoase si momente urate care cred ca sint mai multe! Oamenii sufera cel mai mult intr-o casnicie si atunci nu inteleg de ce oamenii continua sa-si lege destinele?? Sint furioasa si suparata si totusi nu inteleg de ce nu am curajul sa ma despart?

  7. Astfel de aprofundări sunt extrem de rare, dar şi mai greu sunt de găsit.
    Mulţumesc pentru creativitate, logică şi împărtăşire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s