Herta Müller – „Călătorie într-un picior”

Oricât aş vrea să-mi arăt încă de la început regretul pentru stilul fluid al unor autori de roman-fluviu aşa cum sunt Victor Hugo sau Lev Tolstoi, trebuie ca şi cititul să se adapteze vremurilor care le trăim. Poate mi-e doar mie puţin neînţeles stilul acesta nou al scriitorilor moderni, sau doar puţin ciudat, dacă nu chiar creepy de-a dreptul. Adevărul e că cititul a suferit schimbări majore, nu se mai mulţumeşte să fie doar o delectare, trebuie să stresseze puţin creierul pentru a surprinde, poveştile sunt toate fumate, inovaţia poveştilor narate nu-şi mai are locul, prozatorul nu mai este un simplu povestitor, este un şaman pe tărâmul transelor introspective.  

Ai senzaţia că acţiunea se desfăşoară într-un Univers paralel, lipsit de sentimente dar plin de senzaţii, cât mai numeroase şi cât mai confuze. Senzaţii care nu ajung la maturarea necesară pentru a suferi transcodarea lor în sentimente. Senzaţii pure, de thrill, episoade emoţionale intense care nu se preschimbă aşa cum ar fi normal într-un mesaj emoţional. Rămân în starea lor naturală, pură, grosolană de-a dreptul, ca cititorul să înţeleagă ce-o vrea el, fie de bine, fie de rău. Autorul nu e interpret, el doar redă ceea ce simte, aşa cum se naşte sentimentul în el, dar fără a prezenta partea alterată a senzaţiei, fiecare dintre cititori are libertatea de a transforma senzaţia pură prezentată între pasajele textului după bunul plac, prin prisma propriilor cunoştiinţe şi trăiri.

Cititorul, în cazul parcurgerii unei scrieri precum romanul de faţă trebuie să fie unul emancipat, care ştie să citească printre rânduri, care are abilitatea şi capacităţile necesare pentru a reaşeza textul în pagină, în urma unui proces pe care informaticienii îl numesc pe bună dreptate „skim”, adică „scan and print”. Pentru a parcurge proza Hertei Muller ai nevoie de un al şaselea simţ, de o intuiţie imagistică profundă, altfel citirea îţi poate crea senzaţia de vertij într-o gaură de vierme care te scoate în lumi paralele fără legătură între ele, ori noimă în sine. Pentru o minte neexersată e dificil să extragă informaţia şi să o recompună într-o imagine concretă, definitorie. 

Autoarea inserează pasaje, ai zice după bunul plac, ca într-o reproducere onirică, care te ţine cu sufletul la gură, personaje intră şi ies, şi tu ca „cititor de vise” te întrebi ce rol ai în scenele regizate de o mână dibace, exterioară, înafară de cel de martor invizibil. Nu te poţi identifica cu nici un personaj, nu te poţi implica în derularea acţiunii, nu poţi intui care este sfârşitul, poţi ghici doar un adevăr implacabil, acela că nu eşti tu stăpân pe destinul tău sau al altora. Un timp şi un spaţiu metaforic, o proză împletită cu poezia sau un stil liric nereuşit? Fraze scurte care te fac să te potinceşti la fiecare punct, ca şi cum mergi pe stradă şi ai dori să o rupi la fugă dar ceva te împiedică de fiecare dată, câte un ciot iritant, care te face să îţi ieşi din sărite, dar care te ajută să nu-ţi pierzi concentrarea, ba chiar să aprofundezi fiecare silabă ca într-un joc de scrabble.  

Cartea spune multe adevăruri crunte, precum desrierea privirii al unuia din „cealaltă ţară”, aşa cum denumeşte Herta, Repulica Socialistă România, pe atunci lagăr comunist. Ai spune că e o poveste de dragoste, una cât se poate de actuală, cu implicaţii psihologice, cu amanţi gay, cu oameni pervertiţi de o societate alienată mintal. Ai spune că e povestea amară a unei reuşite personale, un film cu happy-end al unei eroine care fuge din lagărul comunist şi obţine cetăţenie străină. Doina dorului de casă şi basmul care prezintă confuntarea între fuga din lagărul comunist lăsând în spate tot (părinţi, fraţi, prieteni, locurile natale) şi capitalismul consumist şi gol preocupat de lucruri fără fond (garderoba- pantofii, rochia, ştrampii- mobilierul, locuinţa, aspectul fizic) din capitalismul vest european, fără a preciza cu exactitate care este Făt-frumos şi care Zmeul cel rău. Ai tinde să crezi că socialismul negru e monstrul care trebuie omorât, dar nici Făt-frumos nu e chiar ceea ce pare şi ce se vrea a fi.

O carte pe care am citit-o în câteva ore, dar care cu siguranţă mă va urmări ceva timp de acum încolo pentru a-i descoase toate dedesubturile. O carte de înfulecat cu lăcomie, un text de ingerat pe de-a-ntregul, dar de rumegat prin regurgitări repetate, doar aşa se poate savura efectul halucinant şi stupefiant de care e capabilă această scriere. Un narcotic greu de asimilat cu efecte secundare profunde şi pe termen lung.

Anunțuri

One response to “Herta Müller – „Călătorie într-un picior”

  1. Excelente note de lectură!
    Inainte de a ne amuza cu o disputa ivita din senin la Ateneu, important e ca Herta Muller, Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu si Nicolae Manolescu sa fie cititi in marile lor texte nu in efemeride.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s