Ţiganii şi integrarea, baba şi mitraliera.

Localitatea Gărcini se află la doar 9 km de Braşov, chiar la ieşirea din oraşul Săcele care se întinde în partea de sud-est a urbei odinioară cunoscută sub numele de Kronstadt, pe stânga faţă de varianta care duce spre Bucureşti. Localitatea Gârcini e recunoscută pentru speciile rare, endemice de prin partea Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, mândrindu-se cu reprezentanţi ai neamului lui Lingurar, Căldărar şi ai lu’ Gândac.  

În Gârcini nu intră poliţia decât însoţiţi de mascaţi. În Gârcini îşi desfăşoară activitatea un magazin alimentar care vinde zahărul şi uleiul cu lingura, astfel că o lingură de zahăr sau de ulei costă în jurul a 10- 20 de bani. Prin Gârcini nu se trece sub nici o formă după lăsarea întunericului. Dacă treci prin Gârcini în timpul zilei poţi înţelege perfect ce înseamnă o ţigănie. Mulţi dintre locuitorii din Gârcini sunt angajaţi ai firmelor de salubritate din Braşov, călătoresc în spatele autobuzelor, şi în timp ce ei se lăfăie în spate dis-de-dimineaţă când autobuzele sunt arhipline, nimeni nu are curaj să meargă mai încolo de jumăatea autobuzului pentru că mirosul e infernal. În Gârcini se fac deseori razii pentru că este locul cel mai sigur pentru un infractor. Spre deosebire de conaţionalii lor din localitatea Belin, ei nu au nici măcar o adresă, toţi „locuiesc” abuziv pe un teren care aparţine de drept primăriei din Săcele.  Echipe de la Enel însoţiţi de jangarmi şi de cei de la SPIR vin pentru a tăia conectările ilegale la reţeaua de curent electric.

Aparte de faptul că ţiganii au defrişat la propriu pădurile de prin jurul Braşovului, folosind lemnul atât în scopuri proprii pentru a se încălzi pe perioada iernii, fie pentru a vinde căruţe întregi de fag sau stejar doritorilor   de prin partea locului, deci aparte de acest fapt, putem afirma că sunt ţigani care nu au nici măcar 4 (patru) clase dar care duc o viaţă mai bună decât un profesor sau un oarecare funcţionar public.

Care sunt motivele pe care mă bazez? Să luăm exemplul tânărului de doar 27 de ani, numitul Ionică Ţiglaru, locuitor al vestitei localităţi Gârcini. Numitul Ionică, este angajat cu carte de muncă la Sc Carrefour România SA, nu ştiu cum anume l-or fi încadrat ei pe cartea de muncă sau ce denumire ar putea avea în nomenclatorul de meserii ceea ce face el, dar se ocupă cu colectarea diferenţiată a deşeurilor pe care le produce zi de zi hypermarketul cu pricina. Cu alte cuvinte, tot ce se aruncă, Ionică şi încă vreo cinci tovarăşi de ai săi din aceeaşi localitate mai sus amintită, le împart pe „căprării”, pe categorii, pentru a le pune în containere care vor avea diferite destinaţii.

Vreau să vă spun că Ionică al nostru şi cei cinci tovarăşi ai săi pleacă în fiecare seară cu câte un sac în spate în care au ba articole de îmbrăcăminte cu defecte pe care magazinul le aruncă, ba mărfuri alimentare cu data scadentă de expirare, pungi de cafea, mălai, făină, zahăr sparte, produse cu defecte, aparate electrice sau electronice, electrocasnice mici care au defecte de fabricaţie şi nu mai pot fi recuperate, cam tot ce vă trece prin minte că un magazin cu un rulaj dintre cele mai mari din Europa (Atenţie! din Europa)  ar putea să le arunce la gunoi.  

Ionică, e plătit cu un salariu de 600 de lei noi, adică  6 milioane pe stil vechi. Salariu net, bani în mână. Mai ia şi un total de 23 de bonuri de masă, plus că i se decontează şi transportul pentru că locuieşte în afara localităţii. Abia înţelegi ce zice Ionică, nu că ar avea un defect de vorbire, dar ţiganii din Gârcini au un dialect al lor, un jargon greu de înţeles. Ionică şi-a făcut o casă, pentru că având carte de muncă, banca i-a acordat un credit pe o perioadă de 10 ani cu o rată de 150 de lei pe lună. Nu ştiu exact ce împrumut i-au acordat cei de la bancă, dar presupun că a reuşit să obţină undeva între 15.000- 20.000 de lei noi, deci cam 150 de milioane, poate chiar mai mult pe stil vechi. Bine, terenul nu l-a cumpărat, pentru că nimeni nu e proprietar în Gârcini, deşi cam toţi au case, unele mai dărăpănate, altele mai răsărite, depinde ce şi de pe unde au reuşit să fure.

Deci Ionică are casa lui, şi-a cumpărat şi o sobă de fontă în care ia ghiciţi ce arde? Ce altceva decât lemnul pe care l-a furat la adăpostul nopţii de prin pădurile din apropiere. Ocolul silvic dă din umeri, poliţia şi jandarmeria spun că le e frică pentru că dacă intervin aruncă cu topoarele după ei şi adesea sunt aşa de mulţi că nu le pot face faţă cu tot cu pistoalele din dotare.  Dacă îi prind şi-i amendează, la ce bun? Pentru că oricum autorităţile nu au ce executa silit din moment ce nimănui nu-i aparţine nimic din localitatea Gârcini.  Să spunem că amenda se transformă în pedeapsă penală, ţiganii abia aşteaptă să-i ducă la pârnaie pentru că astfel scapă de grija mesei zilnice şi a patului călduţ unde să pună capul. Pedeapsa de „muncă în folosul comunităţii” nu se aplică în România pentru că sistemul e prea complicat pentru a-l pune în aplicare.   

Ok, deci Ionică al nostru nu plăteşte întreţinerea sau gazul, curentul sau apa, pentru că Ionică al nostru se încălzeşte cu lemne şi nu dă nici un ban pe ele. Ionică al nostru are casa lui pe care nu plăteşte impozit şi nici chirie. Transportul nu-l costă nimic, plus că pleacă acasă cu diferite bunuri de care hypermarketul se descotoroseşte.

Ionică are un job, o casă, dar tot nespălat umblă, e adesea nebărbierit, are hainele murdare mereu  şi vorbeşte foarte urât şi aproape indescifrabil, se numeşte ca fiind integrat social, dar este el cu adevărat aşa?