Clipe perfecte

Vă puteţi închipui sau cu siguranţă vă puteţi aduce aminte despre clipele perfecte din viaţa voastră? Acele clipe care sunt atât de profunde, care ne mişcă atât de tare încât ne rămân întipărite în minte toată viaţa şi se trezesc la viaţă ori de câte ori o senzaţie, un parfum, un peisaj reuşesc să ne răscolească. Acele clipe care ies la iveală în unele momente dintre cele mai neaşteptate. O noapte de pomină, despărţirea de colegii din generală sau liceu, naştera unui frăţior sau a unei surioare, un Crăciun deosebit cu multă zăpadă, o excursie, o reuşită, pierderea unui om drag nouă, o aniverasare, toate acestea pot fi la fel de bine clipe perfecte.

 O clipă perfectă e marcată chiar de senzaţia aceea puternică, profundă pe care o resimte fiecare dintre noi în unele momente, dar care nu poate fi interpretată exact la timpul ei, care lasă un gol, un ceva de neexplicat şi care te urmăreşte toată viaţa ca într-un film poliţist, un thriller sau o dramă a cărui final nu-l vezi şi te-ntrebi ani de-a rândul cum s-ar fi putut termina pînă într-o bună zi când revezi filmul şi trăieşti emoţia din nou şi apoi peste câţiva ani din nou pentru că finalul e de fiecare dată neaşteptat, până când sentimentul primordial se estompează dar amintirea primei frământări persistă ca un gust amar.

Poate fi amintirea unui prieten drag pe care nu l-ai mai văzut de foarte multă vreme, poate fi primul 10 pe care l-ai luat abia intrat la şcoală, poate fi senzaţia primului sărut, poate fi teama unui nou început, dar poate la fel de bine să fie şi o amintire vagă, care pentru restul nu înseamnă mai nimic dar care răscoleşte ceva în tine. Îmi aduc aminte de momente obişnuite care mi se revarsă din subconştient fără a avea vreo importanţă şi-mi dau seama că oricât de şters e episodul respectiv, pentru mine a reprezentat o clipă perfectă. Îmi aduc aminte de o scenă de prin anii 90 şi ceva de fiecare dată când simt miros de clătite, ascultam la un casetofon cu leduri care pălpăiau şi cu abţibilde pe boxe pe care scria 150 W,Salt’n’Pepa şi Snap, beam nişte poşircă de pe la nu ştiu care de prin beci de la ta-su şi, bineînţeles, făceam clătite, eram vreo 5-6 băieţi, „golănaşi” de cartier, şi ne-ntreceam care aruncă clătita mai sus şi o prinde înapoi în tigaia încinsă. Chiuleam de la ore dar nu resimţeam nici o remuşcare. Un episod care pentru oricine altcineva se poate să nu însemne nimic, dar pentru mine, căldură aceea din mijlocul prietenilor, distracţia aceea infantilă, nevinovată, atmosfera, totul s-a reunit pentru a crea o clipă perfectă.   

Da, îmi aduc aminte de ziua în care mi-am pierdut virginitatea, şi a fost o clipă perfectă tocmai prin imperfecţiunea ei. Aşa cum un prieten de al meu spunea: senzaţiile tari nu sunt întotdeauna ceea ce par dacă nu sunt făcute de un profesionist, sexul de la televizor nu se compară nicidecum cu cel din dormitor. Dacă nu ai habar despre cum se conduce un bolid de Formula 1 se prea poate să ai şanse să nici nu reuşeşti să urneşti maşina din loc, darămite să experimentezi senzaţia unui tur de pistă cu o medie de viteză de vreo 300 şi ceva la oră. La fel a fost şi în cazul meu şi cred că al multora, decepţia a fost majoră, ceea ce trebuia să fie un episod fericit s-a terminat cu un gust de tragi-comedie. Îmi aduc aminte cât de stângaci eram deşi mă credeam un mare macho, doară văzusem ceva filme porno până la vârsta respectivă şi totuşi pus faţă-n faţă cu situaţia de fapt, concretă, m-am pierdut ca un ţânc bezmetic în căutarea unui sân bazâdu-se doar pe intuiţia căldurii materne şi a mirosului de lapte crud. Nu pot să zic că a fost o traumă, dar m-a făcut să mă gândesc mai bine despre ceea ce par a fi lucrurile şi ce sunt ele în realitate. Da, a fost o clipă perfectă, pentru că deşi prima noastră încercare de a face dragoste a fost un eşec, ne-am dat seama că asta nu va duce la o despărţire  ci vom încerca din nou până când vom găsi plăcerea şi extazul, ceea ce a însemnat, acum că stau şi mă gândesc mai bine, că eu şi cea care acum e soţia mea ne iubeam cu adevărat. Dacă un episod ca acela nu a avut puterea de a ne despărţi, aveam foarte multe şanse să rămânem împreună pentru mult timp, ceea ce s-a şi întâmplat.

Clipele perfecte pot reprezenta un şirag cronologic de amintiri ce compun prinvindu-le melancolic înapoi, VIAŢA noastră, destinul nostru. Fiecare din aceste clipe pefecte de care ne aducem aminte şi care răbufnesc din subconştientul nostru, reprezintă câte o bornă kilometrică în drumul sinuos al vieţii unui om. E fascinant şi în acelaşi timp straniu, cât de uşor ne poate răscoli un simplu zâmbet, o privire, un gând, o senzaţie care ne duc înapoi în timp în locuri de neuitat.

Anunțuri

11 responses to “Clipe perfecte

  1. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 42) « Blogul lui Teo Negură

  2. Pingback: Iubire vs. Gelozie « Cristian Dima

  3. Pingback: Năbădăiosu şi… pac,pac « Cristian Dima

  4. Pingback: De dor nebun de tine « Blogul lui Teo Negură

  5. E foarte fain post-ul tau, sincer mi-a placut mult, m-am regasit in unele din clipele tale perfecte. Le am si eu pe ale mele, toti le-avem, chiar imperfecti cum suntem…

  6. Pingback: Lumină « Cristian Dima

  7. Pingback: Poveste de vis (14) « Blogul lui Teo Negură

  8. Pingback: Vis « Cristian Dima

  9. Pingback: La mulţi ani, Teo Negură! « Cristian Dima

  10. Pingback: Iubire vs. Gelozie | Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s