Apolcalypse now

Au mărşăluit toată ziua pe un frig năprasnic. Tremurau, adunaţi în jurul unui tomberon din care flăcări necurate încălzeau aerul cu un fum negru, înecăcios. Erau denumiţi „Escadronul morţii”, aveau misiunea să cureţe continentul de la graniţa oceanului Pacific până la Atlantic.

I-au spus „Mielul”, aceasta era ordinea logică în mintea unora pentru a denumi un nou virus pandemic care a ameninţat lumea după „Boala vacii nebune”, „Gripa aviară” şi „Porcina”. I-au spus mai scurt „Mielul”, fără altă adăugire, pentru că virusul venea dinspre Orientul Mijlociu, unde populaţia  de religie majoritar musulmană consumă doar carne de oaie sau miel. Se crede că virusul ar fi suferit o mutaţie de la ovine la om, ceea ce era cel mai surprinzător acum, la câteva luni bune de la izbucnirea primului focar, era faptul că nimeni nu se aştepta ca acest din urmă virus să infecteze peste 80% din populaţia globului şi ca efectele sale să fie atât de devastatoare.

Lumea era de nerecunoscut, în mai puţin de o lună de la declanşarea codului roşu de alertă maximă pe întregul mapamond, tot ceea ce reuşise omul să clădească în decenii, secole, milenii de muncă asiduă, fusese dărâmat, distrus ori incendiat, prefăcut în cenuşă, praf şi scrum. Peisajul era orific, de parcă Iadul s-ar fi pogorât pe Pământ, de parcă Satana şi-ar fi făcut culcuşul pe Planeta Albastră.

Nu mai aveau muniţie de mai bine de o săptămână, trebuiau să hăcuiască cetele de bezmetici cu baioneta. Demoni goi, furibunzi, colindau străzile oraşelor pustiite de orice urmă de umanitate. Cadavrele ambulante luau viaţă noaptea, la adăpostul întunericului. Zbiarăte, strigăte ascuţite brăzdau bezna murdară printre ruinele metropolitane. Escadronul se adăpostea în pivniţe baricadate sau prin adăposturile subterane de la subsolurile blocurilor, nu ar fi putut face niciodată faţă atacurilor din partea hoardelor frenetice avide de carne proaspătă şi sânge cald. Noaptea le era cu neputinţă să ţină piept mulţimii desfrânate.

Profeţia descrisă în ultimul capitol al Cărţii Sfinte se împlinise, „Mielul lui Dumnezeu” se pogorâse pe Pământ pentru a-i împărţi pe oameni de-a dreapta şi de-a stânga Domnului. Toate relele se abătuseră asupra lumii şi lumea avea să fie distrusă în mai puţin de 40 de zile, „Mielul lui Dumnezeu” îşi ridică sabia deasupra tuturor însetată, justiţiară, nemiloasă alungând omul în pustie pentru a-şi redobândi umanitatea.   

Puneau capul jos istoviţi, înghesuiţi unul într-altul, ca mieii înaintea tăierii. Acolo, simţind fiecare căldura celuilalt,  erau siguri că vor mai vedea zorii unui noi zile alături de camarazii de arme împărtăşind fiecare visul unei misiuni sfinte, acela de a purta omenirea către renaşterea purificatoarea de care avea atâta nevoie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s