Eli, Eli, lama sabachtani!

Şi Profetul a privit către mulţimea deznădăjduită adunată acolo, la picioarele sale, cerându-i răspunsuri de care nu avea idee.  A scrutat pentru o clipă orizontul incert apoi a grăit:

-Iată-ne în Ziua dinapoia Judecăţii… Iată-ne flămânzi, dezbrăcaţi, goi pe dinăuntru şi pe-de-afară, iată-ne bâjbâind în întunericul spirtual de după dezordinea ce stă în urma Judecăţii celei Drepte… Profetul se adresa mulţimii pe un ton sacadat, profund, rostind fiecare silabă cu o intonaţie gravă ce putea cutremura şi mormintele proaspete ale celor dragi, ale căror rămăşiţe abia putrezeau în pământ, răpuşi de molima nemiloasă.

Profetul luă o pauză meditativă privind mulţimea şi mai deznădăjduită ca mai-nainte:

Iată-ne rătăcind, priveşte-ne Doamne în disperarea noastră, ca o turmă în mare nevoie de un Păstor. Să ne reîntoarcem aşadar privirea către Credinţă, căci fără de Credinţă nu ar curge nici apele, nu ar sta nici munţii şi nici chiar Cerul în măreţia lui n-ar exista. Călăuzeşte-ne Doamne în neputinţa noastră, veghează asupra poporului lui David, cel dintâi. Fie ca Steaua lui David să ne ajute în încercările noastre cu vrăjmaşele nenorociri precum piatra lui l-a învins pe Goliat. Nu vă fie teamă, zile precum au fost înaintea năpastei grele ce ne-a încercat, au să mai fie, de o mie, de un milion de ori mai bune.

Rostind acestea, Profetul ridică toiagul său în aer cu braţele îndreptate spre soare şi apoi azvârli toiagul în semn că luptele cu nemiloasa molimă luseră într-adevăr sfârşit.  Şi-apoi Profetul se reîntoarse din nou cu privirea spre mulţime, luându-şi ochii de la cele Cereşti parcă fără de vrere şi mult prea devreme. Şi atunci Profetul a ridicat-o deasupra capului, ţinând-o cu ambele mîini, spunând tunător, făcând mulţimea să se teamă, fiori reci brăzdau trupurile celor adunaţi în piaţă, o nelinişte nespusă încerca minţile celor slabi.

 „Crede şi nu cerceta” se auzi poruncitor, căci Domnul a spus :”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Priviţi-o! Iat-o, ea este Calea, ea este Cuvântul lui Dumnezeu, „CARTEA”. Testamentul lui Eli, transcrisă de Profetul Abraham şi Aron, Moise şi Ilie, Isaia şi Ieremia, Iezechiel, Daniel, Ioel şi Iona, Ea este Cartea cea Sfântă. Ea valorează cât o mie dintre noi, căci a fost scrisă cu sângele strămoşilor a generaţii milenare. Ea reuneşte învăţăturile omului de la începutrile sale până acum. Ea este Cunoaşterea, Lumina, Apa dătătoare de viaţă şi Aerul ce ne umple plămânii. Cutremuraţi-vă! căci în ea stă scrisă Puterea, Cuvântul lui Dumnezeu. În ea stă scris prin Cuvântul lui Dumnezeu, sfârşitul nostru.

Apoi Profetul tăcu o clipă după care reîncepu cu glas mai domol, mai blând asupra mulţimii:

„I-au trebuit mii de ani pentru a fi scrisă, dar iat-o stând triumfătoare în mâinile mele. I-au trebuit secole de biruinţă pentru ca noi să avem privilegiul de a citi despre învăţăturile şi profeţiile mai marilor învăţaţi ai tuturor timpurilor. Prin ea ne putem salva sufletele de la pieire, recunoscându-ne păcatele. Prin ea suntem mai aproape de Dumnezeu pentru a-l cunoaşte mai bine. Ea ne leagă de acest Pământ, ea ne arată calea spre Ceruri. Ea stă ca dovadă a sfinţeniei şi nimicniciei noastre pentru a nu repeta greşelile din trecut şi pentru a îndrepta ceea ce a fost odată rău. Prin ea găsim pocăinţa, prin ea găsim izbăvirea cea Dreaptă. Uitaţi-vă cu luare aminte la Ea, căci numai prin Ea vom putea Spera, vom putea Bea, ne vom putea Hrăni şi astfel vom putea Trăi! Vom putea Spera pentru a ne vindeca sufletele greu încercate, vom putea Bea pentru a ne hidrata trupurile isotvite de înţelegere şi uscate de cunoaştere,   ne vom Hrăni pentru a rezista şi pentru a merge mai departe, şi astfel vom Trăi pentru a vedea zorii unei noi civilizaţii. Astfel îţi spun creştinule: „Bea, Hrăneşte-te, Citeşte!” Fără de Ea, Cartea, am fi în derivă şi în pierzanie. În ea stă încifrată Credinţa, pentru cel ce are ochi să vadă şi urechi să audă, dincolo de orice îndoială. Atinge-o şi te vei Vindeca, citeşte-o, înţelege şi te vei Purifica.

Şi Profetul căzu dintr-o dată ca secat de o mare încercare, câţiva inşi săriseră să-l prindă. Rezemat de umerii celor care-i săriseră în ajutor, Profetul, sleit de puteri, fu condus spre cortul său pentru a-şi recăpăta puterile. Mulţimea rămase, meditând la cele ce vor urma să le facă. Şi ca printr-o minune de prin mulţime se auzi un glas blând, protectiv: ”  Şi Dumenzeu a spus: Să fie Lumină” Şi a fost Lumină”, însufleţind astfel şi cel mai lipsit de speranţă dintre sărmanii aceia oropsiţi la soarta grea ce avea să vină. Trebuiau să reconstruiască Lumea, aşa cum o cunoscuseră ei de dinaintea dezastrului. Toată lumea adunată în piaţă se-ntreba cu nedumerire cine rostise acele din urmă cuvinte atât de pline de viaţă….

Anunțuri

8 responses to “Eli, Eli, lama sabachtani!

  1. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 43) « Blogul lui Teo Negură

  2. Pingback: La mulţi ani, Teo Negură! « Cristian Dima

  3. Pingback: Căldura trupului « Cristian Dima

  4. Pingback: Năbădăiosu şi aspiratorul « Cristian Dima

  5. Pingback: La radio « Blogul lui Teo Negură

  6. o judecată, cu mult mai puțin decât Judecata. nu prin teroarea ideii, ci prin grozăvia remușcărilor.

  7. Pingback: Caută-mă tu « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s