Pajiştea cu corbi

Trecătorul văzu un petic de pajişte încă verde, în mijlocul căreia se afla un câine. Câinele stătea în mijlocul pajiştii, încălzindu-şi blana la soare, putea fi orice potaie plină de purici, javră lăţoasă sau exemplar de rasă, de pripas ori de stăpân, dar nu se ştie pentru ce scop ori prin ce mijloace se găsea în ţarcul acela nefast. Mai căsca uneori, asemenea unui om înveninat de lehamite şi încercat de lene, parcă pe jumătate mort, indiferent la ce se petrece împrejuru-i. Corbii erau mulţi şi parcă tot veneau, tot mai mulţi şi mai mulţi până se umplu pajiştea de ei. Trecătorul se opri să privească înmărmurit, stupefiat de peisajul ce i se arată, nici că văzuse ceva mai uman vreodată, nici gând.

Corbii croncăneau cadaveric, ţopăind într-un dans frenetic, diavolicesc. CRA, CRA, se auzea la fiece pas al trecătorului dinspre pajiştea împrejmuită de un gard de sârmă ghimpată. Atmosfera era ciudată, de parcă cu tot dinadinsul aerul i-ar fi jucat feste trecătorului căci soarele printre nori lucea desupra puternic şi totuşi crivăţul îi muşca viperin din obraji.

Corbii dădeau din aripi tot mai ameninţător, scobeau cu ciocurile murdare în pământul mustos, acolo unde soarele dezgheţase pâlcuri de iarbă.  Câinele începea să dea semne de nelinişte, văzându-se înconjurat de haite de corbi. Trăgea aer în piept, gata să latre, apoi se răzgândea, pleca uşor capul punând din nou botul pe labe. Dar corbii înaintau mai vânjos şi câinele ciulea urechile, mai-mai să sară la ei.

Corbii aveau penajul atrăgător, negru, cu străluciri albăstrui. Câţiva dintre ei se ciorovăiau pe o nucă uscată, găsită pe acolo de unul din ei, izbindu-se cu piepturile lor înfoiate, fâlfâind gălăgios din aripi. Se băteau cu ciocurile lor puternice, scoţând sunete sparte de porţelan ieftin, de cioburi de ceşti de cafea aruncate pe masa de sticlă. Şi tabloul era atât de stricat încât nici penelul cel mai dibace al celui mai talentat dintre artişti nu l-ar fi putut îndrepta.

Şi corbii erau rotofei, rotunzi, cu burţile pline şi nu ai fi spus de se zbat a foame ori a dezmăţ. Şi trecătorul se uită la tot acest peisaj şi-şi spuse fără vreun proces de conştiinţă, fără ca remuşcări ori mustrări interioare profunde să-i chinuie mintea, de parcă nu-i păsa deloc: „Mai bine plec, oricum EU, aici, nu am ce să îndrept”.

Anunțuri

4 responses to “Pajiştea cu corbi

  1. Pingback: Drumuri aproape – Ardeu 7 « Cristian Dima

  2. Pingback: Poveste de vis (15) « Blogul lui Teo Negură

  3. Pingback: Caută-mă tu « Cristian Dima

  4. „Corb la corb nu-si scoate ochii”! Corbul reprezinta o figura aparte in folclor, fiind initiatorul multor superstitii. Astfel, un tinut abandonat brusc de o colonie de corbi este considerat a fi blestemat. De asemenea, se spune ca ciorile de camp pot prevesti ploaia printr-un comportament specific sau ca pot „mirosi” apropierea mortii… Bine ca unele vorbe din popor nu-s adevarate si nu au cum sa traiasca 300 de ani…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s