Un Craciun de plastic

Am senzaţia aceasta, un gând agasant, o frustrare permanentă, constantă, ce mă irită nespus. Asta se întâmplă nu numai din cauza bradului artificial, oricum tronează pe masa din sufragerie, sunt de doi ani deja de când l-am cumpărat, e ca o veioză incomodă pe care o ţin din ianuarie până în decembrie în debara, iar peste vară stă în calea sculelor mele de reparat prin casă.

Sentimentul ăsta nu cred că mi se trage nici din cauza faptului că anul ăsta Boc l-a omorât cu sânge rece pe Moş Crăciun, i-a dat lovitură după lovitură până când l-a lăsat lat, plin de sânge, zbierând libertate într-o ţară în care democraţia s-a autoproclamat supremă.

Nu cred că e nici din cauza cumpărăturilor haotice, frenetice de-a dreptul, românii cuprinşi de teama sărăciei vor să umple golul lipsurilor de peste an cumpărând toate nimicurile la suprapreţ doar pentru că e sărbătoare şi trebuie să pui cele necesare pe masă. Se cumpără în draci, dacă pot să spun aşa acum în ajun de Crăciun, ca poimâine să aruncăm la gunoi mâncare cu nemiluita. Trăiesc într-o lume în care oamenii cred că templul, biserica, acel loc care e destinat introspecţiei şi contemplării interioare s-a mutat în supermarket. Simţi cu adevărat cum te cuprind fierbinţelile când Dumezeu te miluieşte cu o ofertă bună la carne şi o lichidare de stoc la jucării.

În supermarket rezolvi totul cu cardul, îl treci prin bancomat sau PIOS şi ţi-ai spălat păcatele. Păcatul de a lipsi de la serbarea de Moş Crăciun de la grădiniţă a copilului tău, păcatul de a invoca migrene mereu în faţa soţului tău, uneori chiar şi prefăcute,  păcatul gândului egoist că nu ai timp şi pentru alţii, păcatul grijilor zilnice care te transformă câteodată într-un monstru maniacal, de păcatul termenelor limită la diferite proiecte pentru care sacrifici tot ce înseamnă legături de familie sau întâlniri cu prietenii.

Încerci să-ţi răscumperi caracterul uman oferind cadouri scumpe, de parcă poţi să-i mituieşti pe cei în mâinile cărora stă iertarea, de parcă ai putea să cumperi clipe de neuitat alături de soţie, copii, părinţi, prieteni sau colegi.

Anul ăsta chiar nu vreau ca sentimentele mele să treacă prin stomac, lebăr, şuncă, sarmale ori piftie. Anul ăsta chiar vreau să mă gândesc la mine, la planurile mele, la gândurile mele şi la nimic altceva.

Programe, filme sunt aceleaşi în fiecare an ca un şir repetat de mărgele stricate. Cheltuieli, tensiuni,  harababură, de bătut covoarele, haos, nevoi, cadouri, vizite reîntoarse, am obosit de toate astea, anul ăsta vreau să lenevesc, să stau în pat, să moţăi, fără să zapez, poate reuşesc să mai citesc câte ceva. Sper să am puterea să sting blestemăţia asta de televizor.

Am zis că stau departe de net, să mă delectez cu o carte şi să beau o ciocolată caldă. Pentru că îmi dau seama cât de adevărat e faptul că orice-ai face, orice-ai încerca, sentimentul Crăciunurilor din trecut nu se va reîntoarce, mereu e altul şi tot mai rece.

Anunțuri

One response to “Un Craciun de plastic

  1. Mikael, noi îţi dorim un Crăciun fericit, alături de cei dragi din jurul tău. Numai bine în toate, să ai parte de bucurii, de împliniri şi de tot ceea ce îţi mai doreşti…
    Gânduri bune!

    Cristi şi Geanina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s