Lucruri pe care le urăsc la generaţia părinţilor mei…

Mbine, nu-mi urăsc părinţii, la propriu, au ei greşelile lor, dar mnoa, la fel ca orice alt părinte, dar urăsc unele lucruri la ei, pe care sincer nu mi le explic, vă redau aici în scris frustrările mele în speranţa că poate astfel explicându-vă vouă aceste lucruri vor prinde un sens şi în mintea mea.

E la sfârşit de an şi înainte de a face topuri şi evaluări despre cele ce le-am făcut sau nu le-am făcut peste an, cred eu că ar trebi să ne destăinuim păcatele care ne-au însoţit de-a lungul anului şi astfel să păşim spăşiţi, mai curăţei la suflet cel puţin,  în noul an. Deci să începem, o să fac o listă ca să etalez pur şi simplu lucrurile care mă enervează la generaţiile astea de patruşoptişti sau cinzecişti şi de-acolo în sus.

Păi în primul rând mă enervează că sunt aşa de supereficiali că mă întreb cum „Doamne iartă-mă” au ajuns la vârsta aceasta. Încă o mai aud în cap pe mama zicându-mi că „aşa nu o să ajungi nicăieri copile” dar fără a-mi da niciodată o cale viabilă pentru care ea ar fi optat în faţa marilor praguri ale vieţii. Adică, îmi serveşte aceleaşi şi aceleaşi stereotipii de când am şapte ani, de fapt, de când am început să conştientizez singur cam ce implicaţii ar avea o alegere de-a mea într-un sens sau altul.

Din păcate practica aceasta de a servi stereotipii pe tavă în loc de educaţie, e o atitudine generală, pentru că am auzit aceste lucruri spuse şi de părinţii altor prieteni cu aceeaşi detaşare sau implicare (nu ai zice), acelaşi ton, aceleaşi schimonoseli ale feţei.  Pe tata îl aud încă zicând cu aceeaşi încrâncenare: „mai dă-i, mă, în pizda mă-sii” şi cu asta-basta lucrurile se vor rezolva de la sine.

Am intrat pe o pantă cam personală, dar cum altcumva să vă explic. Stăteam deunăzi la coadă la aprozar, să-mi iau şi eu de-ale gurii ca orice om în perioada aceasta. Din şase-şapte subiecţi observaţi, cam cinci prezentau aceleaşi mişcări, strâmbături, ca un reflex social şi alta nu. Aceleaşi gesturi prefăcute, aceeaşi lehamite, acelaşi dezgust, aceleaşi întrebări întrebătoare puse vânzătoarei, acelaşi dat mărunt din buze, acelaşi mod isteric de a se manifesta în public. Au portofel, dar banii şi-i ţin prin buzunare şi niciodată parcă nu-ţi amintesc în care buzunar i-au pus, bâjbâie prin magazin ca nişte orbi neavând niciodată răbdare să citească instrucţiunile despre cum se foloseşte cântarul acela electronic deşi nu sunt pentru prima dată în magazinul respectiv. Mulţi fură sau îşi însuşesc necuvenit bunuri, iar dacă nu fac acest lucru, se înfig la „mocangeli” ca vulturii la pradă, fără demnitate, fără bun-simţ. Ăsta e adevărul crunt, aşa sunt învăţaţi să facă, chiar dacă asta înseamnă să bage doar o pungă din aceea mică, transparentă, în buzunar, sau să se-nghesuie la lădiţele cu portocale la ofertă, li se pare normal şi chiar sunt îndreptăţiţi să se comporte în asemenea hal.

Ce mă irită peste măsură e faptul că nu au o vârstă chiar înaintată dar au un mod de a se desfăşura bătrânicios, greoi, cu năduf, haine ponosite, cu un aer ipohondric din acela profund, de parcă toţi suferă cu inima, dar nu ar renunţa la bucata de slană de la micul dejun.  Dacă stai să te gândeşti bine, un bărbat la 50 de ani în Europa vestică reîncepe o a doua tinereţe, copii sunt mari, are o carieră bine definită şi totuşi începe să-şi reconsolideze statutul dobândit implicându-se mai mult în activităţile pe care le desfăşoară. La noi, nu, la noi toţi aşteaptă pensionarea, îşi calculează anii până la ziua în care vor scăpa de corvoada muncii zilnice, ca un AMR personal care nu mai vine odată.

Un al doilea lucru, dar la fel de perturbator ca cel de mai sus, e faptul că majoritatea celor trecuţi de 45-50 de ani, nu au un hobby. Un club de dans, un club de jucat cărţi, remy, bingo, treburi din-acestea de socializare nici pomeneală pe meleagurile mioritice. Se întâlnesc la aniversări, mănâncă de sparg şi beau pe măsură şi ete distracţie pe capul lor.

Al treilea lucru care mă deranjează la culme e consumul de băuturi spirtoase de la noi. Nu înţeleg cum mama naibii poţi să bei ţuică pe stomacul gol, dimineaţa la prima oră. În loc de altceva, stau şi-şi beau creierii cu toate poşircile pomenite şi neamipomenite pe acest Pământ. Nu cred să existe stat în lumea asta în care cel puţin o familie din două să nu producă o băutură alcoolică în casă, fie vişinată, pălincă ori ţuică, mai noul florio sau eu mai ştiu ce lichioruri, vin şi alte poşirci din pufoaică sau electrozi.

Sunt reticenţi la orice noutate, aţi spune că vine odată cu vârsta, dar în cazul multora dintre cei pomeniţi le vine greu şi să se gândească că trebuie să înveţe ceva nou, darămite să pună mâna şi să urle spiritul autodidact în ei, dar altfel se pricep la de toate în general şi la nimic în special. Totul se rezolvă cu ciocanul sau improvizând vreo ţigănie din tablă şi legată cu sârmă. De când a apărut super-glue-ul, e Dumnezeul reparaţiilor prin casă. Mă enervează că adună toate nimicurile, că bat covoarele ( apropo, covoarele nu se bat, se aspiră sau se spală), că uită să se spele (în general bărbaţii, de duhnesc unii prin autobuz de-ţi cade nasul), că n-au habar pe ce lume trăiesc deşi fac politică oriunde, că-şi lasă unghia de la degetul mic mai mare ca să se scobească Dumenzeu ştie-unde cu ea, că femeile nu se (mai) epilează (asta dacă au făcut-o vreodată), că-şi fac permanent cu zulufi şi se vopsesc în culori căcănii, că prăjesc ceapă când ţi-e lumea mai dragă şi-n rest cam tot timpul pute a ceva dubios, că nu-şi văd în general de-ale lor şi încă mai cred că bătaia e ruptă din Rai şi mai sunt o grămadă de motive pe care poate o să mi le spuneţi şi voi.

Chiar îmi exprim regretul că au dispărut croşetatul şi reparatul Daciei în faţa blocului, măcar mai aveau o ocupaţie.

9 responses to “Lucruri pe care le urăsc la generaţia părinţilor mei…

  1. Unde a dispărut croșetatul încă se mai practică tricotatul sau coaserea de goblenuri. Oricum, se pare că ne este foarte dificil să ne înțelegem cu generația părinților. Parcă e mai simplu cu bunicii.

    La mulți ani Mikaeleon🙂

  2. Mda … pe deoparte sunt de acord …

  3. Hmmm, ori sunt io norocos, ori din cauza ca ai mei sunt mai batrani (sau pote ca faptul ca-s din alta zona) se intampla sa nu se incadreze la generatie descrisa de tine.
    Pe de alta parte mi se pare ca-i mult mai greu sa mai inveti, mosnegut fiind, ii cam greu sa le ceri omilor in varsta sa mai invete (in nici un caz ca cei tineri). Ar trebui ca la varta aia sa inceapa sa-si administreze intelept experienta.

    Chiar daca-s ovtopic, tot ma loveste chestia cu omii care la 50 de ani isi incep a dooa tinerete, ca si-au crescut copii, nu de alta da io la 50 numa bine o sa fiu in plin proces de a-i creste.

    Multa sanatate doamnei, bafta si nastere usoara.

    • multumesc de trecere… presupun ca trebuie sa fii de o varsta cu mine (in jur de 30 de ani) ca sa intelegi gneratia parintilor mei.

      • Problema inca persista chiar si la generatiile usor mai tinere. Eu am 18 ani si ai mei sub 45 amandoi si au aceleasi probleme descrise de tine, lucru care cauzeaza aprinderea frecventa si acida a conflictelor intre mine si ei. Pur si simplu nu pot sa ii fac sa ma inteleaga! Orice fac nu e suficient de bine. Problema nu ar fi ca nimic din ce fac eu nu e bine, ci e insusi faptul ca ei nu au un sistem de valori actualizat sa spunem… Inca actioneaza dupa dictarea spiritului comunist, care este intr-o continua lupta cu valoarea civica a democratiei. Parerea mea este ca defectul lor s-a instalat in momentul in care regimul politic a fost schimbat. Avand deja un ansamblu de idei comuniste bine consolidat in „creierele” lor, nu au fost in stare sa faca „update” acestui ansamblu ceea ce a dus la dezorganizarea intregului schelet al ratiunii lor.

  4. Incerc sa-mi dau seama. Pe de o parte, ma gandesc ca nu ar trebui sa fie diferente foarte mari intre generatii, mai mult de atat, cum io-s pe langa 40, zic ca nu ar trebui sa ma diferentiez foarte mult de cei din generatia 45-50.
    Pe cealalta parte, generatia lu’ 45-50 de acum era la inceput de drum dupa ’89, asa ca s-or trezit scapati din comunism indeptandu-se catre nustiuundenustiucum. Poate ca asta-i handicapul lor.

  5. Eu am senzatia ca ce spui tu acolo cam suna a inadecvare in fapt. Totusi, treaba cu mocangeala am observat-o rau de tot la tinere sperante – azi dimineata ce-am dat peste unul care declara senin ca e „mare amator de carti digitale gratuite” – deci nu de o anumita calitate sau de o anumita factura sau pe un anumit subiect, ci gratuite. Si pe care le „aduna aici” – nu ca le citeste, nu ca le stoarce de continut, nu ca le valorifica, nimic (sper ca totusi face si asa ceva, doar ca nu declara). In sfarsit, treaba e ca nu exista o intelegere a acestor „gratuitati”, a mecanismului si a ratiunii din spate. Intr-un fel multi utilizeaza sa zicem o societate democratica dupa manualul sau realitatea comunista inca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s