Ziua Spânzuraţilor

E ziua aia când încetezi să mai crezi în tine, în ceva bun, în vreun Zeu şi tot ce te-ntrebi e: Cine sunt EU?

Poate fi la fel de bine o Luni, o Duminică, o Miercuri sau Joi, dar cu siguranţă e ziua aia în care simţi că totul se prăbuşeşte în interiorul tău şi se duce pe râpă. E ca şi cum un plan măreţ, tot Universul s-ar fi pus în mişcare pe potrivă-ţi. Nici o carte nu-ţi mai place, nici un film nu mai ai răbdare să-l vezi. Nu-ţi vine nici s-asculţi vreun cântec care înainte îţi făcea plăcere, nici să dansezi de unul singur ca un zevzec, darămite să mai cânţi şi să chiui de bucurie.

Ai zice că e un plictis, o apăsare, un stres. Dar nu e! Tot provine din EU, o neînţelegere profundă, o acreală, un amar, un ceva de neînţeles. Nu te mai scapă nici groaza morţii tale, nici sărutul iubitei, nici toate comorile din lume, ţi s-a pus pata şi cu asta basta. De altceva nu mai vrei să auzi- Nu te mai interesează de nimic şi de nimeni, vrei doar s-o sfârşeşti odată, te-ai săturat, poate nu de chin sau de durere, dar te-ai săturat.

Îţi pare că toate s-au abătut pe capul tău şi fericirea nu mai are nici scop şi nici vreun spor. Îţi pare că fericirea e un cuvânt aşa, inventat de unii doar ca să se afle în treabă. Cu siguranţă ştii un singur lucru: ceva a pus capac şi nu mai poţi să-l îndepărtezi, pentru că nu ştii care e acel lucru. Te întrebi la nesfârşit în necuprinsa nedumerire ce anume nu-ţi dă pace într-atât încât să vrei să faci pasul decisiv pentru a suprima iritarea aceea constată din suflet.  

Îţi vine să-ţi iei câmpii şi primul copac pe care-l întâlneşti să-ţi pui ştreangul de el şi să termini cu totul. Nu ai motive evidente, nu plângi şi nici că urli de dureri, dar ceva te-nţeapă, se rupe în tine, nu poţi şi nici n-ai cui să spui că cine ori ce. Sunt zile cu lună plină sau mohorâte defel, vrei să dormi dar nu reuşeşti decât să te zvârcoleşti, începi să-nebuneşti de-a binelea, nu mai găseşti înţelegere şi nici vreun motiv sa mai trăieşti.

Singura scăpare e să-ntâlneşti unul mai necăjit ca tine şi cu pizmă să gândeşti: Ăsta cum poate şi nu pot eu?

3 responses to “Ziua Spânzuraţilor

  1. Intr-adevar! Daca stai bine si te uiti in jurul tau vezi atatia mai rau decat tine, dar care tin capul sus si-si poarta demni crucea…

  2. Mi-a placut postul, parca l-as fi scris eu 🙂 Inteleg perfect fiecare gand si fiecare senzatie… dar trece. In cazul meu cel mai repede trece cu un ceai fierbinte sau o cana de cafea cu lapte fara zahar (daca e pana in amiaza). Dar daca ai descoperit alte variante, abia astept sa le descopar si eu.

    Multa inspiratie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s