Amintiri din viitorul nu foarte îndepărtat

Îmi aduc aminte cum mă întorceam de la şcoală cu ghiozdanul acela din vinilin de culoare maro care semăna mai degrabă cu o geantă de poştaş decât cu ghiozdanele din ziua de azi.  Toate zilele erau la fel, la fel de mohorâte, zile la fel de gri, trotuare la fel de murdare de noroi.

Mă trezeam dimineaţa pe la 6 jumate, mama era deja plecată încă de pe la cinci jumate, o simţeam cum se ridica din pat, de lângă mine, lăsând un gol de linişte şi de căldură. O urmăream câteva secunde, până o vedeam că se apropie şi-mi spune: „Pune jos capul pe pernă, copile, mai este mai mult de o oră de somn până când trebuie să pleci la şcoală”. Mă ridicam din pat după aproape jumătate de ceas după ce auzeam că a plecat şi a închis uşa de la intrare.

Aveam ceaiul pregătit pe aragaz, îmi scoteam o cană din dulapul de deasupra chiuvetei şi sorbeam câte o gură în timp ce mâncam o felie de pâine cu unt şi cu gem. Mă îmbrăcam în uniforma de pionier, îmi luam ghiozdanul în spate şi plecam la şcoală pe străzi slab iluminate într-o beznă semichioară.  Ajungeam la şcoală printre primii, îi aşteptam şi pe ceilalţi colegi care apăreau unu câte unul şi începeam să ne încolonăm în careul din faţa intrării principale a şcolii generale de lângă stadionul ICIM din cartierul „Steagu”.

Făceam gimnastica de dimineaţă înaintea să intrăm la ore, coordonaţi de profesorul de servici. Odată intraţi în clasă intonam imnul Republicii Socialiste România, „Trei culori cunosc pe lume”. După care şeful clasei făcea inspecţia la unghii şi batiste. Tovarăşa învăţătoare era de un cinism macabru, soţul ei se spânzurase cu cureaua în baie, chiar în anul în care am intrat în clasa întâi. Abia aşteptam să plec acasă, în clasă era o atmosferă aşa de încărcată că aveai impresia că-ţi stă tavanul direct pe creieri. Plus că era frig, era aşa de frig că stăteam cu gecile pe noi în clasă şi cu căciulile ăn cap, la fetele mai firave le îngheţa mâna pe stilou. Nu existau pixuri, se-ntâmpla deseori să-ţi curgă stiloul şi să-ţi lase o pată mare pe caietul de caligrafie.

Veneam de fiecare dată spre casă de la şcoală cu acelaşi pas domol şi împleticit ca după o zi la şcoală de corecţie. Aveam cheia legată de gât, un şiret cu nod de care era agăţată cheia de la uşa capitonată de la intrarea în apartamentul de la etajul doi. Ciorba rece mă aştepta pe masă, dacă ea era schimbul doi, nu eram destul de mare cât să aibă încredere mama în mine că pot folosi aragazul.  Îmi încălzea mâncarea de obicei înainte să plece la schimbul doi, dar se răcea până ajungeam eu acasă.

Oricum nu mâncam niciodată ciorbă, nu-mi plăcea. O aruncam în budă şi mai bine mâncam o bucată de pâine unsă cu untură sau cu unt, dacă nu aveam nimic altceva de mâncare prin cămară,  înmuiam pâinea în apă şi apoi o tăvăleam prin zahăr, un deliciu. Frigiderul avea doar rol ornamental în bucătărie, nu funcţiona niciodată, nici nu avea cum, se dezgheţa de fiecare dată când luau curentul, adică în fiecare seară pe la şapte.

După ce mâncam, căutam caietele pe care tovarăşa îmi trecea notele la lucrările de control, fie de mate, fie de dictare. Dacă era mai puţin de şapte, rupeam foaia şi îi dădeam foc şi o aruncam în budă. La început am dat foc la tot caietul, după aceea m-am gândit că o să-mi ceară mama caietul şi o să mănânc de două ori bătaie: o dată că am luat patru şi a doua oară că mama n-avea bani să-mi cumpere alt caiet. După aia mă culcam liniştit ştiind că mama nu o să afle că am luat vreo notă mică, nu aveai la ce să te uiţi la televizor, oricum nu prea mergea, avea toane, un „Diamant” vechi, pe lămpi, pe care-l alimentai cu palme, îşi mai revenea imaginea din când în când, după care dispărea din nou.

Seara îmi făceam temele la lumina lumânării. Era o lumânare groasă, de fapt o bucată din lumânare ce rămăsese de pe la vreun botez. Mă chioream să buchisesc ce scrie în manualul de matematică, erau cam lungi enunţurile la problemele de aritmetică. Mă duceam la budă cu lanterna, o lanternă din aceea pătrată cu baterie de 4,5 volţi de culoare roşu spălăcit şi cu buton pe margine de pornit-oprit. Ne culcam ca gâştele la ora 8, 9… dar nu judecam lumea. Ni se părea că aşa a fost dintotdeauna şi aşa o să fie mereu. Vedeam doar Universul nostru îngust şi într-un fel eram fericiţi cu acea pace prefăcută, acel mediu controlat abuziv. Aveam impresia că nimic nu ne poate face rău pentru că nu cunoşteam ce înseamnă mai bine. Asemenea dobitocului din staul, care n-are vise, n-are ambiţii, n-are gânduri, ia fiecare zi aşa cum e ea….

5 responses to “Amintiri din viitorul nu foarte îndepărtat

  1. Copilaria mea nu difera mult de ceea ce ai scris tu aici…Iar atunci lipsurile pe care le aveam nu aveau asa un impact de mare asupra noastra. Cu totii am crescut frumos, cu respect si altruism. Ceea ce, in zilele noastre incepe sa lipseasca cu desavarsire. Chiar daca nu se mai fac temele la lumanare, chiar daca vechile tv-uri alb-negru sau transformat in plasme HD, iar painea cu zahar s-a transformat in sute de dulciuri frumos ambalate…

  2. Bre oameni buni, eu stiu ca mi-s o ciudata, dar macar la chestiile de baza credeam ca le vad si eu tot cu doi ochi ca tot restul lumii. Nu pot spune ca mi s-au parut lucrurile cenusii in sine si nici ca „nu exista altceva” – de fiecare data cand se lua curentul vedeam clar enervarea si da, neputinta, in ochii alor mei. Si cat ar fi fost ora de plicticoasa sau cenusie, erau copacii dincolo de ferestre si cerul si soarele si norii chiar. Cheie de gat n-am avut ca am purtat-o in portchei frumos in ghiozdan.

    • e litaratura deci e si fictiune, Diana! nici Camus nu a trait vreo ciuma si nici Kafka nu a fost casapit pe strada in urma unui proces corupt, dar un sambure de realitate exista acolo. exacerbarea realitatii isi are si ea rolul ei in literatura, pe plan social amplifica niste temeri despre evenimente care nu se doresc a fi repetate.

  3. A, isi are rostul cu siguranta. Chestia e ca in subiectul cu pricina imi pare ca realitatea e mai tare decat fictiunea la o adica. Ce-i drept 1984 se cheama ca e (inca) fictiune, dar orisicat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s