7 miliarde

Citeam pe undeva că până la sfârşitul lui 2011 vom fi 7 miliarde. Numărul acesta chiar mă înspăimântă având în vedere că explozia demografică se petrece exact în colţurile mai sărace ale lumii. Nu pot să-mi închipui ce credinţe ar putea sta la baza unor asemenea ideologii sociale ale unei populaţii de a se înmulţi fără să ia în calcul, fără să fie pe deplin conştienţi, ce consecinţe are acest lucru asupra vieţii de familie în primul rând, apoi cum tot acest proces se răsfânge la nivel social. Viaţa trebuie să înregistreze o îmbunătăţire vizibilă a calităţii, ori înghesuiala pe metru pătrat nu poate decât să ducă la tot mai multe guri înfometate care luptă cu disperare să supravieţuiască. La nivel planetar ecosistemul are de suferit pentru că nu poate susţine consumul alarmant de mare de alimente şi producţia accelerată de dioxid de carbon şi deşeuri.

 Dincolo de un punct critic dintr-un spaţiu finit, libertatea descreşte proporţional cu creşterea numărului. Acest lucru e la fel de adevărat pentru fiinţele umane din spaţiul finit al unui ecosistem planetar, ca şi pentru moleculele unui gaz închis într-un recipient etanş. În ceea ce-i priveşte pe oameni, întrebarea nu este câţi pot supravieţui în cadrul sistemului, ci ce fel de existenţă va fi posibilă pentru cei ce vor supravieţui.

 Pardot Kynes, primul planetolog al Arakisului,

Pasaj din Ecologia Dunei, Frank Herbert.

Deja vedem o accelerare a cazurilor de violenţă, atât la nivel particular, cât şi la nivel social. Vom asista la revolte naţionale, amplificate de stressul cumulat al aglomeraţiilor urbane şi de efectul de încălzire al planetei. Se ştie, căldura şi aglomeraţiile amplifică violenţa. Deja au izbucnit revolte în Egipt, Tunisia, Algeria şi mai nou Yemen, toate pe fond politic, e adevărat.

Să luăm cazul Egiptului, are o populaţie de 80 de milioane de locuitori şi orice nou născut e condamnat să trăiască cu mai puţin de un dolar pe zi, cred că vă puteţi imagina ce valoare are viaţa acolo. La un asemenea nivel, ca să supravieţuieşti ca sistem biologic cel puţin până la vârsta reproducerii trebuie să calci pe cadavre la propriu. Dar se întâmplă ca şi în Marea Britanie să existe o explozie a violenţei la vârstă infantilă, cărui fapt datorăm acest fenomen? Aglomerarea urbană, ştiut fiind faptul că Anglia are cea mai mare densitate de populaţie din Europa.

Ne putem aştepta la un virus pandemic, care va decima populaţia Terrei, pentru că natura are propriile ei metode de autoconservare. Ne putem aştepta la un război mondial din cauza presiunii sociale imense pe care aglomerarea o comoportă după sine. Ne putem aştepta la un fenomen de sterilizare pe plan mondial, prin metode induse artificial sau naturale, sau distrugerea unor state din lumea a treia de către statele mai dezvoltate print tehnologii avansate, aşa cum se spune că ar deţine SUA un sistem de a provoca seisme pe care l-au testat în regiunile defavorizate din Filipine şi Chile. Şi în fine ne putem aştepta doar în câteva sute de ani, în cel mai fericit caz dar şi cel mai puţin probabil, la popularea altor planete din sistemul solar sau la înfiinţarea de colonii înafara spaţiului în staţii obitale.

Anunțuri

5 responses to “7 miliarde

  1. Mai repede decat as fi crezut,am primit semnal de noua postare.Curios,am citit , cu interes eseul despre suprapopulare,amintindu-mi de de profetiile lui Malthus,.Am cate ceva de zis, in tema,dar, pana atunci, pentru descretirea fruntii, de angoasa existentiala, primeste o snoava.
    Un batran gaseste un pui de corb, cazut din cuib; il ia, cu grija, sa-l duca acasa. Un vecin il intreaba :-Ce faci mosule cu puiul cela?
    -Pai,am auzit ca un corb traieste 200 de ani!
    -Zau?!Si de ce te intereseaza asta?
    -Pai, vreau sa verific daca-i adevatat.
    Morala?

    • nu stiu morala… dar de Thomas Malthus ne spunea inca din clasa a 9-a dom’ profesor de geografie… care tot el afirma ca clasele sociale cu un grad de intelect mai redus tind sa se inmulteasca mai repede si ne dadea drept exemplu tiganii. nu poti sa planuiesti exact cand sa ai copii dar fiecare ar trebui sa intuiasca momentul cel mai prielnic sa aiba copii.

  2. anitzei-blog.blogspot.com

    Te plictisesc cu revenirea , dar ma simt obligat la „morala”: nu te poti ingrijora pentru viitor, cu instrumentele prezentului,mai ales ca umanitatea are un inscris , un „datum”.Pentru diversitate, ti- as propune teza ca umanitatea si-a incheiat evolutia biologica.E mai tragica decat suprapopularea Terrei. Gandim la ea?In privinta miliardelor, teoriile anti- si promalthusiene sugereaza solutii, toate „de groaza”: sistemul inchis – prin catastrofe de reechilibrare,cel deschis printr-un efect al unei legi a termodinamicii.(Sunt cam varza in domeniu.) Probabil ca modelul inchis va exploda quantic.Dar,vorba mosului, om trai si-om vedea!Multam pentru timp.

    • va multumesc pentru revenire, nu e nici un fel de problema sa raspund unui comment pertinent, ba imi face o deosebita placere. da, umanitatea are un datum asemenea predictiei autoimplinite, daca dorim ca specia umana sa dispara prin autodistrugere asta se va intampla, daca Biblia scrie de Apocalipsa acest scop ne urmareste din momentul in care fiecare a luat cunostinta despre el, chiar daca descris in termeni simbolici, procesul tragediei se va desfasura intocmai.

  3. anitzei-blog.blogspot.com

    Ca gluma la teoria lui Kynes, extrasa de mai sus, despre libertate, ma distreaza s-o aplic la definitia libertatii, dupa care libertatea mea incepe acolo unde se sfarseste a ta.Inca nu ne lovim in coate; deci ar mai fi ceva democratie!Qed.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s