Puterea lui Dumnezeu

Acest articol nu va fi nici pe departe pe placul ateilor, dar nici al bigoţilor de orice naţie, poate doar pe placul agnosticilor ca mine.

Care să fie oare puterea lui Dumnezeu? Să fie oare cruda şi înfierata putere de a curma destinele omului, puterea dmnezeiască de a osândi omul la un destin inefabil, implacabil? Oricât ar dori şi o tabără sau cealaltă să audă asemenea neghobie din gura mea, o să le spun că nu. Dumnezeu nu plănuieşte şi nici nu vrea să intervină în destinele oamenilor, acel Dumnezeu e cu totul altul, ar putea fi chemat la fel de bine coincidenţă, prostie, interacţiune socială, dar nicidecum divin.

Să fie oare puterea lui Dumnezeu aceea de a îndeplini dorinţe aşa cum orice naiv ar dori să creadă. Nu, acel Dumnezeu se poate numi predicţie autoîmplinită, succes, ambiţie, orgoliu, încăpăţânare, dar nicidecum divin.

Se poate ca Dmnezeu să aibă o oarecare implicare în ceea ce întreprindem fiecare din noi, dar acela e un Dumnezeu social, Dumnezeul care se propagă prin fiecare din noi. Fiecare om are datoria să împlinească lucrarea lui Dumnezeu pe Pământ, astfel să ajungem la desăvârşirea ei, însăşi Dumnezeirea. Fiecare lucru pe care omul îl întreprinde ar trebui să fie sfânt, dar nu aşa cum orice habotnic sau ateu înţelege sfinţenia.

Diferenţa dintre un habotnic şi un ateu, e doar faptul că unul participă nelipsit la ritualurile religioase. Spun asta pentru că un credincios adevărat nu e credincios până când nu şi-a pus problema cunoaşterii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât dacă e contestat, dacă existenţa lui e contrazisă, aşa cum nu poţi pur şi simplu să crezi în lumină până nu cunoşti bezna.  Totul poate fi cunoscut doar în contrast cu nimicul, şi a detesta nimicul te face să apreciezi şi să iubeşti cu adevărat totul.

Am deviat o clipă, să revenim. Care este puterea lui Dumnezeu? Puterea care ţine tot acest Univers? Newton a descoperit-o când Dumnezeu şi-a făcut simţită prezenţa lovindu-l în cap pe renumitul fizician cu un măr. Neştiute şi nenumărate sunt căile Domnului. Acelaşi măr ispititor care i-a izgonit pe Adam şi Eva din Grădina Edenului. Gravitaţia e adevărata putere a Domnului, căci înafara ei nu ar exista nimic, nici eu, nici voi, nici întregul Univers.

Fără gravitaţie poate că de-a lungul evoluţiei ne-am fi descompus în mii şi mii de particule, poate că porcul ar fi putut să zboare şi râmele ar fi luat-o la fugă.  Gravitaţia e puterea care stă la baza Universului nostru, forţa concretă, brută care încheagă şi menţine omogenitatea întregului vital.

 Dimensiunile puterii lui Dumnezeu sunt timpul şi spaţiul infinit. Bine, aţi putea să-mi spuneţi că nu există un concept precum infinitul, dar raportat la dimensiunile noastre limitate totul poate părea infinit, chiar şi spaţiul virtual pe care-l ocupă astăzi internetul. Cum mă veţi găsi, prin puterea Domnului: gravitaţia. Un gând este atras de alt gând de o cantitate şi calitate asemenea lui şi apoi respins cu aceeaşi putere. Aşadar nu fiţi prea duri în a mă combate, e vina fizicii la urma urmei.

7 responses to “Puterea lui Dumnezeu

  1. anitzei-blog.blogspot.com

    Nu vreau sa par de straja la tot ce postezi. Dar , prin tema asta, chiar m-ai atras. Sa argumentez: nu-s prea credincios. Poate ca tata, care duminica, de diminata, o lua la picior (trecand pe langa biserica, facea o cruce mare si pleostit a rusine, o lua spre ogoare, pe care le mangaia cu privirea, sau le certa,dupa merite. Era mai mult, la el , un fel de panteism magnific, de care m-am imbolnavit , incurabil.De aici distanta pe care o iau fata de orice alta religie concreta, pe care am studiat-o. Dezvolti o tema sensibila si ideile emise pot provoca valuri.
    Ma intreb: nu pui semnul= intre 7 miliarde,Malthus,pacatul originar,dimensiunea universala si eterna a dumnezeirii, bunatatea si rautatea, si indiferenta,si destinatia proiectata de EA pentru om ?
    Parca ne tot inpotmolim si ne sumetim,fluturand orgoliul celui creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Si imi place asta si cred ca am scris ceva, in tema.

  2. gravitatia e doar primul vagon

  3. E alba mey.
    Paah vroiai sa ma plictisesc? 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s