Daily Archives: februarie 2, 2011

Acum văd…

Am început să-nvăţ. Să-nvăţ să citesc oamenii, de fapt ştiam dintotdeauna dar acum îmi dau seama că ceea ce văd e adevărat.

Am început să citesc oamenii, dar ceea ce citesc nu-mi place de cele mai multe ori. Citesc frică în ochii oamenilor, sub toate formele sub care se arată ea în sufletele noastre. Frica de a nu dezamăgi, frica de a nu greşi, frica de singurătate, frica de sărăcie, frica de prostie, frica de a trăi, frica de moarte.

Cel mai tare mă îngrozeşte atunci când citesc în ochii celuilalt frica zilei de mâine. Un om fără speranţă e asemenea unui condamnat la moarte care aşteaptă executarea sentinţei fatale. Întâlnesc tot mai mulţi din aceştia în ultima vreme, se uită la mine şi mă-ntreabă din priviri: Ce va urma? De parcă eu aş avea vreun răspuns, nu găsesc prin minte decât vreo vorbă bună de spus.

Totul se zdrobeşte când nu mai ai credinţa zilei de mîine, parcă şi trupul îţi amorţeşte şi mintea nu mai vrea să gândească la vreo ieşire din starea de impas. E o frică de necontrolat, una instinctuală, ca atunci când te aflii la ultimul etaj al unei clădiri înalte şi te uiţi în jos, simţi cu picioarele podeaua tare, eşti pe un plan cât se poate de solid, dar ai impresia constantă şi sentimentul iminent că o să cazi. Stomacul se chirceşte, inima bate cu putere, mâinile-ţi tremură, transpiri, te apucă groaza, te tot gândeşti că nu-i adevărat dar instinctele îţi spun altceva.

Amorţeala e singurul leac împotriva disperării, dar în amorţeală nu reuşeşti nici să te bucuri de viaţă şi amorţeala nici nu reduce funcţiile vitale până la suprimarea lor.Sper că n-ai acelaşi gând ca mine să te laşi dus, plutind în derivă sperând că în curând te vei izbi de-o stâncă care te va sfărâma-n bucăţi şi nimic nu se va mai alege din tine şi nici nu vor şti c-ai existat.