Baba-oarba

Se povesteşte că într-un cătun uitat de lume, la marginea pădurii, se afla o casă dărăpănată unde locuia o bătrână care avea vreo patru-cinci pisici şi vreo trei câini. Nu se ştia cum ajunsese baba pe meleagurile acelea. Sătenii spuneau că o ştiau prin împrejurimile acelea de mai bine de  zece ani dar că ea nu se aventurase niciodată prea departe de casă de când se stabili acolo, iar când se apropia cineva de bordeiul ei se ascundea repede înăuntru şi se baricada fără să iasă până când străinii nu plecau.

Se mai spunea că baba ar fi avut atâtea pisici şi atâţia câini pentru că se hrănea cu lighioanele acestea, ba le hrănea şi pe ele din carnea semenelor sale. Se zvonise că baba nu vedea deloc, era complet oarbă, dar unul dintre ochi era de un albastru nemaivăzut acoperit de o pieliţă transparentă şi cu care reuşea să vadă în sufletul oamenilor.

Cică baba s-ar fi născut oarbă şi încă de pe când era copilă le spunea părinţilor lucruri despre vecinii şi prietenii lor pe care nimeni nu putea să le ştie. Lucruri ascunse, taine bine ferecate, potlogării dintre cele mai perverse despre care numai proprietarii de drept a acelor gânduri trebuiau să ştie şi nimeni altcineva.

Şi se duse vorba din sat în sat că Copila-cu-ochiul-fermecat avea darul să vadă în suflet, să le citească oamenilor şi cele mai neştiute dintre taine şi astfel să le prezică destinul pe care sulfetul îl ţine secret în adâncurile sale. Şi se prezentară în faţa ei pentru a vedea minunea şi a-şi afla secretele ca mai apoi să-şi spăşească păcatele în căutarea unui destin mai bun, lume felurită, dame şi curtezani, preoţi desfrânaţi, cucoane ignorante şi gentilomi blazaţi, ţărani răsculaţi şi boieri disperaţi.

Dar sufletul are ferecate într-însul nu numai lucruri frumoase, ci mai ales toate urâţenile şi hidoşenile pământului, lucruri de care oamenii se tem şi pe care nu le rostesc pe nume de frică să nu le scoată la lumină cumva din mintea lor astfel ca restul să creadă despre ei că sunt eretici sau nebuni-de-legat de-a dreptul şi aşa să-i spânzure pe loc. Şi Copila-cu-ochiul-fermecat la toţi le citea pe îndelete şi toţi se minunau şi se îngrozeau deopotrivă de grozăvia gândurilor lor şi de tumultul destinului şi de curba ascendentă sau descendenă pe care o vor cunoaşte.

Copila-cu-ochiul-fermecat când se prezenta vreunul la citire, îl pironea cu ochiul acela pe de-o parte fermecat pe de alta blestemat. Şi Copila le vedea capul apropiindu-se, făcându-se tot mai mare şi pupila se dilata până ce prindea forma unei porţi circulare cât să se strecoare ea dinlăuntrul păcătosului din faţa ei.

Văzu domniţe vestite pentru frumuseţea lor care le plăcea să-şi miroasă degetele după ce se scărpinau prin locurile cele mai strâmte şi mai ascunse ale trupului lor care se vor destrăbăla o viaţă pe la curţile cele mai vestite ale conţilor şi prinţilor de soi şi cărora le prezise că vor muri de sifilis sau de holeră.

Văzu domni eleganţi care se biciuiau prin pivniţe cu codorâşti de piele sau nuiele de alun care vor aduce mari învăţături pe lume dar din care multe dintre ele vor urma legile lui Satan distrugând mai mult minunile pământului decât să aducă fericire şi bunăstare.

Văzu ţărani care ştiind că nu pot hrăni încă o gură îşi aruncaseră plozii abia născuţi în puţuri părăsite dar care vor muri la bătrâneţi singuri, săraci şi în mizerie. Mai văzu boieri care în lăcomia lor pierduseră totul la jocuri de cărţi sau de zaruri şi care-şi luaseră câmpii din cauza asta, care nu mai aveau nici un leac, văzu desfrâul şi preacurvia, şi chipul lui Satan i se arătă într-o zi în sufletul unui preot posedat.

Copila ştia acum despre multe lucruri, dar nimic nu părea că o impresionează. Până într-o zi când dinaintea ei se înfăţişă însuşi Regele acelui ţinut care aflase despre Copila-cu-ochiul-fermecat şi despre darul ei de a prezice destinul ce se ascunde în sufletul fiecăruia. Regele o rugă să-i citească sufletul şi ca prin aceasta să-i prezică şi lui destinul ce avea să urmeze. Copila îl pironi pe dată cu ochiul acela bolnăvicios şi în acelaşi timp de un albastru strălucitor. Îi spuse Regelui că-i este lehamite de jocuri de curte şi curtezane şi se simte ca un leu în cuşcă, că ar vrea mai multă putere şi că pentru asta va declara război tuturor vecinilor săi, după care va urma o molimă şi nici măcar un sfert din regatul lui nu va supravieţui în urma măcelului pe care-l vor aduce războiul şi după aceea năpasta tifosului. Şi Regele o alungase din regatul său pentru asemenea nerozii cum le spuse el vorbelor sale. Şi Copila fugi pe dată căci în ochii lui îşi văzu şi destinul propriu. Ştia că dacă va rămâne în regatul acesta va fi şi ea răpusă fie de război, fie de molima ce aveau să se abată asupra lor.

Copila îşi dădu seama că zicând cu glas tare acele dorinţe lăuntrice ale Regelui ei vor duce la îndeplinirea lor, Copila-cu-ochiul-fermecat îşi dădu seama că răscolind gândurile cele mai negre ale Regelui şi a orişicui, spunându-i-le cu voce tare nu făcea decât să întărească dorinţa arzătoare de făptuire a acelor fapte ce zăceau înlîuntrul  fiecăruia molcome, liniştite până să le tulbure ea. De atunci se hotărî să nu mai vadă ţipenie de om în preajma ei.

Unele lucruri nu ar trebui spuse niciodată, nu pentru că ar fi o neghiobie dar pentru că ele trebuie să rămână ascunse, îşi spuse ea cu amărăciune în gând pentru că darul ei era de fapt un blestem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s